Diferența dintre profesor și referent cultural INTERVIU Oana Damaschin: „Sunt atâtea căi de a te informa și mai puțin de a te forma”.

Prin marea căutare de noi modele, am descoperit-o pe doamna Oana Damaschin pe vremea în care copilăream, pe la vreo 13 ani, și mergeam cu nerăbdare la activitățile propuse de dumneaei, un suflet minunat, un om cu o personalitate puternică.

Din pura curiozitate, am ales să-i aflu punctele de vedere și să descopăr mai multe despre această persoană dragă mie, care mă inspiră prin activitățile realizate.

Dna. Oana Damaschin, fost profesor și în prezent referent cultural la Primăria Todirești, jud. Iași mi-a acceptat invitația de a sta de vorbă, relatându-mi pe scurt experiența dumneaei atât în calitate de cadru didactic, cât și de referent cultural. Astfel, dumneaei a explicat într-un interviu ce înseamnă să fii referent cultural și care sunt atribuțiile ce trebuie îndeplinite, dar mai ales care e legătura acestei funcții cu cea de cadru didactic. 

  Î: Cât timp ați fost profesor?

R: „Am fost profesor suplinitor un an pe catedra de Limba română, așa mi-am început cariera didactică, apoi timp de 12 ani am fost învățător cel mai mult la clasa întâi, deoarece pe vremea aceea suplinitorii se puneau în mare parte la clasa întâi, după care am făcut Școala „Vasile Lupu” de la Iași, urmând apoi să-mi dau titularizarea și definitivatul în învățământul primar.”

  Î: Cum era înainte în învățământ?

R: „Înainte în învățământ aveai ca și ajutor părintele, părintele era suportul tău deoarece el înțelegea că doar în echipă poți face treabă bună pentru copilul său. Dacă pe vremuri erai susținut de părinți să-ți facă o edificare bună, să fie de acord cu autoritatea în fața copiilor pentru ca ei să vadă în tine o persoană care le vrea binele și îi educă, acum părinții vin la școală și te pun la zid, de obicei de față cu elevii și din cauza aceasta copilul își pierde interesul și nu te mai ascultă, nu te mai respectă.”

  Î: Care sunt atribuțiile pe care le îndeplineați în calitate de cadru didactic?

R: „Atribuțiile pe care le îndeplineam ca și cadru didactic erau cele pe care procesul de învățământ le cere: predare-învățare-evaluare și ceea ce ține de dirigenția clasei. Desigur, un învățător trebuie să fie și un bun psiholog pentru că elevul poate avea o stare de anxietate, de exemplu. În mare parte sunt aceleași atribuții pe care le îndeplinește un cadru didactic de astăzi.”

      Î: Care a fost experiența cea mai interesantă/ emoționantă ca profesor?

R: „O experiență care te marchează, nu atât de plăcută, dar care te împinge spre o carieră profesionistă, a fost aceea când în prima zi de clasă ca și învățător, de data aceasta nu suplinitor, oamenii necunoscându-te, fiecare își luau copiii de mână și îi purtau spre o altă clasă, la un alt învățător care avea experiență mai multă și un nume format, deși fiind un șoc acest lucru pentru mine, după următoarea generație am avut bucuria ca un copil, care era înscris la o altă clasă, să se agațe de mâna mea și să nu-și mai dorească să plece de la mine.”

 Î: Vă este dor de elevi?

R: „Elevii îi am tot timpul cu mine, nu aș putea să spun că mi-e dor. Nu știu dacă mi-e dor să merg la catedră deoarece acum învățătorul se pierde printre hârtii în loc să aibă grijă de formarea copilului.”

 Î: Ce vă deranjează pe dv. ca fost cadru didactic la elevii din ziua de astăzi?

R: Gadgeturile au apărut în viața noastră, a tuturor, dar din păcate noi, ca și adulți, nu înțelegem de ce copiilor li se dau de la o vârstă fragedă aceste „ustensile ale viitorului, ale cunoașterii”, fiind expuși unor dușmani care, cumva, le iau mințile, deși copiii nu văd asta. Elevii de astăzi par agitați, fiind într-o permanentă stare de apărare în fața celor din jur, puțin hipnotizați de aceste lucruri. Ca și cadru didactic de astăzi, este foarte greu. Reușești să îl dirijezi pe elev pe o cale până pe la clasele a-IVa și a-Va, după care anturajul, nesocializarea, mai nou ascunderea identității elevului sub un cod la examene, toate acestea duc spre eșecul școlar deoarece el nu își mai dă interesul, nu mai este motivat de a concura cu ceilalți colegi pentru a deveni mai bun, pentru a se ridica la un nivel mai înalt pentru că oricum nu-l știe nimeni sub acel cod și atunci nu are de ce să își mai dorească să crească, dacă nimeni nu-i cunoaște rezultatele, notele.”

 Î: Ce v-a determinat să renunțați la profesia de cadru didactic?

R: „După 8 ani de străinătate, m-am reîntors la catedră și mi-am dat seama că nu se schimbase nimic, deși am încercat să impun alte reguli în clasa mea, ulterior avusesem inspecție, domnii nu au fost de acord. Anumite lucruri care se fac astăzi la clasă atunci erau total interzise, de exemplu, schimbatul poziției băncilor, lucrul în aer liber, activitate făcută acum pe covor, pe atunci nu exista, copiii fiind așezați doar în bănci și atenți la lecție timp de 4 ore, citindu-se pe chipul lor oboseala și plictiseala. Pentru mine, asta nu a fost un plus în învățământ și nici în formarea lor, ceea ce m-a făcut să mă orientez spre altceva, fără a mă desparte de copii.”

         Î: Ce funcție aveți acum?

R: „În prezent sunt referent cultural la Primăria Todirești, jud. Iași.”

Î: Cum ați ajuns să practicați această meserie?

R: „Mi s-a propus o activitate de la primărie și am răspuns deschis… (zâmbește). La început a fost destul de dificil. Nu știam dacă mi se va da voie să fac ceea ce aveam în plan. Cei de la primărie, inclusiv secretarul și primarii pe care i-am prins în funcție au fost foarte deschiși în ceea ce privește educarea copilului și activitățile la care fac parte. Nu a fost ușor, deoarece ne-am chinuit, nu aveam un spațiu al nostru, mergeam cu copiii pentru activități într-un magazin, ba chiar și în sala mea proprie de festivități, unde am organizat diferite activități, cu spectatori de 1 Decembrie, de Crăciun, de Paște, 8 Martie etc deoarece  căminul cultural era în renovare.”

 Î: De cât timp lucrați în această instituție?

R: „Lucrez aici din anul 2008, anul acesta se împlinesc 12 ani.”

 Î: Care sunt atribuțiile pe care le îndepliniți acum?

R: „Atunci când lucrezi la primărie, în fișa postului tău, pe lângă funcția pe care o ai, în cazul meu referent cultural, scrie că ești la dispoziția primarului; și atunci când colegii tăi au vacanță tu trebuie să-i suplinești. Nu este întocmai simplu, pe fiecare post pe care îl suplinești necesită învățarea legilor, stăpânirea anumitor norme și pe care să le și pui în practică, fiecare serviciu de la taxe și impozite până la fond funciar au părțile lor comune, dar și foarte multe părți specifice postului.”

  Î: Care e diferența dintre comunicarea cu elevii și comunicarea cu adulții?

R: „Comunicarea cu adulții, mă refer la cei din comuna Todirești este deficitară deoarece omul de aici are un bun-simț și o bună creștere undeva dusă la extreme și nu-ți va spune niciodată ceea ce nu-i place și ceea ce tu ai greșit, din punctul meu de vedere nu este neapărat bine pentru că în felul acesta nu poți crește niciodată profesional neștiind dacă tu ai atins perfecționismul în ceea ce ai oferit. Copiii sunt altfel. Ei îți spun tot timpul ce îi deranjează, dacă se plictisesc sau nu, dacă le-a plăcut activitatea sau nu. De obicei, vezi în ochișorii lor că ceva nu este în regulă și atunci trebuie să schimbi. Sper ca această deschidere a lor să fie generația de mâine a satului.”

   Î: Cu ce categorie de beneficiari vă place să lucrați mai mult?

R: „Cu siguranță îmi place să lucrez cu copiii, dar îmi place foarte mult să mă ocup de cei de 14-20 de ani. Îmi dă atât de multă putere și curaj atunci când îi am în jurul meu deoarece pot discuta la un alt nivel, pot împrumuta de la ei anumite lucruri pe care le-au citit, pe care le-au văzut. Facem un schimb de experiență și de multe ori tot ei sunt cei care mă ajută în crearea unui spectacol. De exemplu, ceea ce ține de dansul modern, ei vin cu idei și îi ajută și pe cei mici să învețe pașii sau ritmul muzicii; se crează o atmosferă de nedescris și îmi dă o stare de bine.”

 Î: Ați întâlnit dificultăți în ceea ce privește comunicarea cu beneficiarii?

R:  „Am încercat să fiu neutru în ceea ce privește relația mea cu copiii și tinerii din sat, inclusiv cu adulții. Nu știu dacă de fiecare dată am reușit, dar am vrut să am o conduită morală pozitivă, corectă, deși, de multe ori unii dintre copii care veneau la activități făceau parte din familii care îți aduceau supărări, am încercat să nu implic copilul în situația dată.  Eu învăț pe copii că oricine merită o a doua șansă și că trebuie să ne iertăm unii pe alții și să ne iubim.”

 Î: Dacă ați dori să ajutați pe cineva, dar nu puteți din cauza legilor sau a regulilor organizației unde lucrați, ce faceți, cum rezolvați?

R: „Legea trebuie respectată. Un stat fără lege ar duce spre haos. A ajuta pe cineva împotriva legii nu cred că este un ajutor. Mai bine spus, l-aș îndruma pe acel cineva să găsim o cale cât mai apropiată de respectarea legii și să-l duc spre a-și rezolva problema, nu acea problemă în sine, ci de a se responsabiliza  și de a face pe viitor lucrurile corect. Un lucru făcut astăzi încălcând legea, va cere un alt lucru mâine și un altul poimâine, în felul acesta creându-se un precedent și nu e bine.”

Î: V-ați confruntat vreodată cu un conflict etic în experiența dv. ca referent cultural? Cum ați rezolvat problema?

R: „Mmm, nu știu dacă l-aș expune aici, n-aș vrea să vorbesc despre un asemenea caz, aș spune doar că în postura de referent cultural trebuie să fii imparțial pentru că tu trebuie doar să aduci cultura în locul unde trăiești și să schimbi mentalitatea omului îndreptându-l spre frumos, spre curat, spre tradiție, spre tot ce înseamnă credință și curățenie sufletească, iar celelalte conflicte etice se rezolvă mergând pe calea aceasta, încercând să faci bine.”

Î: Ce tehnici abordați în intervenția de criză?

R: „Nu le-aș numi chiar tehnici. În primul rând îmi place să ascult ce s-a întâmplat din ambele părți, să îi pun pe ei să își găsească partea unde au greșit, apoi să corecteze. Dacă ar fi să numesc o tehnică, principala tehnică pe care o folosesc este umorul. Încerc cumva să fac haz de necaz ca să nu se apese prea mult pe umerii lor. Țin să precizez că lucrez mai mult cu copiii, și atunci seriozitatea merge până într-un punct. Nu iubesc nici pedeapsa și nici cea morală, așa că încerc din răsputeri să-i responsabilizez.”

Î: Care sunt unele dintre cele mai mari realizări ale dv. în domeniul dv. de lucru?

R: „Cele mai mari realizări sunt participările la festivalurile internaționale. Cu 5-6 ani în urmă, Todireștiul nici măcar nu exista în mintea unora dintre participanți la festivaluri. Mi-a fost greu ca acest nume să se facă văzut și să fim invitați la festivalurile viitoare pentru că doar participând, respectivii organizatori ar fi putut observa copiii noștri. Dar, am reușit! Am participat la Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț, de unde ne-am întors cu trofeul. Apoi au urmat și alte festivale mai mici, locale, tot felul de spectacole și concursuri pe diferite activități, de exemplu, anul acesta pe timp de pandemie activitățile au fost pe Zoom, dar și așa, am putut să ne pregătim pentru Festivalul de Teatru de la Fălticeni, la care am participat zilele trecute, întorcându-ne cu premii frumoase. Țin să precizez, pentru că sunt tare mândră de copiii din sat, premiul I la recitare, premiile II și III pentru monolog și câteva mențiuni.”

Î: Cum vă echilibrați în prezent munca și viața personală?

R: „Viața la sat nu este aceeași cu cea de la oraș, unde referentul cultural merge la serviciu într-un anumit orar, de la 8-16, de exemplu. Aici, viața ta personală este îmbinată cu cea profesională. De fapt, aș spune că e tot una. De ce? Pentru noi avem activități și la ora 10 dimineața și la ora 12, uneori și la ora 18, poate și mai târziu, deoarece sunt activități care necesită timp. De exemplu, în preajma sărbătorilor de iarnă merg cu tinerii la colindat prin sat, nu cred că aș putea să descriu acele momente, pur și simplu sunt mirifice.”

Î: Cum ați evoluat de-a lungul carierei, ce credeți că v-a ajutat să vă perfecționalizați?

R: „Nu știu dacă am crescut de-a lungul carierei. Eu îmi dau interesul să mă perfecționez continuu, chiar anul acesta am absolvit Facultatea de Teologie, specializarea Artă sacră, de la Iași. Am urmat această facultatea pentru a-mi umple câteva goluri și de a ști să pictez pe sticlă, ceea ce nu știam, dar îmi place. Mai mult decât atât de a ști anumite tehnici pe care să le aduc în perfecționarea copiilor de aici. Citesc mult, urmăresc tot felul de piese de teatru, tot felul de activități culturale din care învăț și le duc mai departe. Cred că în asta constă meseria mea de a forma o generație nouă legând-o de cea veche.”

Î: Care sunt opiniile dv. cu privire la sistemul actual de învățământ? Dar la sistemul în care lucrați acum?

R: „Sistemul actual de învățământ…nu știu care! Pentru că acum, pe timp de pandemie, nu cred că s-a mai numit învățământ, pur și simplu nu îmi place. Am spus și mai repet, se merge mult pe informatizare, deși sunt informații pe care elevul le poate găsi pe internet, sunt atâtea căi de a te informa și mai puțin de a te forma. După părerea mea, rolul cadrului didactic este de a-l face pe copil să fie interesat într-un anumit domeniu, de a-i urmări și dezvolta capacitățile pe care le are de la Dumnezeu cu o mai multă aplecare. Am înțeles că se vrea scoaterea materiilor de Educație muzicală, respectiv Educație plastică din școală, cu pretextul că aceastea ar încărca programul de învățământ. Eu cred cu certitudine că aceste activități muzicale, teatrale, de desen, de sport, ajută copilul de a i se implementa celelalte informații.”

Î: V-ați reîntoarce la școală în calitate de profesor?

R: „Poate că da, însă ce fac eu acum este tot un fel de a fi învățător, doar că unul bun. Copiii primesc teme ușoare pentru acasă precum, memorarea pieselor de teatru, a poeziilor etc, apoi lucrăm împreună pe ele. Deci, teme sunt și aici, le-aș numi „teme distractive”. Dacă sistemul s-ar schimba și s-ar ajuta la formare și nu la informarea copilului, aș spune da învățământului românesc.”

Î: Dacă ar fi să dați timpul înapoi, ați schimba ceva?

R: „Cred că aș face exact ceea ce am făcut pentru că nimic nu este întâmplător, totul s-a întâmplat cu voia Celui de Sus, toate au fost așa cum a trebuit să fie, chiar dacă la momentul respectiv mi s-au părut grele acele lucruri de realizat. Sper ca pe viitor să am propriul cămin cultural, să-mi pot desfășura activitățile deoarece acum este în lucru și sper să se poată face și angajări pe acest domeniu, oameni profesionaliști pe fiecare ramură a culturii. Eu acum mă ocup de tot ceea ce înseamnă cultură, adică de la desen, muzică, dans modern, popular, teatru, lectură, toată gama. Nu sunt profesionistă în toate, de aceea aș vrea să am tineri în jurul meu care să se ocupe de copii împreună cu mine și împreună să ridicăm Todireștiul la nivelul la care eu l-am visat, de sat cunoscut peste tot.”

Publicat în InterviuRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag