Spălătoria dezafectată, pe Clinicilor. Acum 20 de ani dădeau pe-aici
studenții greci și arabi. Trîntește poarta metalică, împinge fătuca
peste prag, se bate cu pumnii în piept
arătîndu-i: asta o să-ți fac.
Cu brațul drept aruncat violent înainte, tot
în limbajul trupului: futu-te să te fut, dispari!
Sindromul Caracal al candidatului manciurian, îmi spun,
privirea mi se lipește de adolescenta cu brățări și inele.
Împinsă,
alungată.
Poarta trîntită dement.
Ezită, se-ndepărtează,
se-ntoarce ca-ntr-un poem arghezian: babuinul n-o urmărește.
Din stradă, îl văd urcînd treptele, după
spălătorie, din două-n două. Ajunge-n grădină, la masa cu babuini
și friptură. Își agită brațele tatuate, ca surdomuții.
Unul dă manelele tare, ceilalți dansează.
Ulmi și castani aplecați peste ei.
Mi-amintesc Poem despre țigăncușă,
tablourile hiperreale „văzute” în transă
pe Canalul Morii, înainte ca civilizația Untold să-l anihileze.
Spectrul rahitic al fetei.
Abjecția.
Puritatea.
Ca puii de păianjen fugiți din spinarea
femelei, cresc poezelele unora din Poem despre țigăncușă, neștiind
că traficul de nefericire se cheamă, și azi ca și ieri, prostituție.
