Despre Harms și revirimentul avangardei ruse

Am făcut cunoștință cu opera lui Daniil Harms în 2018, la un curs dedicat avangardei ruse, ținut de profesor Camelia Dinu la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (Universitarea din București). Unul dintre motivele pentru care Harms m-a fascinat imediat a fost modul în care acest scriitor al avangardei ruse târzii a fost prezentat la curs. La acea vreme, am aflat că monografia dedicată lui este în lucru și o așteptam cu entuziasmul celui care a văzut deja, în frânturi de prelegeri, cum poate Camelia Dinu să îl pună în lumină pe acest scriitor fascinant. În prezent, autoarea este laureată a Premiilor revistei „Observator cultural” 2020, la categoria Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară, pentru volumul de față.

Monografia pe care autoarea i-o dedică lui Harms are meritul de a deschide o multitudine de direcții. Studiul explorează adâncimile literare ale textelor lui Harms în aceeași măsură în care relevă complexitatea contextului care i-a modelat existența și scriitura. Într-un moment istoric în care a scrie cum o făcea Harms, subversiv, echivala cu o condamnare la Gulag sau la moarte, sub eticheta de „dușman al poporului”, problema care se ridica era tocmai cea a supraviețuirii. Avangarda rusă din acea vreme sfidează istoria prin propria-i existență, iar Camelia Dinu demonstrează în volum cât de necesară este contextualizarea ei, dacă vrem să înțelegem fenomenul în integralitate.

Daniil Harms trăiește între 1905 și 1942, murind la vârsta de doar 37 de ani. Prinde Revoluția Rusă din 1917 la doar 11 ani, astfel că își trăiește întreaga perioadă de maturitate literară sub regimul sovietic. Opera lui Harms se naște din ultimele pulsații ale futurismului rus și este asociată cu mișcarea OBERIU (Uniunea Artei Reale). În primii ani ce urmează Revoluției din 1917, avangarda rusă „câștigă” de pe urma utopiei comunismului eroic și este tolerată, dacă nu chiar susținută de puterea sovietică. Pe măsură ce principiile realismului socialist se coagulează, ele devin unica direcție culturală acceptată oficial, astfel că avangarda este contestată și iese, progresiv, în afara legii, fiind etichetată drept decadentă, burgheză, ostilă proletariatului. Cu toate acestea, ea supraviețuiește în underground.

Daniil Harms nu își aliniază opera la noile direcții ideologice, el părăsește „literatura mare”, ca mulți alții, migrând înspre zonele secundare, în acest caz literatura pentru copii. Este și singurul tip de scriitură care îi este publicat și din care își poate asigura existența, pentru o perioadă. Ironia face ca tocmai literatura pentru copii să constituie mai târziu, în cazul lui, principalul cap de acuzare. Gruparea OBERIU se dezintegrează în 1931, după ce Harms și alți membri sunt arestați, fiind considerați „huligani ai literaturii”. Camelia Dinu ne pune față în față cu traducerile proceselor-verbale ale interogatoriilor, veritabile documente istorice (alături de scrisori și mărturii ale apropiaților), ce conturează intim climatul existențial al avangardistului. Spiritul histrionic al artistului transpare până și în sala de interogatoriu, unde îi impresionează pe anchetatori cu istorioarele sale nostime.

Daniil Harms este condamnat la trei ani de închisoare, sentință comutată în deportare. În 1931, în Rusia începe o foamete cumplită, în urma căreia mor milioane de oameni. Este una din cele mai grele perioade din viața scriitorului, căci rămâne fără mijloace de trai și i se accentuează nevrozele. Autoarea studiului relevă maniera în care deportarea la Kursk determină o mutație în viziunea estetică și existențială a lui Harms. În ultimii ani de viață, scriitorul face tot posibilul să evite stagiul militar, simulând cu succes schizofrenia în fața comisiei de specialitate. În ’41, este arestat din nou și, ca un ultim truc, simulează iarăși nebunia, fapt care duce la internarea sa într-un ospiciu. Ca urmare a Blocadei Leningradului, Harms moare de inaniție în ospiciul spitalului, în februarie ’42. Lăsând în urmă o operă de sertar consistentă (salvată de soția sa și de prietenul Iakov Druskin, într-un efort suprauman), interzisă de sovietici timp de zeci de ani, scriitura harmsiană ajunge la cititori, gradual, abia începând cu anii ’60, în samizdat. O colecție de opere complete este publicată abia în intervalul 1978-1988. În zilele noastre, Harms este departe de a fi epuizat. În acest sens, contribuția Cameliei Dinu se dovedește cât se poate de actuală și de relevantă în peisajul studiilor literare ce vizează avangarda rusă.

În ceea ce privește estetica operei lui Daniil Harms, autoarea trasează o delimitare clară între punctele de intersecție ale acesteia cu estetica mișcării OBERIU și cu toate formele prin care scriitorul transgresează viziunea oberiuților, individualizându-se. Harms și-a fixat propriile principii artistice care transpar în creațiile sale cu caracter teoretic. Viziunea sa înglobează noțiuni filosofice precum „miracolul”, „obiectul (artistic)”, „cuvântul (artistic)”, „numărul”, „infinitul”, „nulul”, „cercul”. Dosarul de autor pe care Camelia Dinu îl construiește aduce în prim-plan, totodată, perspective ale harmsologilor din toată lumea, care întregesc caleidoscopul interpretativ.

Una dintre cele mai reprezentative afirmații despre artist îi aparține amicului acestuia, poetul A. Vvedenski:  „Harms nu creează artă, el însuși este artă”. Întreaga existență a lui Harms este o punere în scenă a viziunii sale artistice, pe care o transpune consecvent în cotidian și invers, după cum vom vedea în monografie. De la stilul vestimentar flamboaiant, farsele cu care îi șoca frecvent pe trecătorii de pe Nevski Prospekt (bulevardul principal din Sankt-Petersburg), până la paleta bogată de pseudonime pe care și le-a asumat de-a lungul timpului și la reprezentațiile teatrale experimentale alături de oberiuți (complet inadecvate regimului, pentru care a fost și denunțat), toate acestea confirmă faptul că Harms își trăiește în mod autentic propria artă.

Camelia Dinu pune sub lupă creația harmsiană într-un demers minuțios, sistematizat pe capitole și subcapitole denumite ludic și incitant și trasează un elaborat traseu evolutiv al operei lui Harms. Literatura sa pentru copii este privită ca un camuflaj, iar Camelia Dinu o analizează dincolo de grila infantilă de lectură. Viziunea carnavalesc-grotescă este marcată de variațiuni pe tema agresivității resimțite sub regimul sovietic. Absurdul, metaliteratura, nonsensul, procesele destructurante, intertextualitatea și palimpsestul sunt strategii discursive pe care Daniil Harms le adoptă „înainte de vreme”, anticipându-le succesul în literatura universală a decadelor ce vor urma, până la postmodernism.

Astfel, demersul monografic al Cameliei Dinu se dovedește o contribuție marcantă pe tărâmul studiilor ce vizează avangarda rusă. Autoarea optează pentru un scriitor spectaculos, pe care îl pune în lumină nu doar în complexitatea lui artistică, ci și în cea existențială. Harms rămâne exemplul viu al tuturor modalităților în care arta se poate împleti cu viața, chiar și acolo unde istoria pare că nu permite.

Camelia Dinu, Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse, București, Tracus Arte, 2019, 478p., ISBN 978-606-0230-977

Foto: bookhub.ro

Publicat în Cultură, RecenziiRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag