Diana Gabriela Hrapciuc – Are 17 ani și studiază la Liceul Teoretic Vasile Alecsandri din Iași. A mai publicat grupaje de poeme în revistele Echinox și Omiedesemne.
ianuarie
interferarea oaselor dislocate
provine din voci holografice
în burta femeilor sterpe
irigațiile florilor
sunt înecate
jocul copiilor cu mingi
sub formă de planete
mimează calea lactee
coloristica strigătului de ambulanță
depășește toxinele carnale
chilipiruri șterpelite de vagabonzi
slujesc cavourile străzii
coaja maritimă se desprinde
din refuzul copiilor de a mânca
vitamine calcaroase
eliberarea captivității primare
lasă prinre valuri mușuroaie de schelete
dezbinarea calibrului temporal de către
nimfe
face pământenii despuiați
să palpeze frecvența universului
gustul caustic nu rămâne la fel de gustos
ca la declanșarea proiectilului
{începutul erupției
e reprezentat de atingerea gurilor noastre
iar scurgerea lavei se produce
odată cu emoțiile radioactive}
recepție
mireasma decepției propagă
pe pereți rectangulari
conștiința colectivă digitalizată
în epubreta homo sapiens fata morgana
dizolvă materia radioactivă
al unui drog psychedelic
prima interacțiune cu un miraj
primul auz al orbului văz al surdului
fecundează realitatea dual
suplinirea adulterului e menageriată de
simțuri ancestrale curmate
bildungsroman ‑ ul negradat
în existențe
alternative
dă sens poligamiei
membranele acadelei catalizează limba
amintind vaselor de sânge retezarea
copilăriei pe lamă
anomaliile îmbătrânite transformă
jobul de casnică în
the new freak show
nimic nu mai provoacă mișcarea id ‑ ului
ieșirea jivinei sugătoare din cocon
despre tot ce ar putea să fie și (nu) este
electricitatea unui atașament
îmi fulgeră inima cu trasee noi
harta adăpostului mi‑o transformă în
harta anomaliilor meteorologice
we are
țesuturi epiteliale destinate la ruptură
definitivă
până la o destrămare completă
ne dezasamblăm treptat
ca niște jucării
ne strivim în bucăți uneori
rămân crâmpeie din noi
acolo unde le ținem aruncate
sub preșul de memorii reprimate
sunt unse cu ulei alteori
la întâmpinarea iubirii
se opresc din scărțâit
și se adună într‑o recoltă
inevitabil sunt urmate
de sezonul secerării
demonstrăm frecarea înainte de a o învăța
frecare
de paturi de fustele bunicii la cererea
jucăriei din bani insuficienți
doar nu ne pasă nouă ne masturbăm încă
din placentă
promulgăm distrugerea
dintr‑un stadiu de infant
regăsim toate atributele psihopatice
desprindem ovulul din coajă de ou prin
pantomimă
colectăm mecanisme cu scopul de a
produce
un click de simțire
a transpunerii simpatetice
apăsăm butonul empatiei din reflex
condiționat
până la alunecarea degetului pe lângă
ratăm cavitatea morală
ciclul e întrerupt
și urlăm
{să mă cert e cea mai simplă și naturală
metodă
de a‑mi cunoaște creatorul}
litanie
funinginea hoitului înlocuiește absintul
cu supraviețuitori îmbătați
de viziuni mortuare
cerul învenițit
preschimbă seninul în scrum negru
purificarea consumă țigări
și lasă ofrande zeilor
niște chiștoace
noul simț tactil e trecerea timpului
către mine se transportă mirajul de a fi
embrionul în care se incubează
istoria
clipele topite cu ceară
aprind o lumâne eternă pe trup
versetele îmi sunt
oasele făcute din pergament
tânjirea la imbolduri erotice
face ca
identitatea mea (adică) mapamondul
lăuntric
să fie imflabil
nu aș putea să îmi dau foc
înainte de a aprinde fitilul poeziei
într‑un sarcofag cranian cearsonicul
îmi stă conservat ca o mumie
la venirea trenului
bătaia orologiului
anunță momentul prelingerii sub șine
șinele dețin proprietatea a două planuri
de a fi paralele
mimează arhitectura oamenilor
ce stau la echidistanța
unui amor înăbușit
de vagoane înstrăinate
în drum spre unanimitate
omorul afectiv nu oprește la
distanțe paralele
timpul mă doare când
timpul care trebuie să treacă prin toți
trece doar prin mine
funebru
în poezie îmi găsesc lăcașul
în noapte ‑ priveghiul ‑
în 75 de ani ‑ expectativa vieții românești ‑
îmbălsămez un suflet trei sferturi de veac
așteptând cadavrul să se desprindă din
exuvie
noaptea echivalez utimul moment de veghe
asupra mortului
dormind echivalez moartea însăși
noaptea încerc să incinerez acest somn și
eșuez lamentabil
mă cuprinde cenușa lui ca un
{pribeag inert}
Ilustrație realizată de Dan Perjovschi.