Interviu cu Cristina Modreanu, membră în comisia de examinare, realizat de Ovidiu ȘIMONCA
Cristina Modreanu – critic și istoric de teatru – a făcut parte din Comisia de examinare pentru desemnarea prin concurs a directorului general al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, comisie numită de ministrul Culturii. După ce proiectele manageriale au fost depuse și urma medierea pentru stabilirea punctajelor finale, așa încât să se treacă la etapa a doua, interviul, unul din membrii comisiei, Petru Hadârcă, s-a retras aruncând în aer întregul concurs care va trebui luat de la zero. Revista Timpul caută să explice cititorilor (o parte fiind și spectatori ai TNB) cum s-a ajuns la această situație. I-am adresat Cristinei Modreanu câteva întrebări pentru lămurirea și analizarea situației.
Facem precizarea că am cerut un punct de vedere și de la Ministerul Culturii, care nu ne-a parvenit până la închiderea ediției. Interviul cu Cristina Modreanu a fost gata pentru tipar pe 27 august 2022.
Cristina Modreanu este cercetătoare la Janovics Center for Screen and Performing Arts Studies din cadrul Facultății de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” și redactor-șef al revistei de artele spectacolului Scena.ro. Coordonează din 2020 proiectul Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc (www.dmtr.ro), produs de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Arte din Târgu Mureș (Premiul AFCN pentru activarea patrimoniului imaterial, 2021). Este doctor în teatru (UNATC București) și Fulbright alumna și a fost visiting scholar la Tisch School of the Arts din cadrul Performance Studies Department, New York University. A publicat șase cărți despre teatru în limba română și numeroase articole despre teatrul românesc (în țară și în străinătate). A History of Romanian Theatre from Communism to Capitalism: Children of a Restless Time este prima ei carte în engleză, apărută în 2020 la Routledge. Recent, la Editura Polirom, Cristina Modreanu a publicat volumul Teatrul ca rezistență. Oameni de teatru în arhivele Securității.
De ce s-a blocat alegerea directorului general TNB?
Concursul s-a oprit după prima lui parte, analiza proiectelor scrise, pentru că unul dintre cei șase membrii ai comisiei din care și eu făceam parte a anunțat că se retrage, fiind, în opinia sa, în conflict de interese. Trebuie subliniat că toți membrii comisiei semnaseră de la bun început, după aflarea numelor concurenților, că nu se află în conflict de interese cu aceștia. În același e-mail în care își aducea brusc aminte că discutase cu unul dintre concurenți să monteze, eventual, la TNB, dacă acela ar fi câștigat, un e-mail trimis cu jumătate de oră înainte de ședința comună de mediere a notelor (note pe care toți membrii comisiei le dăduseră deja, în afară de cel care s-a retras), acest membru al comisiei mai preciza că nivelul proiectelor nu i se părea a fi demn de un teatru național. Acest ultim comentariu a fost singurul motiv comunicat public de către ministrul Culturii, ceea ce a determinat umilirea tuturor candidaților, precum și a celorlalți membrii ai comisiei, transformându-l pe cel care s-a retras într-un fel de „erou” care a salvat TNB de mediocritate. Adevărul este că proiectele intrate în concurs aveau și note de 8 și 9 la proba scrisă, cu siguranță unii candidați ar fi trecut în cea de a doua etapă, proba de interviu, iar notele finale sunt, de fapt, medii ale celor două probe. Prin urmare, exista o șansă destul de mare ca TNB să aibă un nou manager în acest moment, dacă nu s-ar fi spus „stop joc” în mod arbitrar. Mai grav este faptul că prin acest eșec se dă un nou semnal că aceste concursuri pentru posturile de manageri ai instituțiilor publice de cultură sunt doar mimate, fiindcă legea obligă la asta, ele fiind, de fapt, niște numiri făcute de ordonatorii de credit. Dacă nu suntem în stare să organizăm aceste concursuri cu bună credință și respect real pentru toți cei implicați, cred că ar fi momentul ca Ministerul Culturii să desființeze legea și să-și asume, ca în anii ’90, propriile numiri. Măcar, astfel, orice ministru ar fi obligat să-și asume responsabilitatea.
Când ar putea avea TNB un director general?
Această decizie depinde exclusiv de ministrul Culturii, așa încât cred că domnul Lucian Romașcanu ar trebui să răspundă la întrebare. Conform legii actuale, concursul putea fi reluat imediat sau în câteva zile, sau peste o lună, sau peste maxim 120 de zile cât permite legea pentru un nou interimat. Deocamdată, ministrul Culturii nu a anunțat ce decizie va lua. Dacă nu se organizează concurs, trebuie numit un nou interimar, care poate să fie același sau altcineva. Din nou, e decizia ministrului.
Cum ați caracteriza mandatul de director general interimar al lui Mircea Rusu?
Actorul Mircea Rusu, fost director artistic al TNB, a fost numit director interimar prin ordinul ministrului nr. 91 din 4 februarie 2022 pentru o perioadă de 90 de zile, cu un salariu brut de 14. 038 lei. Acestea sunt date publice, care se găsesc, conform legii, pe site-ul TNB. Probabil că ulterior i-a fost prelungit interimatul, alte documente însă nu sunt făcute publice. Suntem la sfârșitul lunii august 2022 și până acum interimatul prelungit la șapte luni al dlui Mircea Rusu a fost marcat de mai multe scandaluri decât a avut TNB în ani de zile! A fost, mai întâi, scandalul legat de refuzul interimarului de a proiecta steagul ucrainean pe fațada teatrului, după declanșarea războiului din Ucraina, urmat de declarații naționaliste penibile, care demonstrau cât de rupt de lumea de azi este directorul. A urmat apoi scandalul legat de conferința susținută de actorul Dan Puric la TNB, cauzat nu atât de conținutul conferinței, care era doar mediocru, ci de distribuirea în sala unde avea loc conferința a unei reviste naționaliste, antisemite și filoruse, pe numele ei Certitudinea. O certitudine este faptul că actualul director interimar se arată a fi, prin deciziile sale, un susținător al curentului naționalist, filorus și anti-european, care capătă tot mai multă forță, din păcate, în societatea românească, deși a încercat să se delimiteze de aceste curente. Dincolo de implicațiile politice ale deciziilor sale, un alt aspect este cel al muncii efective în teatru: pe de o parte, au fost voci de actori care au declarat că echipa artistică e mulțumită, fiindcă se lucrează mult și toată lumea e ocupată cu repetiții pentru noi spectacole. La câteva zile după numirea sa, în februarie, Mircea Rusu a anunțat într-o conferință de presă că anul acesta „la TNB vor monta cei mai mari regizori români contemporani”, și a făcut publică o listă de 10 premiere, cu datele când vor ieși ele la public. Mircea Rusu a declarat că acesta „este un fapt unic în istoria Teatrului Național „I.L. Caragiale”, în istoria vreunui teatru din România”. Numai că din păcate, dintre premierele anunțate pentru lunile mai și iunie, semnate de Mihai Măniuțiu, Alexandra Badea, Gelu Colceag, nu a ieșit la public niciuna înainte de vacanța de vară, doar cele din martie-aprilie fiind definitivate. Motivul: haosul generalizat produs de începerea prea multor producții în același timp, ceea ce – previzibil, de altfel – a făcut imposibil pentru ateliere să termine decorurile, i-a determinat pe actori să renunțe la unele dintre rolurile în care fuseseră distribuiți, a dus la amânarea repetițiilor, cheltuindu-se inutil resurse ale teatrului. Toate acestea sunt exemple tipice de prost management, la care se adaugă programarea în luna august, când echipa TNB se află în concediu, a unei serii de producții ale altor teatre (Bulandra, Teatrul Dramaturgilor Români) și ale unor producători privați, unele de o calitate îndoielnică, cu un cost foarte ridicat al biletelor, deși TNB este subvenționat de stat – ceea ce produce confuzie pe toate planurile pentru publicul acestui teatru. Din toate aceste motive, aș caracteriza mandatul de interimar al dlui Mircea Rusu cu un singur cuvânt: dezastruos.
Ce ar însemna prelungirea stării de provizorat? Care sunt consecințele pentru trupă și repertoriu?
Pentru orice instituție starea de provizorat are efecte negative, întrucât nu se pot planifica activitățile, nu se pot angaja oameni, nu se pot semna contracte pe termen lung. În cazul unui teatru, acest tip de instabilitate se reflectă grav asupra stării generale a echipei, care oricum se află după ani de instabilitate cauzată de pandemie și dezechilibru, după moartea lui Ion Caramitru și a primului interimar, Ioan Onisei. Întreaga echipă a TNB are nevoie de un nou început, de speranță, de încredere că face parte dintr-un proiect care îi va pune în valoare pe toți membrii ei, actori, corp tehnic sau corp administrativ, un proiect de nivel european, în care potențialul lor să se împlinească, și nu de perpetuarea unei stări de incertitudine generate de meschine jocuri politice și de orgoliu. Repertoriul este în acest moment un mix de câteva spectacole valoroase, alături de comedii răsuflate, producții „de serviciu”, mediocre, și așa-zisele „spectacole găzduite”, pe care însă spectatorii le pot ușor confunda cu producțiile teatrului. Prelungirea provizoratului înseamnă, așadar, degradarea progresivă și a publicului, derutat de oferta comercială, neomogenă valoric, a TNB.
Un răspuns