De veghe în lanul de frumusețe

Cum în spatele unui simbol stă un semnificat, în spatele unui maestru stă un ucenic, tot astfel, în spatele unui bărbat stă o femeie. Cu dificultate făcându-și intrarea în sfera cuvântului, femeile n-au reușit să spună cât le-a prescris inima, iar daca s-a întâmplat să păcătuiască astfel, este pentru că s-au arătat a fi prea senzoriale, prea sentimentale, căzând, de nenumărate ori, în acmeism. Niciodată nu li s-a oferit acest drept franc, că doar cu un zâmbet, un stilou și-o rugăciune pot cuceri imperii. De altfel, prețul plătit era prea facil; ce puteri mistice dețin aceste făpturi slabe pentru ca o lume întreagă să le slujească? Nu e de mirare că în Noul Testament, Sfântul Apostol Ioan (capitolul 4, versetul 27) îi arată pe ucenici surprinşi de simplul fapt că Hristos vorbeşte cu o femeie. Și nici în Antichitate lucrurile nu păreau să se fi schimbat. Thales din Milet ajunge să mulțumească zeilor pentru trei lucruri: că s-a născut om și nu animal, că s-a născut grec și nu barbar, că s-a născut bărbat și nu femeie.

Sub auspiciile terorii, nerecunoașterii și depărtării, aceste entități derivate din bărbat au fost blamate de cei de acasă, jucând, deseori, jocul De-a V-ați Ascunselea cu Aproapele, Departele fiind întotdeauna mai îngăduitor. Anna Ahmatova refuză delirul revoluționar din Rusia și se retrage în sânul civilizației engleze, urmând să i se decerneze titlul de doctor honoris causa de către Universitatea Oxford din Marea Britanie. Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist din România, și-a obținut recordul de 7200 de m în SUA, iar nu mulți sunt aceia care știu că Lou Andreas-Salomé a fost cea care avea să fie muza unor personalități de talia lui Rainer Maria Rilke, Sigmund Freud sau Friedrich Nietzsche. Lui Rosalind Franklin, desi a descoperit o bună parte din ADN, nu i s-a oferit niciodată premiul Nobel din motivul că premiile nu se oferă postum, de răsplata în domeniul științei bucurîndu-se un bărbat: James Watson. Ana Aslan, cea care a fondat primul institut de geriatrie din lume, avea să redea elixirul tinereții unor personalități masculine ca Charles de Gaulle, Charlie Chaplin sau chiar lui J. F Kennedy. Ori de câte ori au dorit să înainteze în palmaresul literar, aceste păpuși fragile au fost puse în situația ca mănușa dreapta șă și-o pună în cea stângă, șuvoaiele imaginației să le răstoarne în castronașe, iar inspirația s-o îmbutelieze într-un termos, singurul loc unde aveau să triumfe fiind poemul de dragoste. Însuși înțeleptul Solomon a râvnit-o și preadorit-o în Canticum Canticorum : Vino cu mine din Liban, mireasa mea! Vino cu mine din Liban! /Coboară din vârful Amana, de pe culmea Senirului şi de pe Hermon; din hăţişurile leilor şi din munţii leoparzilor./ Mi-ai fermecat inima, sora mea, mireasa mea, mi-ai fermecat inima cu o singură privire a ochilor tăi şi doar cu colierul de la gâtul tău. / Iubirea ta este mai încântătoare decât vinul, iar mirosul parfumului tău este mai plăcut decât toate mirodeniile. 

Luând chipul filosofului temerar, survine, de-a dreptul, să interogăm : unde își poate exercita puterea femeia fără a fi nevoită să plătească vreun tribut? În frumusețe. Cauză creatoare și finală a tuturor lucrurilor, frumosul a fost definit de Dostoievski printr-o axiomă în fața căreia nu i te poți împotrivi: Frumusețea va mântui lumea, iar fermecătoarea Nona, din drama blagiană Tulburarea apelor, întrebată fiind de unde îi vine frumusețea, răspunde fără ezitare : De nicăieri și pretutindeni. În 1588, Shakespeare avea să facă ecou cu câteva versuri: Beauty is bought by judgement of the eye, Not utter’d by base sale of chapmen’s tongues, iar mai târziu, după aproximativ 300 de ani, în 1878, cu o topică mai simplistă, Margaret Wolfe Hungerford readuce sub lumina reflectoarelor un adevăr incontestabil : The Beauty is in the eye of the beholder. Pentru înțelegerea acestora, se cuvine să readucem în discuție vorbele lui Iisus Hristos relatate de evanghelistul Matei, în capitolul 6, versetul 22 : Luminătorul trupului este ochiul. Așadar, de va fi ochiul tău curat, întreg trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, întreg trupul tău va fi întunecat

Așadar, chestiunea frumuseții e o problematică ce vizează nu atât observatul, cât mai mult observantul, nu atât de mult subiectul în cauză, cât mai mult pe acela care se angrenează în procesul admirației. Cu alte cuvinte, dacă nu ai un interlocutor observant cu ceva veleități morale, frumusețea se duce pe apa sâmbetei. De aceea, pentru a fi într-un câștig durabil, femeia trebuie să se retragă într-un spațiu bine străjuit. O retragere nu într-o frumusețe pietonală, efemeră, ci o frumusețe de natură sofianică. Nu întâmplător, frumosul se numește pe grecește kalos, adică puterea care cheamă, derivat fiind din kaleo=eu chem. Altfel spus, frumusețea nu e numai un reflex de strălucire, dar și un apel, o chemare, o invitație, o atracție permanentă către această forță ancestrală ce are menirea să placă. Pentru a nu se supune perisabilului, frumusețea de care trebuie să dispună femeia e totuna cu înțelepciunea. Acest atribut te ferește în a intra în arena leilor, în competiția celor care au ceva să demonstreze, căci ea nu are nevoie să strige de la balcon, îi este de ajuns sieși, își cunoaște puterea, victoria, disponibilitatea, fermitatea și limita de acțiune. Fiind așa discretă, ea nu beneficiază de ochi și guri care să o prade, nu face rău, nu jenează și nu stă în cotul nimănui. Cultivând-o și râvnind-o constant, beneficiarul dispune, fără să vrea, de o lumină proprie; chipul, privirea dobândesc o blândețe rară, a căror asemănarea cu greu o găsești în universul mundan. Oricărei acțiuni i se știe cu precizie proveniența, de ce mijloc dispune și ce țintă are, nu se abate de la drum, nu trăiește în trecut și nici în tărâmurile lui dacă sau parcă. Dă justiția in detrimentul păcii, iar bunătatea îi este brățară de aur. Nu bâjbâie în ale jertfirii, drept pentru care, ca o mantie peste toate astea, ajunge să iubească fără preget. Plină de mărinimie, știe să se micșoreze pe sine pentru ca celălalt să crească.

Fără îndoială că acest palamares de virtuți înalță frumusețea femeii, făcând-o, de-a dreptul, șarmantă și irezistibilă. Iar nu întâmplător, pornind de la Solomon, culminând cu Emil Brumaru, mulți au fost și sunt aceia care i-au scris balade, legende, doine și poeme, aducându-i imne de laudă într-un ecleraj în care nu-i dai de capăt nici astăzi.

Sursă imagine reprezentativă: https://www.uffizi.it/en/artworks/birth-of-venus

Publicat în Cultură, Filosofie, Idei, LiteraturăRecomandat1 recomandare

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag