Charles Bukowski, „Femei” și realitatea murdară

Cu o amprentă inconfundabilă, îmbibată în viciu și misoginism, Henry Charles Bukowski, marele romancier, poet și nuvelist, originar din America, a intrigat, contrariat și surprins cititorii, împărțindu-i în priviri apreciative, ori în glasuri defăimătoare. Cu toate acestea, a transpus părți din sine în fiecare scriere, dându-le glas unor personaje ce-l întruchipau, ascuns fiind, în spatele pseudonimelor Hank, Buk ori Henry Chinaski.

Creator de păreri contradictorii și debusolări profunde, Bukowski nu e și nu va fi pentru oricine, stârnind cu ușurință reacții și opinii  variate. Firea sa complicată se revarsă vulgar și apăsător în fiecare pagină.

Simple, departe de menajamente și înfrânări, scrierile sale relatează o realitate crudă, greu de digerat și fără stilizări, fiind marcate parțial de atmosfera casei proprii. 

În Femei, Henry Chinaski, dependent de alcool și de femei – de obicei, mult mai tinere – reflectă jalnicul din ființa umană. Este un roman poate revoltător, poate jalnic, dar, cu precădere, viu și plin de substanță. O transpunere brutală a unei realități despre care se vorbește prea puțin, fiecare dintre noi aspirând la frumos, la mai mult, la ideal, înfrânându-ne de la promovarea sărăciei și a regresului. Peste o sută de kile, mereu rătăcit și confuz, picioare scurte, bust de maimuță, fără gât și cu un cap prea mare, nepieptănat, așteptând-o pe ea. – se prezintă, pe un ton ce se vrea blamator, dar sincer și asumat, Chinaski.

Pentru el, femeia, atât de importantă pentru bunăstarea-i temporară, joacă un rol inferior pe scena propriilor valori și priorități. Clădite din același aluat, femeile vin și pleacă. Fiecare stârnea în el o nevoie afectivă ori carnală însă, femeia nu reprezintă statornicia în viața lui Chinaski: Tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Și totuși, femeile – femeile adevărate – mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă, îți doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce mai rămăsese din al meu. Tânjeam, mai ales, după prostituate, femei de joasă speță, pentru că erau ucigătoare și din topor, nu aveau nici o pretenție. Nu pierdeai nimic după ce plecau. 

Totuși, geniul nu reiese din viciu, iar viciul nu determină geniul. Prea aspru cu imaginea lumii înconjurătoare pentru unii, prea sincer în exprimare pentru alții, Charles Bukowski transmite ceva. Acest ceva iese la iveală odată cu golirea de prejudecăți și asumarea unei acceptări pentru viziunea lui, oferită nouă.

Departe de întruchiparea jalnicului alcoolic falit, dependent de femei, Bukowski e realitate pură, fără perdea, fără exagerări. El vede, simte și scrie. Simplu și punctual.

Foto copertă: https://www.bookaholic.ro

Publicat în Cultură, LiteraturăRecomandat1 recomandare

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag