Poezii V
*** Pînă şi‑odăile mi‑au devenit străine, Nici în oglinzi măcar nu mă‑ntîlnesc cu mine, Ci tot cu altul, tot cu altul. Şi‑i posac, Încît nu
*** Pînă şi‑odăile mi‑au devenit străine, Nici în oglinzi măcar nu mă‑ntîlnesc cu mine, Ci tot cu altul, tot cu altul. Şi‑i posac, Încît nu
Fii liniştită… Fii liniştită, moartea mea, mai este vreme Pînă dai voie fluturilor să mă cheme Şi roua s‑o pui veselă să zburde În zorii
ÎNTREBĂRI De ce mințim femeile cînd ele știu Că au într-însele Duhul cel Viu Făcînd să izvorască apa și-n pustiu? De ce le tot momim
*** Îmi străjuiești fiece pas, Fecioară! Sînii tăi mari la început mă alăptară, Deși ți-era rușine să-i ții albi și goi, Cu vinișoare-albastre și deodată
Cum să m-apropii iar de tine? Se face tot mai întuneric. Mi-e rușine Să nu-mi primești sufletul trist în pielea goală Cînd eu vreau numai