Cum produce mintea opere? (3)

Cu poeziile se întâmplă la fel, cu deosebirea că, de când mă știu, prima versiune a acestora o scriu de mână, pe foi de hârtie A4, îndoite la formatul de caiet, dar cel mai adesea în caiete. De obicei, ies de la prima mână, la computer efectuând o anumită operație de finisare și, adesea, o rearanjare a versurilor, o grafică mai apropiată de cea tipărită. Dacă nu ies, nici nu vor ieși, așa că renunț la ele. Pentru că am vorbit de poezie: în câteva din textele mele poetice apare, aproape identică, o formulă: „apa mov a iazului din copilărie”, cu varianta „apa violet a iazului din copilărie”. Mai mulți comentatori au calificat asta drept o imagine suprarealistă, deși, în opinia mea, este cât se poate de realistă. Când am folosit formula în poezii, habar nu aveam de ce a apărut acolo. Din pricina calificărilor cu pricina, am pus mintea la contribuție pe cale introspectivă și mi-am seama că era o imagine pe care o văzusem, pe la 5 – 6 ani, într-o zi de august, pe la ora 16 – 17, când se apropia înserarea. Așa am văzut eu iazul atunci, deci așa a fost, așadar, este o imagine realistă, cu precizarea că era un produs al memoriei imaginare, indiferent că este posibil să fi fost o iluzie optică, o glisare, de atunci, sau că acest proces s-a petrecut ulterior, poate chiar în momentele când scriam formula. De altfel, în opinia mea, expusă în Literatura, ce poveste!, literatura este întotdeauna realistă, mai mult, mereu este și biografică. De bună seamă, dacă operezi cu un concept multidimensional al realității, incluzând acolo realitatea zisă fizică, cea psihologică, cea simbolică și, de mai puțină vreme, pe cea cyberspațială. Și, desigur, dacă în biografie nu incluzi numai date zise obiective, evenimente databile și alte asemenea repere care nu sunt decât scheletul, căci în întreaga bogăție a unei vieți intră și visele, închipuirile, fantasmele, amintirile falsificate, imaginile despre sine și despre lume în întregul său. Aceasta este o persoană în întregul său, așa este și un scriitor sau altă specie creatoare!


Unii comentatori au constatat că unele dintre povestirile mele sunt biografice sau că au o intensă tramă autobiografică. Așa este, însă doar cu condiția să înțelegem biografia în sensul propus mai sus. Da, apar eu însumi în unele povestiri, apar și diverși prieteni sau cunoscuți, uneori și cu numele reale, dar lucrurile sunt ceva mai complicate – uneori „fur” întâmplările altora în folosul personajului cu care mă identific, de obicei cel narator, le „dăruiesc” pe ale mele altora, modific până la nerecunoaștere evenimente, prezentând varianta fantasmatică, pe altele le inventez pur și simplu. Da, încerc să pun în folosul cauzei, care este opera, de orice gen și de orice dimensiuni, memoria imaginară… Fără aceasta n-aș fi nimic, oricum nu ca un creator, în fapt, fără ea, cred că nimeni n-ar fi nimic. Probabil creativitatea este un fel de dar, însă un dar de care trebuie să ai grijă, trebuie să-ți mobilezi mintea și să n-o lași să se lenevească. Stimulii sunt cei care pot face asta, voința în sine e neputincioasă. Nu știu dacă am reușit să vă conving, mai ales că nu pot dovedi aproape nimic pe cale științifică, dar așa cred eu că merg lucrurile. Din experiența personală, care înseamnă și cititul, și trăitul cât este posibil de autentic, și introspecția, și cele câteva lucruri care au impresia că vor rămâne în urma mea…


Este interesant ce mi s-a întâmplat cu această temă la care mă gândesc de pe la 17 ani. Și ca să vedeți cum funcționează memoria – am spus că am urmat studii de psihologie din pricina ei! În realitate, mi-am adus aminte că am urmat acele studii pentru că iubita mea de atunci voia să dea examen la psihologie, iar eu m-am reorientat din această pricină… Însă abia pe la 25 de ani am descoperit memoria imaginară și am scris cele câteva eseuri amintite la început, care abordau cumva tema. La 35 de ani au apărut în volum. Apoi a urmat o pauză foarte lungă în ce privește mărturiile scrise, pentru că note de lectură mi-am făcut mereu. Ca să mă oblig s-o aștern pe hârtie, am propus-o, ca studiu tradus în engleză, pentru o revistă de creativitate, acum aproape trei ani. N-am scris nimic, am lăsat să treacă termenul de predare și mi-am cerut politicos scuze. De-abia în toamna trecută am făcut o eboșă de câteva mii de semne. Iar când poetul Nicolae Coande m-a invitat la acest ciclu de conferințe, deși puteam opta pentru orice subiect doream, am ales iarăși tema, trebuia să scap de prima ei formă cumva. Mai departe?

Foto: Ion Cucu

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Print
Silviu Romaniuc

Așteptând ca moartea să se întâmple

Publicat la sfârșitul anului 2020 (Polirom), (micro)romanul lui Bogdan Răileanu, Să nu lași moartea să te găsească, propune, la o primă vedere, povestea conceperii baladei

Print
Codrin Dinu Vasiliu

Lecturi de vacanță și post-vacanță

Unul dintre cele mai importante momente de fractură în macro-economia lecturii este reprezentat la noi de începutul școlii. Un început al școlii, cu flori și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *