Așteptând ca moartea să se întâmple

Publicat la sfârșitul anului 2020 (Polirom), (micro)romanul lui Bogdan Răileanu, Să nu lași moartea să te găsească, propune, la o primă vedere, povestea conceperii baladei Miorița, text care conține un mit considerat ca fiind unul dintre cele patru mituri fundamentale ale culturii române. Totuși, abil, Bogdan Răileanu nu se mulțumește cu o simplă gravitație în jurul baladei, speculând teorii sau redând linear și clar ce și cum se întâmplă în „procesul de fabricare” al mitului, ci comite o mixtiune care potențează subiectul cărții.  

Arhip pornește în transhumanță dinspre Munții Vrancei spre câmpie împreună cu vărul său Anghel, cel mai tânăr din grup, și mult mai experimentații Vlaicu și Gavril. Din momentul în care unul dintre măgarii lui Vlaicu cade într-o prăpastie, aparent, din vina lui Anghel, Arhip anticipează, probabil corelând și cu alte întâmplări în care vărul său și Vlaicu s-au confruntat,  existența unei tensiuni și alege să meargă spre cel mai apropiat târg pentru a achiziționa un altul. Însă, la întoarcere, îl găsește mort pe Anghel, cu un fluier de os înfipt în burtă. Chiar dacă trebuie să treacă munții din nou, decide să se întoarcă acasă cu trupul neînsuflețit al vărului său, fapt contestat de Vlaicu.

Cartea este construită schematic, ca un puzzle, neținându-se cont în totalitate de înlănțuirea cronologică a faptelor, încă din prima pagină fiind consemnată moartea lui Anghel, moment declanșator al gândurilor lui Arhip despre însemnătatea morții și, totodată, mișcare ce ar trebui să țină trează atenția cititorilor pe parcursul lecturii pentru descoperirea criminalului. Totuși, miza (micro)romanului e alta. Nu moartea lui Anghel e relevantă, ci gândurile lui Arhip despre moarte și modul cum acesta le proiectează. Gândurile lui Arhip despre moarte, prezența Georgetei, bunica acestuia, sunt mereu influențate de prejudecăți și de obiceiuri, de povești. Mai întâi de toate, ei văd povești în fiecare obiect, dezvoltând o întreagă simbolistică în mediul înconjurător, totul trebuie să însemne ceva, să poarte o justificare a existenței sau un eventual rol în mersul lumii: „Trebuia să fie o poveste în fiecare lucru găsit și făcut de pe lume, dacă nu era, cineva trebuia să o semene” (p. 24). Nu este singura frază în această notă: „Vorbele vin mereu și cu iubirea de sine, cu trufia că poți înțelege și că te poți face înțeles, cel care povestește arată ce s-a întâmplat, dar mereu pune și o parte din sufletul lui acolo. Fiecare cu adevărul lui despre lume” (p. 110). Apoi, Arhip deduce de la Georgeta că moartea se află, prin semne, peste tot. Potrivit frazelor de mai sus, moartea, dacă nu există, o inventăm ori îi sporim prezența. Astfel, accentul se mută de pe ideea unui (micro)roman ce părea a se anunța unul de tip polițist sau, cel puțin, de investigație, pe ideea unui (micro)roman cu latură hermeneutică. Iar reflecțiile și predispozițiile creatoare ale lui Arhip nu rămân fără urmări: ele aduc defăimarea familiei lui Vlaicu, unul dintre cei doi presupuși ucigași ai lui Anghel, la care nimeni nu-și mai dă oile. Cei din jur acceptă un adevăr sau o minciună romanțată, credibilă doar fiindcă e spusă de Arhip? Or, textul celebrei balade este bagatelizat în (micro)roman. Balada este rezultatul literaturizării realității, a forței poetice a unui autor. Ea nu ar exista fără Arhip. Subiectul în sine capătă valoare poetică doar dacă optica autorului este continuu focusată asupra lui. Prin urmare, moartea lui Anghel este una ca toate celelalte din carte, dar importanța ei devine majoră întrucât, pe lângă faptul că Arhip trăiește îndeaproape decesul vărului său, moartea, în general, este o prezență constantă în viața lui. Pentru creator, ea nu reprezintă decât picătura care umple paharul la începutul cărții, după care e trecută în plan secund. Dacă este așa, dacă accentul trebuie pus pe creator, care mai este importanța ciobanului moldovean din Miorița și de ce atâta maculatură pentru a identifica în povestea lui trăsături ale poporului român? Dacă protagonistul Mioriței este, de fapt, creatorul ei?  

Alternarea celor doi naratori, unul care este însuși Arhip, expunând o multitudine de micropovestiri care au ca miez moartea și drumul spre casa lui Anghel, și unul exegetic, detașat, evidențiază alegerea autorului de a spori importanța lui Arhip în rolul său de creator. Totuși, dacă ar putea fi vorba despre o discreditare a naratorului Arhip, ar putea fi una a naratorului Arhip care vorbește despre moartea vărului său, nu a naratorului prezent în cele șase capitole din Să nu lași moartea să te găsească

Deși e de întindere relativ mică (140 pagini), Să nu lași moartea să te găsească  este un (micro)roman care reușește să puncteze multe aspecte sensibile și problematizante deopotrivă, interpretările fiind unele dintre cele mai diverse.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Print
Codrin Dinu Vasiliu

Lecturi de vacanță și post-vacanță

Unul dintre cele mai importante momente de fractură în macro-economia lecturii este reprezentat la noi de începutul școlii. Un început al școlii, cu flori și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *