Desprimăvărare

Și-a scos muntele căciula, salutându-i pe cocori,

Firul ierbii poartă roua peste buzele de flori,

Cerul a-mbrăcat cămașa de mătase sinilie

Și sfios, încinge hora cu o mică ciocârlie.

Râul își aruncă brâul peste deal, până în vale,

Iar zăpezile topite cântă melodii de jale,

Cu picioarele de puf, plopii fug încolo-ncoace

De-s cu soț sau totuși-nu, ei își numără copacii.

Codrul, ca un Făt-Frumos, paște cerbii în poiană

Și alungă lupii iernii, așteptând o Cosânzeană.

Despletită ca o zână, salcia se oglindește,

Soarele în lac apune, se cufundă și-o pețește.

Mugurii, copii din fire, trag cu ochiul, însă tac,

Torc petale de iubire an de an și veac de veac…

Primăvara, rezemată, de un nufăr visător,

Nu oftează, ci șoptește: mi-a fost dor, ah, cât de dor!

Sursă foto: www.unsplash.com

Publicat în Cultură, LiteraturăRecomandat1 recomandare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *