„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude

Ultimul film al lui Radu Jude – Babardeală cu bucluc sau porno balamuc –, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, se constituie ca o frescă a tuturor prejudecăților și metehnelor specifice societății române, având, în același timp, un mesaj care trece dincolo de realitatea autohtonă. Așa cum ne arată, încă din timpul filmului, metafora scutului lui Perseus, ceea ce propune Radu Jude este replicarea cinematografică a unei realității prea hidoase pentru a putea fi privită nemijlocit, în speranța că imitarea îi va trăda acesteia stridențele la care tindem să devenim imuni tocmai pentru că sunt orbitoare.

Structura filmului (un prolog, trei părți, trei finaluri posibile), alături de subtitluri și de tehnicile folosite, reprezintă un construct abil în configurarea firului principal și a nuanțelor sale. Amestecul dintre comic și tragic evită dramatismul gol și tonul grav-ridicol în care un astfel de discurs poate cădea extrem de ușor. O simplă revoltă, lipsită de accentele comice și kitsch, și-ar fi subminat propria miză. De altfel, cele trei finaluri posibile, în speță ultimul, departe de a risipi consistența filmului, face tocmai contrariul: o coagulează în ceea ce tocmai s-a petrecut, ferind-o de a deveni tezistă, militantă. Totodată, Radu Jude apelează din nou cu succes la intersecția dintre film și teatru (ca în Tipografic Majuscul, de pildă), ceea ce permite un joc revelator al tipologiilor sociale în a treia parte a filmului. În ce privește titlul, e de o ironie absolut satisfăcătoare, mai ales dacă ne imaginăm niște oameni enervați încercând să pronunțe serios numele filmului.

Printre aspectele care mi-au atras atenția se numără cadrele din prima parte, care insistă pe o serie de imagini aparent aleatorii și haotice. O vedem pe Emi, protagonista, plimbându-se prin București în plină pandemie, iar traseul ei este menit să ne construiască o panoramă fidelă a orașului. Șantiere interminabile, gălăgie, mașini imense parcate pe trotuar sau pe trecerea de pietoni, blocuri astupate de reclame dizgrațioase și sexiste, mall-uri și sigle de brand-uri care sufocă
peisajul, vitrina unei librării de cartier, cu Iliescu lângă Liiceanu și ghiozdane kitschoase de școlari. Cinematograful București, în ruină, împodobit cu statui nud în partea superioară a clădirii. Urâțenia și permanenta prezență a acestor aspecte, în orice direcție ne-am îndrepta privirea, le fac agasante, însă Emi trece pe lângă ele ca și cum nu ar fi acolo, imunizată de acest asalt ostentativ al spațiului în care se mișcă. Există o singură excepție, în care încearcă să ia atitudine și care se termină cu un schimb de injurii, Emi plecând neputincioasă.

Pe de o parte, toate aceste imagini se plasează într-un contrast evident cu pretențiile exprimate de părinți la ședința din cea de-a treia parte a filmului, ipocrizia fiind astfel împinsă în prim-plan fără niciun menajament. Dar ipocrizia aceasta nu e totul, cu atât mai mult cu cât ea a devenit aproape un truism în discursul public. Dincolo de ea, în jungla de reclame și prejudecăți, se întinde adevărata perversitate, de care fug toți părinții veniți la ședință.

Dicționarul în imagini din partea a doua a filmului acționează ca un liant între atmosfera agasantă de la început și pseudo-discursurile de-a dreptul abjecte ale părinților. Radu Jude dinamitează miturile naționale și tabuurile specifice societății românești, arătând că aceasta nu vede, cel mai adesea, propria mocirlă în care se scaldă, dar se scandalizează de ceea ce tot ea, societatea, proiectează asupra celuilalt, mereu vinovat. În dicționarul strategic alcătuit, denumirile argotice pentru organele genitale devin cele mai puțin perverse; o scenetă de la școală în care elevii sunt decapitați, corul de măicuțe cântând un cântec legionar preotului sau ceata de copii ținuți în ploaie pentru a scanda Treceți batalioane române Carpații, rasismul, misoginia, nerecunoașterea propriei istorii criminale, acestea sunt lucrurile care ar trebui cu adevărat să ne sidereze (pentru a folosi expresia unei mămici din film) și nu doi adulți făcând sex cu consimțământ liber acordat.

La ședință, toți părinții se declară absolut oripilați de filmarea în care profesoara de istorie a copiilor lor face dragoste cu soțul ei. Tot inițiativa unui părinte e ca filmarea să fie vizionată de toată lumea, din nou, de față cu Emi. Nu e nicio bună intenție de analiză în cunoștință de cauză aici, ci voința goală și cu adevărat perversă de a umili pentru a te simți puternic. Și toți se reped să vadă cum doi oameni fac ceva, în fond, banal, „siderați” și fascinați deopotrivă de un fapt clasat drept tabu, doar ca să facă mai ușoară fuga de propria persoană. Părinții nu vor sau nu pot să o privească în fața lor pe profesoară nu pentru că gestul ei ar fi într-adevăr ceva infam, ci tocmai pentru că ea îi obligă să se uite la ei înșiși, iar ei nu au capacitatea aceasta. Un act atât de obișnuit și firesc cum e sexul nu face altceva decât să răsfrângă, ca un scut, săgețile acuzațiilor înapoi spre persoana acuzatorului. În mod evident, nimeni nu are curajul să recunoască propria murdărie, iar coalizarea unor indivizi care sunt de acord și se contrazic concomitent o transformă pe Emi într-un țap ispășitor, destinat să monopolizeze josnicia lor sub un pretext și să poată fi expulzat fără consecințe. Dincolo de ipocrizie, e frică ambalată în vanitate, una din rețetele sigure ale răului. Abia aici, în ignorarea conștientă și voită a propriei răutăți, ar trebui să ne scandalizăm de perversitate.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Print
Silviu Romaniuc

Așteptând ca moartea să se întâmple

Publicat la sfârșitul anului 2020 (Polirom), (micro)romanul lui Bogdan Răileanu, Să nu lași moartea să te găsească, propune, la o primă vedere, povestea conceperii baladei

Print
Codrin Dinu Vasiliu

Lecturi de vacanță și post-vacanță

Unul dintre cele mai importante momente de fractură în macro-economia lecturii este reprezentat la noi de începutul școlii. Un început al școlii, cu flori și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *