China Tatianei Ciocoi

Despre Tatiana Ciocoi știam că, prin natura formației sale de cercetător științific și de profesoară la Universitatea de Stat din Moldova, e autoare de cărți didactice și științifice. Cărți care n-au circulat decât într-un cerc foarte îngust – și păcat –, cel puțin studiul Anotimpurile Persefonei. Proza feminină din Italia secolului al XX-lea (2011) merită reeditat și tratat ca una dintre cele mai valoroase cărți de teorie literară și literatură comparată din spațiul românesc din ultimii ani.

China mea din viață și din cărți (Cartier, 2021) este debutul Tatianei Ciocoi în eseu. Unul dintre motto-urile care deschid cartea reprezintă miza cognitivă a volumului: „N-avem de obicei, e drept, o idee prea clară despre ceea ce înseamnă Orientul Îndepărtat, noi, europenii, în materie de cultură” (Ion Frunzetti, Universul artei chineze).

Într-adevăr, pentru cei mai mulți dintre noi, China e doar un nume pe mărfurile procurate din magazinele și piețele moldovenești. Cultura țării, mentalitatea locuitorilor acestui ținut exotic sunt un mister pentru europeni. Pentru Tatiana Ciocoi, China ajunge să reprezinte o experiență personală după un sejur de aproape 2 ani la Beijing și după lectura autorilor chinezi Mo Yan, Su Tong, Teng Xiolan, Pan Xiangli, Xue Shu, Yu Hua, Mao Dun, Chen Xiwo, Liu Zhenyun, Liu Cixin, comentați cu acribie în acest volum. Pentru europeanul venit din est, China reprezintă un cu totul altceva, care nu trebuie să te găsească nepregătit. Mai întâi, e proba timpului din calendar: „La Beijing era iarnă. O iarnă cum nu mai văzusem până atunci, cu un vânt uscat și rece, care tăia în fibule ca în unt. Am înțeles atunci rostul hainelor matlasate, a pufoaicelor și pantalonilor vătuiți, care făceau parte cândva din portul lor național, ajungând și la noi, cu o conotație penală sau ostășească”. Tot la extreme sunt și primăverile chineze, când orhideea, crizantema, bambusul și floarea de prun înflorite „dau o închipuire despre cum arată grădina paradisului”. Copacii de magnolie, de piersici și cireși, colorați în „alb-vaniliu, roșu-coral, roz-ciclamen” par de o frumusețe nepământească. Cutreierând străzile, observând oamenii, turista are peste tot un sentiment pregnant de perplexitate. „Exista ceva copleșitor în tot ce se înfățișa simțurilor, ceva straniu și neobișnuit, care te lăsa fără definiție”. De aceea, „Orice străin care ajunge în China se simte tentat să scrie o carte, peste două luni are convingerea că a văzut și înțeles destule pentru o istorie de top, ca să-și dea seama, în cea de-a treia lună, că singurul lucru pe care l-a înțeles este că nu a înțeles nimic”. Pentru un turist european, tensiunea gastronomică nu slăbește nicio clipă, într-o țară „care și-a dezvoltat simțul supraviețuirii în detrimentul laturii idealizate a nutriției”. Supă din ovare de țestoasă, din mațe de găină, din buze și aripi de rechin, alcool „infuzat cu scorpioni”, acestea și alte minunății culinare adaugă la senzațiile consacrate de dulce, amar, sărat etc. și „un gust fad, aromat și chiar auriu”. Printre atâtea exotisme culinare, orezul cu legume și carne de porc sunt „metafora emblematică a Chinei”.

Într-o lume atât de diversă și cu o paletă cromatică plină de nuanțe indefinibile, romancierii chinezi reprezintă pentru Tatiana Ciocoi o soluție sigură de a pătrunde în sufletul chinezilor și de a-și construi „o Chină a mea”. Ce înseamnă gustul, culoarea, mirosul pentru un chinez, cât de intens sunt acestea percepute? Proza lui Pan Xiangli ne dă o închipuire despre fiziologia, dar și metafizica simțurilor olfactive a unui cuplu de chinezi, pentru care existența s-a articulat în jurul topoilor gastronomici. Supa de varză pe care o pregătește zilnic soția chinezului are, în simplitatea ei aparentă, valoarea de simbol al confortului și stabilității familiei. Al aderenței bărbatului și femeii la o convenție milenară a cuplului chinezesc și la setul de tradiții ale mariajului. Intruziunea amantei „burgheze” Doudou, cu exotismele ei gastronomice, învățate din cărțile lui Murakami, va tulbura sistemul de valori morale ale bărbatului. Bulionul de acasă, care părea atât de simplu de făcut ținea, de fapt, de o întreagă poetică gastronomică,  componența era sofisticată, ingredientele erau diverse, etapele de preparare trebuiau atent supravegheate, până și Doudou înțelege că prepararea supei trimite la niște înțelesuri mai adânci ale mariajului. „Zi de zi el se bucura de o asemenea bogăție crezând că e atât de simplă, atât de ușor de făcut. Cu siguranță, el n-a înțeles nimic despre soția lui”. După consumarea evenimentului amoros, odată tulburată lumea senzitivă a bărbatului, supa de acasă devine „necomestibilă”, iar soția înșelată își abandonează preocupările gastronomice de până atunci și decide să revină la angajamentele profesionale. Pentru că „gustul este atașament, obișnuință, reflex condiționat, construcție simbolică elaborată, prin urmare, reelaborabilă, ca orice element al culturii umane. Așa cum gustul bulionului de varză nu mai era același după experimentarea altor savori, la fel apare diferită și inacceptabilă condiția femeii, firească până atunci”.  

Autorii și cărțile asupra cărora se oprește Tatiana Ciocoi sunt cele care dau expresie literară unei lumi terifiante, încărcate de povara durerii și suferinței milenare și care „răscolesc ontologia cititorului”. Lecții de rezistență a spiritului în fața suferinței vin dinspre romanele lui Mo Yan, dar mai ales din În viață, Cronica unui negustor de sânge etc. de Yu Hua, cu personaje care își trăiesc dramele într-o naturalețe și inocență  departe de complicațiile cognitive ale lumii noastre. În fața unei istorii brutale, personajele din În viață sunt supraviețuitori victorioși, pentru că suferința nu-i încrâncenează, nu le cultivă resentimente, nu le condiționează comportamente deviante, perverse. Ci doar le întărește puterea de rezistență, forța naturală de-a rămâne în viață cu orice preț. Legile patriarhale stupide și neîndurătoare, violența domestică, locul umilitor rezervat de societate femeii, legea copilului unic și alte dezastre care au devastat China vorbesc despre un rău colectiv, cu diverse contururi și fără șansa de-a fi eradicat. Forța răului atinge paroxismul în proza I love my Mum, de Chen Xiwo, în care incestul dintre fiul infirm și mama sa poate fi interpretat ca o „metaforă politică”. Hiperealismul brutal al scrierilor lui Mo Yan, Yu Hua, Su Tong, Liu Zhenyun este contrabalansat de o literatură nouă, care abandonează amprenta etnică pronunțată, se distanțează de mentalul colectiv asiatic și recurge la soluții narative mai soft, mai în spiritul occidentalilor. Spre exemplu, culegerea de povestiri Pălăria Irinei, cuprinde narațiuni scrise de 13 autoare chineze contemporane. Narațiunile lor, crede comentatoarea, „sunt, din câte cunoaștem, o primă reprezentare a lumii străine văzută cu ochii chinezilor” și mărturisesc despre „eforturile literaturii chineze de a se reinventa pe sine și de a pune în limbaj semnele difuze, haotice și confuze ale profundelor transformări spirituale, care marchează societatea chineză și capacitatea acesteia de a genera o paradigmă clarificatoare a realității”.

Aceasta e China Tatianei Ciocoi: o lume care fascinează prin exotisme și mister și pe care autoarea a reușit să ne-o facă „familiară” într-un registru eseistic de o finețe stilistică și percutanță analitică remarcabile.

Distribuie acest articol:

Articole recomandate

Arte plastice
Ioana Drăgulin

În dialog cu artista Maria Bordeanu

Arta contemporană servește drept oglindă care reflectă o varietate de expresii. Provoacă privitorul și se dezvoltă în moduri surprinzătoare, legând experiențele umane printr-o înțelegere vizuală

Cultură
Tatiana Ernuțeanu

Poeme (Sentimental)

să nu-ți faci griji că ceva ar putea fi irepetabil din discontinuu se poate face lejer o structură nu te dedai la deliciile celuilalt decât

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *