Cum să vizualizezi un inamic invizibil? Dan Perjovschi și jurnalul de pandemie

Într‑o conversație (în mediul online) avută la sfârșitul anului 2020 cu Nicholas Mirzoeff, profesor de cultură vizuală la Universitatea din New York, discuția respectivă, care gravita în jurul celei mai urgente teme a momentului – pandemia de Covid‑19 –, a alunecat ușor înspre problema vizualizării virusului. Cei care am participat la acea discuție am remarcat atunci faptul că unul dintre factorii care generează o anxietate generalizată nu privește doar destabilizarea antropocentrismului modern, ci și capacitatea pandemiei de a scoate la iveală grave inegalități economice, prejudecăți rasiste, etnice și sexiste, precum și proiecte de guvernare a vieții (adică biopolitice) și de gestionare a morții (adică necropolitice) prezente în mod latent în organizarea socială atât de fragmentată la nivel global.

În mod evident, prezența insidioasă a virusului printre noi destabilizează certitudinile antropocentrice cu ajutorul cărora ne detașăm de celelalte specii și ne construiam o barieră imaginară între umanitate și natură, cea din urmă fiind subordonată proiectului modern (și implicit, colonial) de dominație planetară cu ajutorul tehnologiei. Ceea ce face însă prezența difuză a virusului în mediul social atât de amenințătoare este invizibilitatea sa, generând o nevoie de a fi reprezentat, semnificat, îmblânzit. În termeni lacanieni, am putea spune că virusul este Realul; iar Realul, acel rest al realității care nu a reușit să fie semnificat, controlat, rămâne ascuns în fiecare dintre noi, destabilizându‑ne sentimentul că lumea în care trăim are o coerență. Realul poate lua diverse forme în funcție de teme‑ rile, dorințele nemărturisite (și neconștientizate) ale fiecăruia. Astfel, pericolul biologic a fost (și continuă să fie) dublat de un permanent pericol social.

În miezul pandemiei, atunci când motoarele producției artistice au fost reduse brusc la turație minimă, unul dintre artiștii care a reușit să vizualizeze amenințarea virală, nu prin reprezentarea deja celebră a structurii sale celulare înconjurată „cu țepi” – imagine pe care biologii ne‑au oferit‑o încă de la începutul pandemiei –, ci prin efectele sale sociale, a fost Dan Perjovschi. Capacitatea desenelor sale de a capta situații sociale nevralgice și de a le exprima în termeni simpli, accesibili înțelegerii unor categorii sociale largi, precum și fascinanta lor adaptabilitate la contextul în care artistul trăiește, le‑a transformat într‑un mijloc predilect pentru a oferi artei capacitatea de a reacționa urgent și de a filtra cu sarcasm și luciditate această realitate invizibilă – și cu atât mai periculoasă. Într‑un interviu realizat de Roxana Marcoci în 2007, curator al Muzeului de Artă Modernă din New York, Dan Perjovschi declara faptul că desenele sale, efemere, realizate direct pe suportul fizic al arhitecturii spațiului de expoziție, se doreau a fi „rapide, mobile și directe”. Folosind desenul expandat în spațiu ca pe un mijloc conceptual pentru a practica ceea ce criticul de artă Alfredo Cramerotti a desemnat drept „jurnalism estetic”, improvizând asemeni unui performer de fiecare dată în funcție de contextul în care desenează, Perjovschi a reușit să construiască un instrument mobil de comunicare vizuală. Decuplat de specificitatea unui mediu artistic care i‑ar limita circulația, desenul său este capabil să se extindă pe coperțile unor cărți, pe pereții și geamurile unor instituții, pe zidurile orașelor (precum în Sibiu), pe platformele de comunicare de tipul mediilor sociale sau pe paginile de internet ale unor instituții diverse.

Astfel, au luat naștere seria de desene intitulate Vremea virusului (The Times of the Virus), expuse în revista online a Muzeului de Artă Modernă din New York în Aprilie 2020. Accesibile online, la adresa https://www.moma. org/magazine/articles/269, acestea ilustrează realități crude cu care ne confruntăm. Unele dintre acestea privesc reinstaurarea granițelor naționale în interiorul Europei, tot mai fragmentată la nivelul deciziilor politice în încercarea de a‑și proteja cetățenii, și întărirea granițelor economice care o separă de țările mai puțin dezvoltate; altele, carantina – o ipostază tulburătoare pentru mulți a „stării de urgență” despre care discuta filosoful Giorgio Agamben. La fel de importantă este exploatarea inconștientă a resurselor planetare, care generează catastrofa climatică actuală, dar și tulburătoarea capacitate a virusului de a ne forța să ne reevaluăm condiția umană, dincolo de barierele și inegalitățile sociale de tot felul.

Un alt proiect important care a luat naștere în anul 2020 a fost Jurnalul de virus – proiect online prin care Perjovschi a invitat artiști să reflecteze asupra vieții în pandemie. Au răspuns invitației sale peste cincizeci de artiști. Jurnalul de virus a evidențiat capacitatea deosebită a lui Dan Perjovschi de a coagula comunități artistice, de a oferi platforme de vizibilitate altor artiști, și mai ales, de a actualiza credința sa în potențialul transformator al artei angajate social. Accesibil și pe Facebook, nepretențios, sincer, Jurnalul nu este doar un manifest existențial: este, totodată, mărturia transformării rolului artei în aceste vremuri în care propensitatea pentru spectacol a artei a fost pusă, temporar în umbră, în favoarea unor proiecte artistice de dimensiuni mai modeste, interconectate și asamblate în mediul digital în defavoarea spațiilor de expoziție grandioase. La întrebarea dacă arta se va reinventa permanent după pandemie, răspunsul depinde de modul în care capitalismul global va gestiona propria această cea din urmă criză provocată de virus. Este incert dacă mega‑spectacolele instituțiilor mari de artă vor reveni sau dacă, odată cu tranziția avansată către mediul online a comunicării artistice, capitalul va îngloba tehnologia digitală și va acapara virtualul, acolo unde, de altfel, se simte confortabil. Și dacă artiștii vor reuși să inventeze strategii prin care să se opună inamicului invizibil ce circulă printre noi, care nu se reduce la virusul Sars‑Cov‑2, ci include suma comportamentelor pe care modernitatea le‑a generat: ecocidul practicat cu bună știință, indiferența generalizată față de ceilalți, genocidul asumat în numele profitului, exproprierea și exploatarea la scară planetară.

Ilustrație de Dan Perjovschi

Publicat în PrintRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *