DANSUL – METAFORA SUFLETULUI. DANSUL ENERGETIC

Dansul este un fenomen situat între artă şi sport, un canal de comunicare fără bariere, fără constrângeri, fără prejudecăţi, o formă de exprimare liberă într-un context care adeseori blochează manifestarea naturală, firească a trăirilor noastre. Prin valenţele sale multiple, dansul poate fi scânteia prin care sufletul nostru imprimă corpului Zborul.

Ca sistem integrativ, terapia prin dans devine o supapă ce dă omului forţa necesară depăşirii tuturor limitelor, regăsindu-şi astfel armonia şi speranţa.

Dansul, muzica, pictura şi teatrul – arta, într-un cuvânt – oferă posibilitate de manifestare trăirilor puternice şi chiar paroxistice, care pot schimba viaţa unei persoane. La baza acestora stau atracţii, traume sau dorinţe inconştiente şi refulate, ce îşi găsesc satisfacerea prin forma artistică. În procesul creaţiei, prin mecanismul transferului sau substituirii, se unesc afectele anterioare cu noile reprezentări. Astfel arta apare ca o terapie, ca un mijloc de a aplana conflictul cu inconştientul, devenind un mod aparte de exprimare, prin care pot fi relevate şi rezolvate conflictele intrapsihice profunde, restabilind echilibrul.

Mişcarea, sunetele, culorile, simțurile, creează în sistemul energetic al organismului anumite rezonanţe care stimulează funcţiile organelor corespunzătoare, modificând cele mai profunde straturi fiziologice şi energetice.[1]

Ţinuta, atitudinea, expresia feţei, gesturile şi mişcarea corpului sunt relevante pentru stabilirea personalităţii unui individ, arătându-ne cum este acesta structurat psihic, unde îşi au sediul capacităţile şi dezechilibrele sale, în ce stare se află sistemul energetic al organismului.

Mişcarea corpului, numită şi „limbaj corporal”, poate avea uneori un sens simbolic, participând la comunicarea nonverbală.

Dansul și teatrul pot descoperi în trup un răspuns la problemele vieţii, ca o expresie a conştiinţei. Prin corp şi mişcare, artistul simte nevoia să povestească, să vizualizeze trăiri, să sugereze idei. Pe scenă, corpul reinventează situaţia dramatică, artiştii întrupează mesaje. Ei nu mai sunt doar actori sau doar dansatori.

Odată cu apariţia teatrului-dans (Tanztheater) al Pinei Bausch, influenţată puternic de personalitatea maestrului său, Kurt Jooss, cu celebrul său spectacol de teatru-dans, Das Grüne Tisch (Masa verde), se instituţionalizează genul de teatru-dans ca atare. Aici, dansul deprinde influenţe din pantomimă, arte marţiale, gimnastică, ritualuri, şi tot aici dansul se întoarce spre expresivitate, spre stilizare, spre măiestrie, pur şi simplu. Teatrul-dans al Pinei Bausch devine un fenomen artistic, dar şi un fenomen social cu efecte terapeutice. Aceasta a stabilit un raport original cu membrii trupei ei cu ajutorul dramaturgului pe care l-a adus în studioul de dans. Mărturisindu-se, actorii-dansatori se vindecă.

Dansul devine un experiment filosofic al întâlnirilor corporale şi conceptuale.

Pina Bausch se arată dezinteresată de frumuseţea ca formă, de estetica mişcării, teatrul-dans sugerând sentimente, stări, jocuri de putere, obsesii, la care ne invită pe toţi să reflectăm. Din respect faţă de arta dansului, Pina Bausch foloseşte, în spectacol, forme de dans atât de simple, încât par a nu mai avea nici o legătură cu mişcarea dansată. „Eu cred că, la cei cu care lucrez, este dans, foarte mult dans, chiar şi când aceştia nu se mişcă”, declară coregrafa.[2]  Prin această aparentă nemişcare, teatrul-dans se apropie de acele forme care alternează secvenţele de mişcare cu cele minimaliste, cu non-acţiune, ca în dansul japonez Butoh. Supranumit „dansul tenebrelor”, acesta urmărește regăsirea în corp a stării fetale, dar şi a stării de dinaintea morţii, în amorţirea care trece neaşteptat în mişcare hieratică, albă, chinuită. „Morţii sunt stăpânii mei, ar trebui să avem grijă de răposaţii noştri”, scrie un maestru-dansator Butoh.

Începând cu anii ’80, stilul Pinei Bausch evoluează spre forme tot mai austere, exprimând nu numai cruzime şi tristeţe, ci şi disperare în faţa vieţii. Maestra „lucrează” asupra inconştientului angajaţilor săi, punându-i să scoată la suprafaţă poveşti trăite ori numai visate, partea pe care mulţi dintre ei o doreau uitată definitiv. Lumea pe care o recreează scenic este o lume cenuşie, adesea morbidă, grotescă şi hilară, scrâşnit hilară, cum s-a mai spus. „Apariţia pe scenă a Pinei Bausch, simplă, încărcată cu gravitate şi nobleţe „este ca (…) o şansă dată puterii de a transforma suferinţa şi bucuria împărtăşite în fericire şi frumos prin artă”. Robert Wilson o numeşte inspirat „preoteasa laică a teatrului şi dansului”.

Dansul este o formă de comunicare între sine şi corp, între sine şi exterior, el poate fi un excelent mijloc de integrare socială.

Ca forme ale dansului pentru sine, chiar dacă sunt exersate în colectiv, se menţionează dansurile rituale, întâlnite în cadrul ceremoniilor magic-religioase. Se mizează pe stimularea subconştientului, prin emoţiile extrem de puternice, trăite de practicant în timpul dansurilor extatice. Se întâlnesc şi astăzi, după mărturiile şi comentariile antropologilor, la popoarele care trăiesc după reguli tribale, ritualuri provocate de şamanii tribului care introduc în transă participantul la procesiune. Scopurile pierderii cunoştinţei de sine, prin dans şi incantaţie neîntreruptă, variază şi ele, de la vindecarea prin comunicarea cu spiritele protectoare ale strămoşilor, la smerenia insului credincios faţă de forţa divină invocată ca sprijin. Dansurile rituale se întâlnesc ciclic, la ceremonii cum sunt naşterea, botezul, cununia, înmormântarea. La indienii antici, dansul însemna geometria ideală a formei. Shiva, simbolul mitologiei hinduse, era considerat sursa oricărei activităţi, dar şi Prinţul suprem al dansului. Cele 108 stiluri inventate de el s-au transmis până la învăţatul Bharata, autorul celebrului tratat (6.000 de versuri despre dans, poezie şi teatru). La vechii egipteni, dansul, inventat de preoţi, era închinat lui Osiris, zeul Soarelui (din acest motiv, se şi numea dans astronomic) şi Boului Apis. La vechii  greci, unde politeismul era strâns legat de manifestarea colectivă prin dans, participanţii la ceremonii evoluau pe ritmurile imnurilor numite ditirambi, închinate zeului Dionysos. La romani, spectacolele care ţineau zile întregi, cuprindeau dansuri pe muzică interpretată la flaut, însoţite de reprezentaţii de circ (spectacolele se numeau ludi romani). La italieni, odată cu răspândirea creştinismului, dansul intra constitutiv în ceremonia de cult, în cadrul procesiunilor religioase, adevărate balete ambulatorii, unde corul dansa, iar preoţii erau corifeii.

Urme ale valorii ritualice şi credinţelor străvechi se regăsesc la celebrul personaj din romanul lui Nikos Kazantzakis, Zorba grecul, care, într-o efuziune stârnită de dans, declară, despre extazul aproape mistic pe care îl strârneşte dansul în fiinţa lui, îngemănată cu misterul universal : Nu ştiu cum să-ţi explic în cuvinte, dar am să-ţi dansez şi ai să înţelegi mult mai bine”, l-a asigurat Zorba pe amicul său englez, apoi „o dragoste imensă pentru întreg Universul i-a izbucnit din piept. Printr-un dans nebun, şi-a regăsit sufletul …” [3]

Apropiat ca funcţie de dansul ritualic este dansul folosit ca terapie sau ca mijloc de reintegrare socială, bazându-se pe depăşirea limitelor sinelui. Ca formă de psihoterapie, nu neapărat pentru persoane cu dizabilităţi, se exersează dansul – pentru relaxare, pentru redescoperirea eului propriu şi integrarea lui în societate. Să nu uităm că, după cum arată specialiştii în psihoterapie, întotdeauna există grade diferite de insuficienţă energetică sau, dimpotrivă, surplusuri de energie, care nu-şi pot găsi ieşirea într-un travaliu util. Atunci apare necesitatea de a descărca din când în când  energia neutilizată, de a-i deschide o supapă de evacuare pentru a echilibra balanţa cu lumea. Aceste descărcări şi cheltuiri de energie neutilizată într-o acţiune utilă ţin de funcţia dansului în general şi a dansului terapeutic în special.

Dansterapia reprezintă o forma de psihoterapie corporală care porneşte de la unitatea corpului, afectivităţii şi a gândirii cu scopul de a extinde posibilităţile de expresie şi desfăşurare în domeniile cognitiv, emoţional şi corporal. Capacităţile potenţiale psihice, fizice şi energetice ale fiecărui individ sunt resetate şi mobilizate să interacţioneze.

Dansterapia foloseşte mişcările expresive, fapt care poate servi ca instrument de  diagnostic pentru stabilirea măsurilor terapeutice.

În procesul exprimării emoţiilor prin afecte, subiectul suferă o transformare complexă, iar reacţia estetică se reduce în fond la catharsis [4].

Tot ca terapie pentru trup, spirit și suflet dar și ca formă complexă de antrenament vom face acum o scurtă introducere în Dansul Energetic, urmând ca pe viitor să aducem informații despre fiecare dintre cele douăsprezece forme ale acestuia.

Conceptul aparține lui Ioan Prisecaru. Deși inspirat din Arte marțiale, Yoga, Qi Gong, Thai Chi, este original prin îmbinarea unor elemente cum ar fi fondul muzical, ca sursă de vibrație înaltă, prin delimitarea unui spațiu sacru (cu diametru de aproximativ un metru), prin retragerea simțurilor realizată în principal prin închiderea ochilor (astfel încât nu ne mai influențează factori perturbatori), prin purificarea spațiului și a extremităților sau prin formularea unei intenții la începutul dansului, intenție care va fi lansată și „lăsată” în univers pentru a se materializa. Atenția se focalizează la nivelul inimii, acolo unde sălășluiește sufletul, cele două palme se orientează una spre cealaltă și modelează o sferă de lumină, asemenea unui glob strălucitor. Ca într-o meditație pe muzică, făcând mișcări lente, activăm energiile proprii stimulând vindecarea, purificarea, revitalizarea, expansionarea sufletului spre sfere înalte, scăldate în lumină!

Lansarea cărții Puterea Cunoașterii în luna noiembrie 2019, la Sala Dalles din București, (editura Dharana, Prefața Constantin Dumitru Dulcan și prezentarea Maria Timuc) a reprezentat un real succes. Ioan Prisecaru, vorbește despre regăsirea de sine și de împlinirea menirii ca scop suprem în calea cunoașterii. Așa vom avea acces la darurile univesului, vom face alegerile potrivite, vom fi inspirați și vom inspira la rândul nostru, ne apune autorul.

„Dansează când ești disperat,

Dansează când iți rupi lanțurile,

Dansează în mijlocul bătăliei,

Dansează în sângele tău,

Dansează când ești complet liber”

            (Julaluddin Rumi)

Cu acest citat începe Ioan cea de a doua carte,  Dansul  Energetic Colecția Academia Integrativă, lansată în cursul acestei. Iată  câteva idei desprinse:

„… Avem încă impresia ca suntem doar trup, în realitatea ființa noastră se extinde foarte mult în univers.

…Orice formă de mișcare poate însemna o fereastră spre viață. Pe măsură ce veți deschide mai multe ferestre spre viață vă dați acces la bucuria de a trăi…

Dansul energetic acționează concomitent în toate planurile vietii, atât in cele subtile, cât și în cele materiale…

 …Deși în timpul dansului nu depunem efort fizic prea mare, arderile sunt foarte intense întrucât acestea sunt declanșate și întreținute de aportul de energie atras din univers prin conexiunea prioritară creată atât între trup și cer, cât și între trup și pamânt, modificând astfel consistența și nivelul de vibrație al câmpurilor energetice…

…Fenomenul poate fi reversibil. Din punctul de vedere al fizicii cuantice, prin programele de refacere și vindecare, aplicând Dansul energetic individual sau La Unison (acea formă de terapie în care mai multe persoane practică dansul energetic în același timp), ne armonizăm cu universul, putem deveni cea mai bună variantă a noastră, astfel putem genera un flux de energie benefică atât pentru fiecare dansator în parte, cât și pentru egregorul comun. Prin egregor înțelegem rezultanta tuturor energiilor pe care le generează o anumită comunitate de energii.

…Dacă în majoritatea tipurilor de dans suntem conduși în acțiuni laborioase, determinate de scopuri estetice, în dansul energetic primează acțiunile simple și ușor de manifestat…”

Dansul energetic se înscrie cu eleganță între variatele și atrăgătoarele forme de dans, ca o veritabilă metaforă a sufletului.

[1] vezi Grozdan(Cosoi), Ligia Delia, Identitatea dansului teatral,Iaşi, Editura Artes, 2013

[2] Apud Cîntec, Oltiţa, Estetica impurului. Sincretismul în arta spectacolului teatral postbelic, Iaşi, PRINCEPS EDIT, 2005,p.239.

 .

[3] Kazantzakis, Nikos, Alexis Zorba, in romaneste de Marcel Aderca, editia a 2/a, Bucuresti, Editura Univers, 1987, p. 110

[4] Vezi Grozdan(Cosoi), Ligia Delia, Dansul teatral-modelator al expresivitatii corporale,Iaşi, Editura Artes, 2016.

Publicat în Cultură, DansRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag