Concert Ada Milea & Bobo Burlăcianu în Târgu Jiu

Finalul acestei săptămâni se anunță unul armonios, deoarece Ada Milea și Bobo Burlăcianu vor susține un concert în Parcul Coloana Infinitului din Târgu Jiu.

Evenimentul sprijinit de Teatrul Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu va avea loc duminică, 16 august 2020, în intervalul orar 20:30-21:30, iar intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile. De asemenea, organizatorii spectacolului au avut în vedere respectarea tuturor măsurilor de distanțare fizică impuse de epidemia de coronavirus.

Cei doi muzicieni vor fi pentru prima dată împreună pe aceeași scenă în reședința județului Gorj. În acest sens, solistul trupei Fără zahăr a ținut să precizeze: 

„Fiind pentru prima dată în contextul ăsta, e greu să formulez așteptări legate de concert. Dar am încredere și respect pentru publicul Adei, care transcende limite de vârstă, geografie sau moștenire culturală. Ada are darul de a aduna oameni buni de toate felurile. Și atunci trag speranțe că și concertul va ieși minunat”.

În plus, criza sanitară a afectat activitatea artiștilor, astfel că fiecare apariție a Adei și a lui Bobo Burlăcianu este și ar trebui să fie un prilej de bucurie pentru spectatori: 

„Noi abia așteptăm să cântăm. Activitatea noastră în această perioadă este mult redusă din cauza pandemiei și, respectiv, a restricțiilor impuse pentru desfășurarea evenimentelor, drept pentru care ne bucurăm foarte mult de fiecare ocazie de a fi pe scenă”, a adăugat Bobo.

De obicei, cei doi artiști susțin concerte în fiecare weekend, din rândul cărora, amintim: Concertʼn Târgu Mureș, Alba-Iulia, Râșnov și Cluj-Napoca. Solistul trupei Fără zahăr a anunțat și câteva date la care vor avea loc viitoarele evenimente, accentuând primul cuvânt – „posibil pe 3 septembrie la București, pe 10 septembrie la Hamburg și pe 18 la Sibiu. Deocamdată astea sunt notate. Dar toate concertele din perioada asta, până nu se apropie, sunt cu semnul întrebării”.

Publicat în ActualitateRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag