Mai puțin decât dragostea (fragment)
„— Despre asta e vorba. O iubire care se‑ncăpăţânează să rodească. Nu‑şi face calcule, nu ţine cont de nimic. Prin voi n‑a reuşit. Prin noi
Acasă | Arhivă pentru Bogdan Crețu
„— Despre asta e vorba. O iubire care se‑ncăpăţânează să rodească. Nu‑şi face calcule, nu ţine cont de nimic. Prin voi n‑a reuşit. Prin noi
S‑au împlinit 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, prilej de rememorare a unor vremuri în care adevărul nu putea fi rostit decât din
Să fie vreo zece ani de când un prieten scriitor, plecat din țară cu puțin înainte de 1989, mi se plângea că, atunci când revine
Scriu acest editorial în a treia zi de grevă a profesorilor. Nu se știe cât va dura. Dacă ne luăm după oferta guvernului – la
Am ajuns la Iași pentru prima oară în 1996, când m-am înscris la concursul de admitere la Facultatea de Litere. Nu cunoșteam pe nimeni în oraș.
Exact acum doi ani apărea primul număr al actualei serii a revistei „Timpul”. Ar trebui să fie un moment de bilanț. Nu sunt eu cel
Mi‑am suspendat de vreo trei luni contul de Facebook. Când și când, folosesc apatic și stângaci Instagramul, ca și cum aș folosi gaura cheii, pentru
Încheiem un an odios. Războiul din Ucraina, cu diferitele crize pe care le‑a amplificat sau le‑a generat, ne face să ne simțim fragili. Am pierdut,
Interviul realizat de Bogdan Crețu Oltița Cîntec este teatrolog, conf. univ. dr. habil. Facultatea de Teatru Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, curator FITPTI, director
A murit, pe 18 octombrie, Eugen Simion. L‑am cunoscut bine, am fost în nenumărate situații alături. Eu de el, dar și el de mine. Nu
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Mai multe despre politica noastră cookies aici.