din „Jurnalul unui scriitor ”

Argument

Jurnalul unui scriitor reprezintă, pe lângă efortul de sinceritate, mai ales saltul evolutiv din raţionalitate, din livresc, ieşire de sub gravitaţia prejudecăţilor, drumul invers aceluia parcurs de om în aspiraţia lui de a-şi crea un instrument de viaţă pragmatică şi de planări exorbitate în zona eterică a imponderabilităţii.

Scriitorul Nicolae Esinencu nu a redactat un jurnal în sensul clasic al termenului. Opera sa diaristică este, mai degrabă, o colecţie de gânduri scrise pe ceea ce avea la îndemână în momentul dat (file de calendar, note de plată, şerveţele, dar şi carneţele sau pagini dactilografiate), în stilu-i caracteristic. Scoase acum din sertar, textele inedite esinencuiene îşi păstrează autenticitatea şi emoţia momentului în care au fost scrise, chiar dacă sunt nedatate, cu foarte mici excepţii.

Jurnalul, pe alocuri, este unul uşor patetic, adolescentin, cu accente de aspiraţie, căutare a modelelor poetice, printre care Eminescu (felul eminescian de a fi) şi casa părintească se evidenţiază pregnant.

Cea mai frumoasă parte a Jurnalului este cea în care sunt descrise scenele de familie, în care rolul principal îl are soţia To (Antosia Darka, Antonina sau Tosea, precum îi mai zicea Nicolae Esinencu soţiei sale). Prezență vie și personaj literar – „prima şi ultima iubire” a autorului, pare să contrabalanseze actul creaţiei în sine: „Când scriu, descopăr că uit complet de soţie şi asta mă înfurie grozav”.

Jurnalul lui Esinencu este atât o radiografie a devenirii a unui scriitor, cât și un document al epocii în care a trăit şi activat autorul şi confraţii săi de condei. Dar mai ales, este o invitație de a revedea opera sa literară, acum, când sertarele sunt deschise.

Vitalie Răileanu, critic şi istoric literar


din Jurnalul unui scriitor (1972-2012)

M-am săturat de versuri domesticite. Vreau versuri sălbatice! De ce n-ar fi un bun titlul de carte: „Poezii sălbatice”.

*

Întrebare, cititorul:

− Care din poeziile Domnului vă este cea mai dragă?

Răspuns:

− Poezia pe care n-am s-o scriu niciodată!

*

Nu există poet universal, există cititor universal.

Cititorul universal creează scriitorul universal.

*

O carte proastă este cancerul pentru omenire!

*

Adevărul tot timpul a avut dreptate!

*

Avem fasciști, comuniști, hoți, carieriști, narcomani, în rest, lumea e ca lumea. De admirat!

*

Oamenii națiunii sunt cei care au murit pentru Națiune!

*

Mărimea țării tale nu se măsoară cu frontierele geografice, ci cu mișcarea patrioților nației, care, ajunși pe hăt continente, la marginea lumii, în adâncul cosmic, dar vorbesc și sunt mari și neobosiți truditori ai limbii Patriei tale.

*

Omul, pe pământ, n-are pe nimeni în afara de câine. Şi se ţin dimpreună. Şi omul se miră: de ce câinele nu vorbeşte. Câinele se miră: de ce omul încă nu latră.

*

Atracția Pământului ‒ Dragostea!

*

Poezia trebuie să fie plină ca lacrima.

*

Au murit părinţii − urmează noi să murim.

*

Nu mai alerga, nu mai încerca!

Dar aleargă. Încearcă!

*

Mă uit eu la artiştii noştri: cântă, râd, plâng. Noi râdem, cântăm, plângem. Dar, am auzit, când se retrag după scenă, se bârfesc, se înjură, se bat! Mai e ceva sfânt?!

*

Eroii merg singuri. Lumea – câte doi, câte trei, în gloată!

*

Când stai întins cât lungul patului şi ţii pumnii sub cap înseamnă că eşti mulţumit de viaţă, nu-i aşa? Ce să cânţi însă când stai ghemuit în pat?

*

Plecăm

Mai mulţi vor să plece undeva, dar când vine momentul, toţi au motive – nu pleacă nimeni – moldoveni.

*

Se simte ca virgula – copilul căruia i s-a luat jucăria din mână.

*

Alerg, alerg și noaptea în somn.

Unde vreau să ajung?

Stupid.

*

Nu-i nimic după moarte, dar să nu uitaţi: aţi avut ocazia să trăiţi.

*

Un tip, Savin, n-are casă, masă, are o pernă şi umblă seară de seară tot pe la careva să doarmă. Mai pe scurt, umblă cu perna subţioară ziua-ntreagă.

*

Exersaţi urcarea, căderea nu mai trebuie exersată!

*

Când mă uit îndărăt, văd un drum de lumină – drumul strămoșilor, drumul pe care merg eu spre lumină!

*

Nu-i greu a te face în lume celebru… încearcă să fii în casa ta celebru!

*

Femeii i-a zis să nu-l aştepte.

S-a aşezat şi aşteaptă.

Dacă vine?!

*

Îmi mucezeşte într-un ungher maşina de scris. În maşina de scris mucezeşte un roman nescris.

*

Perfecţiunea este un mare duşman al literaturii. Drept exemplu ne poate servi sonetul care a ajuns la culmea şlefuirii. De aici e şi se trage lipsa lui de perspectivă. A ajuns oglindă moartă, fără pic de căldură.

*

Cel mai mare animal terestru a rămas totuşi Omul, conştient fiind.

*

Omul lipsit de talent, încurajat – devine tanc!

*

Dragostea e ca talentul – nu se dă la toţi!

*

Străzile duc la ţară.

*

O fetiţă cu gropiţă la guriţă.

*

În clipa în care te opreşti – te năvăleşte moartea!

*

Dacă n-ai jucat fotbal în viaţa asta, ai trăit degeaba.

*

Întrucât vă place fotbalul,

Sunt mingea de fotbal.

Şut!

Şut!

Dar să ştiu că n-am să intru în nicio poartă.

*

Am fost pe la casa părintească din Chițcani, Telenești. Am umblat aiurea cam o oră prin ograda părintească. Lipsește ceva? Să fi observat că lipsește ceva? Mă apropiam de pragul casei, mă depărtam spre beci, mă afundam printre copaci, reveneam la pragul casei, mă depărtam spre beci. Din când în când, se saluta câte un consătean peste gard. Îi răspundeam. Dar se saluta sau mi se părea că, din când în când, careva mă salută mă întreabă dacă am mai dat pe acasă și se bucura. Asta a fost? N-a fost? Dar ce a fost, totuși?

Părul. Da, părul. Puișorul de păr. Micul, fragedul puișor de păr, care, la ieșirea mea din ogradă, mi s-a părut că s-a mișcat. S-a mișcat. Am întors capul și m-am trezit cu el în față, la patru-cinci metri. Tremura în răcoarea răcoarea toamnei, care deja se simțea, și nu își lua privirea de la mine. Privirea lui hazlie și tristă. Te duci? parcă spunea. Și câți ani n-o sa mai dai pe aici? Sau ai venit pentru ultima oară? Vezi ce faci, dar eu rămân singurel în ograda asta. De ce nu m-ai lua cu tine?

Am scos perișorul, i-am învelit rădăcina într-o cârpă umedă. Am să-l răsădesc la vila mea – să-mi fie mereu aproape și drag.

*

Cu cât îmbătrânești, cu atât mai mult ești atașat de vilă. Arhip ― săptămânal, Pavlov ― ar sta anul în jur, dar boala… Și copiii mei, cred, Nicoleta, Octav, când vor mai îmbătrâni, au să iubească vila. Da n-o fi târziu? Vom mai fi noi? Vila?

*

Oare nu comit o mare greşeală, nestabilindu-mă definitiv în satul meu Chiţcanii Vechi, ci stabilindu-mă aici, lângă satul Râşcova, raionul Criuleni?

E pădurea Orheiului? Ei şi?

Pe lângă Chiţcanii copilăriei mele curgea şi curg apele Răutului!

Nicolae Esinencu

Publicat în Cultură, Print MDRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *