Cartea, un aliment indispensabil? Politicile culturale ale Franței.

Dacă Churchill chiar a zis sau nu această vorbă celebră, e secundar. Un golfuleț, străzi și terase din Madeira de azi, unde se așeza să picteze, îi poartă numele, iar pentru memoriile sale a primit premiul Nobel pentru literatură. Legenda nu poate fi, deci, decât adevărată. Când s-a pus problema ca bugetul artelor să fie amputat pentu a contribui la efortul de război, prim-ministrul Marii Britanii ar fi replicat: și-atunci noi pentru ce mai luptăm? 

În spațiul public francez (și nu numai) butada a fost luată în brațe de mai toată lumea siderată că, în războiul de supraviețuire declanșat de pandemie, cultura a fost trecută de puterea politică la „și celelate”, fiind considerată un domeniu de activitate non-esențial. Cultura politicii și politicile culturale nu se suprapun, dar ar trebui să se intersecteze măcar în coerența mesajului simbolic în narativa de țară. Franța, tărâmul culturii prin excelență, n-a invitat în faimosul comitet științific, pe care guvernul s-a sprijinit ca să gestioneze criza pandemiei, niciun filozof, niciun teolog, niciun scriitor sau artist – după cum o deplângea scriitoarea și criticul de artă Catherine Millet în dosarul din revista Le 1, în februarie 2021, la un an de la declanșarea măsurilor de izolare. 

Deși se spune că în situații de criză transpare, în societate, ce contează cu adevărat, realitatea e, din fericire, mai nuanțată. Politicile culturale ale Franței se înscriu într-o lungă tradiție, traversată de o dominantă: statul trebuie să fie un operator major în viața culturală a societății iar cultura nu e un domeniu ca oricare altul, neputând fi lăsată la bunul plac al jocurilor pieței. După al doilea Război Mondial, când logica liberală a liberului schimb câștiga teren în toate domeniile și în noile relații dintre state, modelul francez a știut să se opună modelului american prin faimoasa bătălie numită „excepția culturală”. Franța și,  prin intermediul ei, Europa impuneau în imaginarul colectiv comunitar ideea conform căreia cultura nu e o marfă ca oricare alta, nu e un bun sau un serviciu comercializabil ca oricare altul, fiind un produs al spiritului și un vehicol de valori și de identitate specifice. Statul-providență s-a dotat cu mecanisme de susținere culturală odată cu crearea, în 1959, a primului minister al afacerilor culturale, încarnat de Malraux și de politicle sale de democratizare a culturii. 

70 de ani mai târziu, plus o pandemie care a făcut inutilă excepționala infrastructură culturală a Franței (cu peste 2000 de cinematografe active, Franța e pe primul loc în Europa în materie de distribuție colectivă de opere cinematografice), politicile culturale stau sub presiunea provocărilor reprezentate de noile practici de consum cultural. Deși nu e abandonată, nu lărgirea accesului la cultură e prioritatea astăzi, ci cum să-i scoți pe tineri de pe ecrane. Cum să-i faci să guste și altceva decât Netflix, influenceri pe Youtube sau Tik-Tok și jocuri video. Cum să diversifici contactul lor cu o ofertă culturală multiplă, de proximitate, înainte de a intra în viața activă. Răspunsul este generalizarea unui experiment-pilot început punctual în 2019 și care, în 2021, devine operațional pe tot teritoriul Franței. Concret, pass Culture este o aplicație prin care orice tânăr care are 18 ani poate beneficia de 300 de euro pentru consum cultural individual timp de un an de zile. De la muzee la festivaluri de tot felul, de la cărți la dvd-uri, de la teatru la cursuri de dans, orice tânăr de 18 ani își poate rezerva prin aplicație propriul meniu cultural, iar statul, prin ministerul culturii, plătește nota. Politici culturale deștepte: dispozitivul stimulează tinerii să-și conștientizeze gusturile și talentele, să-și exercite curiozitatea, contribuind în același timp, la polul ofertei, la dezvoltarea unei economii a culturii și a industriilor culturale. 

Cu pass Culture în buzunar, care credeți că sunt preferințele tinerilor francezi în materie de consum? Până în luna iunie 2021, aplicația a fost accesată de mai bine de 540 000 de tineri care au optat pentru cărți, muzică, filme – injectând practic fonduri (nesperate mai ales în raport cu categoria de public în cauză) într-un sector „non-esențial”, peste care s-au tras obloanele în perioada pandemiei. Anunțul, pe 29 februarie 2020, a anulării salonului cărții Livre Paris sau imaginea devastatoare a prelatelor care au acoperit rafturile cu cărți din supermarketuri, rămân momente puternic emoționale, creatoare de disonanță cognitivă, în istoria relațiilor dintre pandemie și cultură.  

În Franța cărțile sunt un aliment indispensabil. 521 romane noi în 2021, între care 379 sunt franceze, 75 sunt debuturi iar 142 sunt traduceri : așa arată piața de carte franceză într-o vară-toamnă încă în pandemie. Nicio diferență notabilă față de un an ”normal”, cifrele sunt sensibil aceleași cu cele ale producției editoriale de dinaintea crizei adusă de Covid. Cărțile sunt un aliment indispensabil chiar și pentru o categorie de public reputat dificilă, câștigată culturii internetului. Prin pass Culture, de la generalizarea dispozitivului, tinerii de 18 ani din Franța și-au cumpărat, cu preponderență, într-o covârșitoare proporție de 84 %,  cărți. Prin comparație, celelalte domenii au atras cu mult mai puțin : muzica, sub formele ei diverse – festival sau concert, abonament sau discuri de vinil – însumează 5,6% din rezervări, iar cinema-ul, împreună cu audiovizualul și alte practici de scenă au cumulat sub 10%. O analiză publicată de Lire Magazine Littéraire în numărul din septembrie 2021, arată că sectorul cel mai câștigat în urma acestei politici culturale este producția editorială de benzi desenate. Cu o focalizare specială pe manga, benzile desenate japoneze fiind un gen foarte popular printre tinerii între 15 și 25 de ani, librarii s-au trezit în fața unei explozii a vânzărilor, cu o creștere de până la 130% la începutul anului. De unde o posibilă dezbatere și polemică despre distorsiunile politicilor culturale în funcție de gusturile și tendințele epocii.

Anecdotic sau nu, în 2021, inclusiv Cioran a devenit subiect de bandă desenată în Franța, iar tirajul s-a epuizat fulgerător. Una peste alta, paradoxul e în spiritul timpului: la capătul unui an pandemic, în care cultura a fost declarată cu violență activitate non-esențială în care viețile s-au mutat în virtual, cartea rămâne prin excelență formatul cultural esențial.

Sculptură: Aurel Vlad

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Print
Silviu Romaniuc

Așteptând ca moartea să se întâmple

Publicat la sfârșitul anului 2020 (Polirom), (micro)romanul lui Bogdan Răileanu, Să nu lași moartea să te găsească, propune, la o primă vedere, povestea conceperii baladei

Print
Codrin Dinu Vasiliu

Lecturi de vacanță și post-vacanță

Unul dintre cele mai importante momente de fractură în macro-economia lecturii este reprezentat la noi de începutul școlii. Un început al școlii, cu flori și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *