„Comemorăm victimele Revoluției, fără să să știm cine le‑a omorât”

Acum mai bine de un an, Andrei Ursu, fiul disidentului ucis de Securitate în 1985, Gheorghe Ursu, devenea director științific al Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989. Îi apăruse o carte, scrisă împreună cu Mădălin Hodor și Roland O. Thomasson, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989. Angajând prin concurs oameni tineri, istorici, Andrei Ursu coordonează, tot împreună cu Roland O. Thomasson, în această toamnă, încă o carte, intitulată Căderea unui dictator. Războiul hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989. O apariție editorială care cercetează implicarea Securității în decembrie 1989, mai ales după 22 decembrie, lansată în București și în mai multe orașe din țară, carte care, se pare, i‑a fost fatală. Andrei Ursu nu mai este director științific la Institutul Revoluției. Interviul următor, o mărturie necesară și publică, a fost realizat duminică, 27 noiembrie 2022.

Andrei Ursu, de ce nu mai sunteți director științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989?
Am avut dificultăți cu secretarul general, Emilian Cutean, care și‑ar fi asumat funcția de președinte al Institutului și a semnat această decizie de destituire a mea. Petre Roman este director general, iar președinte, oficial, este Alexandru Mironov, ales de Colegiul Național, din care fac parte revoluționari. Alexandru Mironov se pare că și‑a delegat funcția de președinte către Emilian Cutean, care ar fi îndreptățit să semneze anumite acte în numele președintelui.

De ce am fost demis de la IRRD
Decizia de demitere a dumneavoastră îi aparține lui Emilian Cutean, care a acționat în locul președintelui, Alexandru Mironov. Ați primit o hârtie de demitere?
Da, am primit o hârtie. Sunt demis începând cu data de 25 noiembrie, fără preaviz. În aceeași zi mi‑am strâns lucrurile și am eliberat biroul. Petre Roman, care are funcția de director general, și membrii Consiliului Științific au considerat măsura de înlocuire a mea drept una samavolnică, un abuz. Am avut mai multe schimburi de e‑mail‑uri, noi între noi. De mai multă vreme, este o înfruntare deschisă între mine și Emilian Cutean, care nu a dorit să vadă cartea tipărită, cea intitulată Căderea unui dictator. Problema a ajuns în Parlament, printr‑o interpelare a lui Emilian Cutean, în 5 octombrie, care a sesizat Parlamentul cu privire la criteriile mele de angajare. Un deputat PSD, președintele Comisiei de muncă și protecție socială, Adrian Solomon, a răspuns, pe 23 noiembrie, și a spus că directorul științific de la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 trebuie să aibă doctorat și grad de CS2 – cercetător științific doi. Eu nu am doctorat. Am spus acest lucru în momentul angajării, care s‑a produs în octombrie 2021. E adevărat că Legea educației prevede ca un director științific să aibă doctorat și un grad de CS2. Eu, când am acceptat această funcție, am spus care sunt argumentele mele. Atunci, la angajare, s‑a cerut și un punct de vedere de la Ministerul Muncii, care a spus că e totul în regulă cu postul meu, că sunt legal pe funcție, din cauză că IRRD nu este explicit considerat un institut de cercetare, așa cum există Institutele Academiei. E un institut de memorializare, de păstrare a memoriei Revoluției, care are și un departament de cercetare, în care am angajat, prin concurs, oameni foarte buni, sau colaborăm cu cercetători externi bine pregătiți, istorici care scriu în volumul Căderea unui dictator: Andreea‑Iuliana Bădilă, Mihai Dănilă (cercetător extern), Lucia Marioara Jinga, Dumitru Lăcătușu, Andrei Florin Sora, Adrian‑Claudiu Stoica, Dalia Báthory (colaboratoare externă). Iar Roland O. Thomasson, cu care lucrez de mulți ani, este cel mai bun specialist în Revoluția Română, baza lui de date, de documente, de mărturii și de extrase de presă este impresionantă.

De ce credeți că există această campanie împotriva dumneavoastră, concretizată prin demiterea dumneavoastră?
Emilian Cutean n‑a dorit să apară cartea Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din decembrie 1989. A devenit foarte violent pentru tema noastră de cercetare, violențele de după 22 decembrie: cine a tras în noi după 22? L‑a supărat foarte tare că noi cercetăm Dosarul Revoluției, că de ce ne băgăm noi peste procurori? Până la urmă, având susținerea Consiliului Științific, dar și a unor membri din Colegiul Național, și mai ales susținerea lui Petre Roman, ne‑am făcut cercetarea și am reușit să scoatem cartea și să o lansam la București, în două rânduri (la Humanitas Lipscani și, curând, la Târgul Gaudeamus), apoi la Brăila, la Craiova și ar urma, pe 14 decembrie, o lansare la Iași. Studiile din carte au avut double-blind peer review, din partea membrilor Consiliului Științific, care sunt oameni de mare probitate profesională, de mare prestigiu internațional, Dennis Deletant de la Oxford și de la Wilson Center, Mark Kramer de la Harvard, Stefano Bottoni de la Universitatea din Florența, Adrian Miroiu, membru corespondent al Academiei Române, Bogdan Murgescu, prorector al Universității din București. Oameni de acest calibru au funcționat ca referenți pentru lucrările noastre și ne‑au dat girul pentru aceste studii, care au trecut printr‑un proces dur de verificări și de îmbunătățiri. Inclusiv studiile mele au fost verificate și au primit validare științifică. Eu am mai publicat în Noua Revistă pentru Drepturile Omului (tot cercetări despre Revoluție, într‑o revistă indexată internațional în baze de date științifice) și am aceste cărți apărute la Editura Polirom, editură prestigioasă, volume care sunt cartea de vizită pentru mine și pentru Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989. În plus, sunt cercetător acreditat la CNSAS din 2014, acolo mi‑am făcut ucenicia pe dosare de arhivă, care privesc comunismul și crimele Securității.

Emilian Cutean a fost, de la început, împotriva numirii dumneavoastră ca director științific?
La început acceptase planul nostru de cercetare, la insistențele lui Petre Roman. S‑a schimbat după ce a apărut cartea Căderea unui dictator și după ce am început să ieșim cu cartea la lansări, la București, la Brăila, la Craiova, ar fi bine să ajungem și la Iași, așa cum e programat de circa o lună.

Procurorii militari au ignorat aceste probe
Ce anume vi s‑a reproșat, ce se reproșează acestor studii și acestei cărți?
Însuși faptul că ne‑am băgat în treaba procurorilor.

În ce sens v‑ați băgat în treaba procurorurilor?
Că nu trebuia să abordăm subiectul victimelor de dupa 22 decembrie 1989 și că am folosit, în studiile noastre, Dosarul Revoluției.

Ce este atât de inflamant în Dosarul Revoluției?
Este vorba despre stabilirea vinovățiilor pentru cine a tras în noi după 22? Au fost peste o mie de morți după 22 decembrie. Nu s‑a răspuns la această întrebare, cine a ucis după 22 decembrie, în instanță e un dosar cu niște concluzii pe care noi le considerăm false. În Dosarul Revoluției găsim dovezi că a tras Securitatea, că au existat teroriști, există multiple astfel de documente, de mărturii. Covârșitoare. Iar noi am vorbit despre aceste mărturii în volumul nostru, Căderea unui dictator.

Cine spune că a tras Securitatea după 22 decembrie 1989? Se spune și în Dosarul Revoluției?
Da, se spune și în Dosarul Revoluției, sunt mărturii, dar procurorii militari au ignorat aceste probe, în mod voit. Aproape în fiecare volum găsim zeci de mărturii ale militarilor, civililor, medicilor. Până și Iulian Vlad, fostul șef al Securității, susține că au tras securiștii, care nu erau ai lui, acționau de capul lor. Este o declarație din 29 ianuarie 1990, pe 10 pagini.

Deci, avem în Dosarul Revoluției martori care susțin că securiștii au tras după 22 decembrie 1989 asupra armatei, asupra populației civile?
Sunt nenumărați.

Avem și oficialități?
Medici, securiști de rang înalt spun că a tras Securitatea. Când securiștii spun asta, încearcă să se distanțeze de ideea de rețea, spun că acea rețea ar fi acționat independent de Iulian Vlad. Avem și un colonel de Securitate, Domițian Bălței, care știe exact cum acționau aceste rețele ale Securității: cum trăgeau noaptea, cum foloseau armament foarte sofisticat, cum aveau depozite în zona Televiziunii, în zona vilei lui Ceaușescu, de unde ajungeau la vilele conspirative de unde trăgeau asupra televiziunii. Televiziunea a încercat să fie recucerită de acești luptători din Securitate, din rețea, numiți rezistenți, și care erau o echipă de elită a Securității, de care securiștii rămași la birouri erau mândri – ei sunt rezistenții noștri, luptătorii noștri – și care își putea da viața pentru Comandantul Suprem, pentru Ceaușescu. Generalii din Securitate știau de această rețea, deși au încercat să se dezică de aceasta, după ce Ceaușescu a fost executat.

Această rețea a mai acționat vreodată sau era în pregătire pentru asemenea momente?
Erau pregătiți pentru asemenea momente. Avem date că au acționat și la Timișoara în perioada 17‑19 decembrie, clandestin, ascuns, în așa fel încât să nu fie identificați. Ceaușescu nu dorea să apară în mod clar că Securitatea lui a făcut o baie de sânge, știa care era percepția poporului față de Securitate. Poporul român știa cine l‑a îngenuncheat timp de 25 de ani și de frica cui l‑a aplaudat pe Ceaușescu, cel care n‑a impus singur acest regim abominabil. România a fost o țară înfricoșată de Securitate. Spre exemplu, armata murea de frica CI‑iștilor, ofițeri de contrainformații din fiecare unitate militară. Ca să elimine orice urmă de opoziție, Ceaușescu nu dorea să accepte că există disidenți, așa că opoziția politică era deghizată și condamnată pentru infracțiuni de drept comun, astfel încât să nu se coaguleze o mișcare politică de opoziție în România, așa cum a fost în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia în acei ani.

Cum acționa rețeaua Securității după 22 decembrie 1989
Vă rog să luăm un exemplu. În carte există un capitol dedicat Brăilei, unde n‑a existat niciun mort înainte de 22 decembrie, iar apoi au fost 46 de oameni uciși și 126 de răniți. Cine a tras la Brăila?
A tras Securitatea. Acestea sunt datele care rezultă din dosar. Nu sunt doar mărturii. Ceea ce facem noi este o analiză a întregului probatoriu. În Dosarul Revoluției există documente medicale, există expertize balistice, există relatări despre calibrul gloanțelor care au împușcat soldați și civili, există descrieri ale tipului și direcției de foc, sunt menționate apartamente de unde s‑a tras către unități militare. Toate acestea ne conduc la aceeași concluzie: a fost o rețea, care nu era nici a armatei, nici a unor civili nebuni care au furat arme de foc.

La lansarea de la București, de la Humanitas Lipscani, a participat și domnul Costinel Venus Mirea, care era ofițer, la Craiova, în decembrie 1989, și care a venit la lansare fiind invalid, rănit în decembrie 1989. Care ar fi semnificația tragicei întâmplări a domnului Mirea?
Domnul Mirea ne‑a spus și a spus și procurorilor că asupra unității militare unde era angajat s‑a început să se tragă după 22 decembrie 1989, așa cum s‑a tras cam în toată țara: din blocuri civile către unități militare. Aveau apartamente, la etaje superioare, în blocuri aflate lângă unitățile militare. Trăgeau și fugeau. Armata nu putea riposta, nu putea să pună tancul pe un bloc civil. Domnul Mirea a cerut șefului său, colonelul Neacșu, să‑i permită să facă verificări în blocurile din apropiere, de unde se trăgea. În cadrul plutonului pe care îl conducea avea deja o victimă, un TR‑ist, militar în termen redus, care se înrolase în armată după ce intrase la facultate. S‑a simțit răspunzător. Pe 24 decembrie, dimineața, i s‑a permis să se ducă în cercetare, a fost voluntar pentru această misiune. A făcut verificare în mai multe blocuri, ajungând într‑unul cu 10 etaje, de unde se putea trage. Locatarii i‑au spus că au fost doi trăgători în combinezoane negre care au tras. I s‑a indicat și apartamentul. S‑a dus acolo, era gol. Era unul din locurile de unde se putea trage, asemenea locuri au existat peste tot, în toată țara, la Televiziune, la MApN. A urcat pe bloc în urmărirea celor doi teroriști.

Îi putem numi teroriști?
Oamenii aceștia au făcut acte de teroare. Prin planul lor de a crea teroare „în rândul inamicului”, au acționat ca niște teroriști. „Inamicul” era armata română și populația civilă. Rețeaua pentru asta s‑a pregătit, să tragă pentru a crea teroare între oameni nevinovați, pentru un scop politic. Revenind la cazul de la Craiova, Mirea a fost printre cei mai curajoși, i‑a urmărit pe bloc. S‑a urcat pe casa liftului. Între blocuri exista o pasarelă, de care teroriștii știau. Au fugit pe blocul vecin, tot de 10 etaje, și de acolo l‑au împușcat pe Mirea.

Împușcarea a dus la invaliditate?
Da. Este o invaliditate pe viață. I‑a secționat coloana vertebrală în zona toracică, care a dus la imobilitate de la brâu în jos.

Securiștii au dispărut?
Da, au dispărut. Iar lui Mirea i s‑a acordat primul ajutor, fiind dus la spital.

Cum a fost interpretată de procurori această situație?
Concluzia procurorilor a fost că Mirea a fost împușcat de „un glonț rătăcit”.

Avem această descriere, cu „gloanțe rătăcite”, și în alte cazuri?
Peste tot.

Cine scrie despre „gloanțe rătăcite”?
Procurorii militari. Aceștia susțin că au tras tot militari. Foarte interesant: dosarul lui Mirea, pe care el ni l‑a dat spre cercetare, este alipit de un alt dosar, al altui ofițer împușcat, în aceeași zi, la la o altă oră, pe alt bloc. Concluzia procurorilor: cei doi ofițeri s‑au împușcat unul pe altul. Și la Brăila tot așa s‑a spus de către procurori: doi militari, care au murit la ore diferite, s‑au împușcat între ei.

Până acum, cum au fost soluționate aceste ucideri de ofițeri, cu ce verdict?
Cu verdictul că armata și conducerea FSN au dat ordin ca oamenii să se împuște unii pe alții. Iar Securitatea este ignorată. Asta apare în Dosarul Revoluției.

Există vreun document oficial care să menționeze existența unor securiști‑teroriști care au tras în populația civilă și în armată?
În justiția română, nu a existat așa ceva până acum. În cărțile noastre, da, există probe și mărturii. În decembrie 1989, se vorbea de teroriști și se avansa ideea că ar fi fost securiști. Militarii și civilii i‑au văzut pe acești oameni trăgând din blocuri, din case conspirative, din mașini. Doctorii spuneau despre răniți că au fost împușcați cu gloanțe atipice, care nu erau ale armatei. Avem o mărturie a doctorului Nicolae Constantinescu în care apare un glonț de 9 mm. Armata română nu avea aceste gloanțe. Au existat teroriști‑securiști, dar, ușor‑ușor, în ultimii 30 de ani, s‑a schimbat imaginea teroriștilor. Sunt sovietici, arabi, unguri, orice, numai securiști nu sunt. În rechizitoriul Parchetului militar, în care sunt trimiși în instanță cei trei inculpați, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, nu există teroriști. Și nici securiști.

Nici la nivel descriere nu există teroriști?
Nu. În Rechizitoriul respectiv nu apar teroriști, procurorii pretind că a fost o fantasmă. Oamenii s‑au omorât între ei, a fost „foc fratricid”. Războiul hibrid, așa cum îl numim noi în carte, nu s‑a creat doar prin focuri de armă. Mai existau două metode: dezinformarea, care crea panică (apă otrăvită, vin tancuri, vin rușii), și focuri de armă în preajma unităților militare, care creau foc fratricid. Aceste elemente ale Securității sunt alcătuite din forțe mici, versatile, bine antrenate, și care se luptă cu o forță mult mai mare și pe care nu o poate învinge prin mijloace convenționale. Este o luptă de gherilă urbană.

Puteți să ne dați un exemplu?
Se apropie un vehicul miliar dintr‑o unitate militară, care vine la o altă unitate militară. S‑a întâmplat la MApN de trei ori în aceeași noapte. A fost ceva îngrozitor. Erau chemate alte trupe să vină să intre în dispozitiv, care să ajute cu întăriri. La MApN au venit două autobuze cu elevi de la Academia Militară Tehnică. Când elevii s‑au dat jos din autobuze, din blocurile civile au început să se tragă și către MApN, și către elevi. Au fost împușcați pe loc câțiva militari. Se trăgea și către MApN. Și s‑a crezut că elevii trag spre MApN, fiind teroriști. Asta era rețeta, să creezi lupte între cei din unitate și cei care veneau ca întăriri. Apoi, tot în acea noapte, au mai venit două autocamioane de la Buzău, cu parașutiști. S‑a întâmplat același lucru, s‑a tras în ambele direcții, și spre MApN, și spre parașutiști, așa încât, cei din MApN i‑au considerat pe militarii de la Buzău teroriști și au deschis focul.

De ce trebuie făcută lumină și incriminată Securitatea pentru acțiunile de după 22 decembrie 1989?
E cea mai tragică situație legată de Revoluție. Au murit peste o mie de oameni. Rechizitoriul din Dosarul Revoluției îi face răspunzători, pentru victimele de la Revoluție, pe trei oameni: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, șeful forțelor aeriene. Conform rechizitoriului, acești trei oameni ar fi dat ordinele diversioniste care au fi dus la uciderea a o mie de oameni.

Cum ar fi dat ordinele?
Pe linia ierarhiei militare.

Ce fel de ordine?
Să se tragă unii în alții, să se împuște ca proștii.

Există probe, avem aceste ordine?
Nu există nicio probă care să dovedească această enormitate. Dar ei sunt inculpați și Dosarul Revoluției se judecă la Înalta Curte.

Libertatea fără dreptate nu poate fi acceptată
Dumneavoastră vă asumați acest punct de vedere, că cei trei nu sunt vinovați pentru crimele de după 22 decembrie 1989?
Eu pot să spun, cu toată convingerea, că nu avem probe care să‑i implice pe cei trei inculpați. Mai mult, nu avem probe care să susțină ipoteza că ordinele au venit pe această scară ierarhică, care să ducă la foc fratricid în masă. Din contră, avem nenumărate probe că teroriștii au existat, că ei au creat panica, că victimele au fost ucise, mai mult de jumătate, de teroriști. Dar există și victime rezultate din foc fratricid, cum este cazul de la Otopeni, pe care îl cercetăm, teroarea având efectul scontat. Teroriștii au început focul și, apoi, militarii au tras între ei.

Există vreun procuror care să conteste concluziile din Dosarul Revoluției?
Da, există. Dan Ioan, un procuror militar care era extrem de nemulțumit că, în decembrie și ianuarie 1990, procurorii militari din subordine nu cercetează probele care să arate cine a tras, de unde au apărut securiștii. Dosarul Revoluției este o uriașă mistificare, o nedreptate față de victime. Comemorăm victimele Revoluției, în fiecare decembrie, cu preoți, cu armată, cu salve de tun, fără să le facem dreptate, fără să știm cine le‑a omorât. Nu știm cine i‑a omorât. Se fac parastase, se vorbește de victime, dar făptașii sunt necunoscuți pentru justiția română și nepedepsiți. Noi pretindem că cinstim memoria victimelor din decembrie 1989, dar nu le facem dreptate, nu spunem cine i‑a omorât. Libertatea fără dreptate nu poate fi acceptată. Întreaga democrație română s‑a așezat pe o uriașă nedreptate și pe impunitatea Securității. Nu am putut rezolva cea mai mare crimă a comunismului. Am declarat regimul comunist criminal și ilegitim, dar cea mai mare crimă a sa am acceptat să fie mușamalizată. Procurorii militari care s‑au ocupat de victime au manipulat probe, au ignorat probe.

În ce sens s‑au ignorat probe?
În ianuarie 1990, făceau anchetă despre Revoluție securiști din Direcția VI Cercetări Penale, cărora li s‑au dat legitimații de procurori militari. Procurorul general al României, Gheorghe Robu, a declarat, în ianuarie 1990, că au fost prinși câteva sute de teroriști, care ar fi fost anchetați. Gheorghe Robu vorbește de oameni la 30‑35 de ani, înalți, solizi, atletici. SRI a avut o listă cu peste 1.000 de teroriști. În Dosarul Revoluției există o listă cu nume și prenume a 1.400 de teroriști. Prinși.

Și ăștia unde sunt, acum?
Sunt liberi, sunt printre noi. Li s‑a dat drumul tuturor de către procurorii militari.

Cum s‑a întâmplat dispariția misterioasă a teroriștilor?
Au fost amenințați procurori militari, care au intervievat teroriști, fiind avertizați că au familie. În ianuarie 1990, s‑a regrupat Securitatea. Au început să vină la serviciu, în unitățile militare, le‑am găsit semnăturile în condicile de prezență. Erau, teoretic, sub conducerea Armatei, dar, între timp, Ion Iliescu dăduse un decret de amnistie pentru toate învinuirile de abuz în serviciu. Iar Gelu Voican Voiculescu a trecut de partea securiștilor. Inițial, el știa cine a tras, avem documente în care Gelu Voican Voiculescu spune că teroriștii au fost securiști. După o vreme, a trecut complet, cu arme și bagaje, de partea securiștilor. În februarie 1990, cu oameni din Securitatea Municipiului București, a format unitatea 2 și un sfert. Petre Roman a știut de această manevră, iar acum îi pare rău că acceptat să se înființeze acea unitate.

Practic, securiștii și Securitatea au căzut în picioare?
Da, au căzut în picioare.

Care a fost contribuția lui Ion Iliescu?
Ideea că Ion Iliescu este inculpat convine și securiștilor, și intelectualilor anticomuniști. S‑a găsit un țap ispășitor, care pune la adăpost Securitatea. Și securiștii. Departe de mine gândul de a‑l inocentiza pe Ion Iliescu. Dar acele ordine nu le‑a dat, n‑a provocat foc fratricid, n‑a făcut acel plan diversionist, prin care să pună Revoluția sub semnul întrebării, prin existența teroriștilor, de care el ne‑ar fi salvat. Teroriștii chiar amenințau Revoluția, erau o construcție a generalilor de Securitate, în slujba lui Ceaușescu. În schimb, Ion Iliescu i‑a luat în brațe pe securiști începând cu ianuarie 1990, ca să‑și facă planurile lui politice, inclusiv mineriada, unde s‑au făcut crime, pentru care Iliescu le‑a mulțumit minerilor sau falșilor mineri.

De ce există această nedorință de a se afla adevărul?
Frica. Frica, cu amenințarea familiei, a fost foarte puternică, în 1990 și 1991. În martie 1990, s‑a format SRI, USLA a intrat în unitatea antitero, a început marea mistificare, Iulian Vlad a devenit un erou, Raportul SRI nu spune nimic de acțiunile securiștilor după 22 decembrie, raportul senatorial nu spune nimic, deși au fost, în Comisia senatorială, sute de mărturii că au fost securiști‑teroriști care au acționat. Concluziile au fost ambigue: nu știm cine a tras, poate au fost turiști sovietici, în niciun caz incriminarea securiștilor. În timp, s‑a înfipt în mentalul colectiv această narațiune, că teroriștii au fost occidentali, ruși, arabi, dar nu securiști. Securitatea a fost dezincriminată chiar de securiști și de agenții de influență din mass-media.

Se mai poate face dreptate victimelor?
Da. Președintele Klaus Iohannis, liberalii care spun că vor dreptate pentru victimele Revoluției, ministrul Justiției, parlamentari, toți să înființeze o secție specială în cadrul Parchetului General de cercetare a crimelor împotriva umanității. Să se reverifice toate mărturiile, se poate ajunge la membrii trupelor USLA din 1989, la teroriștii prinși în decembrie 1989 și apoi eliberați. Putem avea procurori tineri, curajoși, care să redeschidă cercetarea. Instanțele pot să redeschidă dosarele, pot să lărgească cercetarea judecătorească, datoria noastră este să‑i cercetăm pe securiștii care au tras în decembrie 1989 și au omorât.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Cultură
George Stănica

Caracterul intangibil al libertății

Matei Vișniec, Domnul K eliberat/Mr K Released. Roman tradus din limba română în limba engleză de Jozefina Komporaly și publicat de Seagull Books. Recenzia romanului

Cultură
Mihai Buzea

Împrumutul care nu mai poate fi restituit

Iertați‑mă pentru acest titlu de articol! Dacă era după mine, nu‑l scriam niciodată. Dar alternativa ar fi fost „Misterul morții din Strada Lungă sau Cum

Print
Gabriela Vieru

Un Houellebecq mai tandru

Anéantir, tradus la noi cu titlul Anihilare de Daniel Nicolescu la Humanitas Fiction, e cel de‑al optulea roman al lui Michel Houellebecq și, dacă ar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *