Domnul Bebe

Hai, dom’ profesor, te rog, nu mă lăsa, domne, că nu te chem să dai la lopată. Îți mai luminezi și tu viața aia amărâtă de intelectual sărac. Ce dracu, doar ești la mare și Magda nu-i cu tine.
Ce să nu te las, dom’ Bebe, nu vezi că m-a luat apa? Îmi dai să beau pe căldură și-apoi… De fapt, ce vrei să fac?
Păi, vin fetele-alea două pe la zece, nu ți-am zis? Alea de le-am agățat ieri în Vamă. Una-i venită din Germania, alta-i de pe-aici.
Mi-oi fi zis, dar la cât am băut… Studente?
Ee, și tu, studente. Poate la a doua, a treia facultate. Învățare pe tot parcursul vieții, cum se spune-acum. Coptuțe. Dar femei drăguțe, de viață, sunt și ele în vacanță, puse pe distracție. Hai, domne, când mai prind eu, la vârsta mea, așa pleașcă?
Or fi împreună, dom’ Bebe.
Da’ poa’ să fie și-mpreună, și cu alții, și cu cine vor ele, dom’ profesor, ce-mi pasă mie? Ba, cu atât mai bine. Dacă vor și ce-am eu, e-n regulă. Cum să mă lași, domne, singur cu ele, așa prieten îmi ești? Păi, nu te uiți la mine? Ce, mai duc eu două? A fost, gata, am dus și trei, nu zic, am dus – știi scena aia a lui Bedros, cu inginerul geolog cu două gagici? Faină scenă! Și, pe bune, ruptă din viață. Păi, îți spun eu c-am trăit-o, dom’ profesor, pe pielea mea am trăit-o, ca să zic așa.
Ooo, dom’ Bebe l-a citit pe Bedros. Chapeau!
Păi, mai citim și noi, dom’ profesor, dar numai după orele de program.
Știi că are și Kundera o povestire cu o scenă-n în trei, cu două tipe, nevasta și-ncă una, excelentă secvența!, dar nu cred că de-acolo a luat-o Bedros. Mai curând…
Exact, ai dreptate: are și Kundera. Bună și a lui Kundera, nu zic, doar mai complicată. Dar știi că ești ciudat rău, dom’ profesor? Cum naiba funcționezi tu? Te exciți numai când vine vorba de literatură! Eu îți spun c-am trăit chestiile astea pe viu, ca să zic așa…
Păi, zi, varsă tot, că văd că abia aștepți.
Las că-ți povestesc al’dată. Fuse și se duse, dom’ profesor. De-acu’, însă, la cât am băut la viața mea… Știi, domne, că nu mă pot opri? Nu c-aș fi alcoolic, că nu-s, doar mă știi, da-mi place, domne, îmi place de mor. Dacă nu-s beat seara, nu pot să dorm. O iau de dimineață cu bere, ca să mă dreg, și cînd mă mai lasă mahmureala, bag vin, tărie – pînă pe seară-s mangă iar și nici nu mai contează ce beau și cu cine sînt. Am ficatu’ sită, dom’ profesor, sită, abia când nu mă doare mă gîndesc să chem Salvarea, că ceva n-o fi-n regulă, da’ nici nu mă mai duc la doctor, parcă nu știu ce-mi zice? Aștept cuminte să vină, dom’ profesor, că nu poa’ să mai țină mult. Și mi-e o jale că se termină toată veselia…
Nu mai fi patetic, dom’ Bebe, dă-o-n pizda măsii, că nu-i genul tău.
Știi că stau uneori și mă-ntreb: domne, ce dracu s-alege de viața asta a mea? Am băut și-am futut cât zece, dom’ profesor, și nu m-am uitat la bani, nu m-am zgârcit – că mai trebuie să scoți și din portofel, nu merge doar pe gratis, oricât de cocoș ai fi mata, ascultă ce spune nen’tu Bebe, că știe ce spune. Mai bine zi, că te-am întrebat: ce rămâne, ce s-alege până la urmă?
Lasă, domne, prostiile, mai bine…
Nu știi, ai? Prafu’, dom profesor, îți spun eu. Prafu’ s-alege. Bani am, sigur, da’ nu mi-au căzut din cer și nici n-am avut întotdeauna. Mai ales când mi-au trebuit, atunci nu i-am avut. Nu ți-am zis de aia cu care era să mă-nsor? Băi, n-o s-o uit cât oi trăi.
Mi-oi fi spus. Auzi, dar nu mâncăm nimic? Zău că mi-e foame, dacă nu mănânc, nu mai pot să beau. Și nici…
Mâncăm, mâncăm. Cami, pune, mamă, două cefe cu cartofi prăjiți și salată de varză. Nu, fără brânză, fără prostii. Numai zi-le fetelor să nu le usuce, da? Și mai adu-ne două beri – la fel? – tot de-astea, da, și două votci. Așa. Ce spuneam? Așa, de aia de la Brazi. Că acolo mă repartizaseră, terminasem chimia. Știi cum era, dom’ profesor? Îți cădea falca! La vreo douășcinci de ani, ochi întunecați, adânci, înfundați în orbite, un pic triști, știi?, triști, dar imenși, parcă te sugeau când te fixa; numai că nu știai niciodată dacă se uită la tine sau prin tine. Nasol! Era brunetă spre negru, că taică-su era tunisian, piele de catifea, de mătase, înțelegi?, fină de tot, ca bucile de nou-născut, ți-era frică să n-o rupi când o mângâiai, și scânteiau broboanele de sudoare pe ea ca perlele când ne futeam. Și cum îi mirosea sudoarea, Dumnezeule! Și-acu mai am parfumu’ ăla-n nări…
Dom’ Bebe, poet! Ia te uită!
Șolduri largi, cur bombat, când se punea pe tocuri ziceai că-i Sophia Loren: aveai de unde s-o apuci, da-ți scăpa din mână, că stătea carnea pe ea, știi cum?, numai fibră, coardă de chitară era, s-o ciupești. Doar sâni cum trebuie n-avea, sărăcuța, altfel ar fi fost perfectă. Erau mici și alungiți, ca țâța caprei, cu sfârcurile negre; mici și ascuțiți, cel drept un pic mai mare – haioasă foc. Ajunsese la Brazi odată cu mine, dar terminase la Cluj, vorbea cu accent, cânta. Ne-am cuplat instant, dar s-a prins repede că-s coate goale. Voia bani, a dracu’ – da-i și merita, să fim sinceri: la cum arăta, îi merita. Și nici proastă nu era, curva, o ducea mintea. Ce mai râdeam când eram cu ea! Ne futeam și râdeam. Cu nici una n-am mai râs așa. Dar n-a durat: în două luni trecuse la director, până la sfârșitul anului plecase cu un neamț. Dusă a fost, n-a mai văzut-o nimeni. M-a durut, zău că m-a durut. Eram crud și prost, chiar voiam să mă-nsor. Ce-am mai înjurat-o când m-a lăsat! Am și plesnit-o, cățeaua, asta mi-e crucea!, și eu nu dau în femei. Acum o fi și ea vreo bâlcâză cu pieile căzute, vai de curu’ ei.
Aiurea, tot ți-ar plăcea, eu așa zic. Dacă zici c-a fost la-nceput. Știi că nici eu n-am mai văzut-o pe tipa care m-a-nceput? Serios, n-am mai văzut-o de-atunci.
Știu și eu dacă mi-ar mai plăcea? Uite, că nu m-am gîndit cum ar fi dacă ne-am mai întâlni. Da’ zău că nu bag mîna-n foc. Buun, și-atunci m-am prins eu, dom’ profesor, că dacă nu mă-nvârt să fac cumva rost de bani, am pus-o. Iar cu meseria, cu ingineria, nu mergea nici pe-atunci, cum nu merge nici acum, măcar atâta lucru ai priceput și tu. Așa, Cami, mulțumesc, să fii iubită! Dacă te mai rog și de-un pachet de țigări, mi-aduci? Hai, domne, ia de bea, noroc!
Noroc, dom’ Bebe, îți țin pumnii diseară.
Păi, nu vii?
Nu vin, domne, nu vin. Doar știi că-s însurat.
Hai, băi, mă lași? Că nevastă-ta nu-i cu tine. Și, ce, crezi că nu te-am văzut cum te uiți după ele pe plajă – adică n-am băgat eu de seamă? Pe cine aburești? Îți plac formele, rotunjimile – așa-i că te-am ghicit? Râzi, ai? Hai, zi!
Nu-s în dispoziție de confidențe, dom’ Bebe.
Ei, treaba ta. Faci pe duru’, mă lași să mă fac de rahat. Păi, nu te uiți la mine? Cum să mă descurc cu două, că nema putirința? Și oricum, mie numai una-mi place, aia din Germania, mai longilină, așa…
Zi-i slăbănoagă.
Nu, nu slabă, vezi că nu te pricepi? Fausse maigre, dacă mă-nțelegi, adică are forme, dar nu le vezi, le simți doar, le ghicești! În tinerețe- mi plăceau celelalte, acu’ m-am fixat la astea lungi: sfori, palide, chiar clorotice. Au ele ceva, așa, parcă te cheamă să le frângi.
Chiar poet, dom’ Bebe… Gigi l’amoroso.
Bine, râzi, dom profesor, zi-mi și Gigi l’amoroso dacă așa-ți place, numa’ ține minte că mata ai citit – mă rog, ai ascultat nu-ș ce muzică – și eu am futut. E o diferență majoră!
Dar cealaltă cum e? Întreb așa, de curiozitate. Nasoală rău?
Nu, nici cealaltă nu-i rea, dar e mai plinuță. Îmi aduce-aminte de una pe care-am cunoscut-o-n tinerețe, când făceam pe ghidul la ONT.
Hopa! Ai avut ochi albaștri-n tinerețe, dom’ Bebe, și s-au închis în timp? N-aș fi zis.
Securist pe dracu. Și chiar de-aș fi fost, ce, ți-aș spune? Da’ n-am fost, dom’ profesor. Sigur că trebuia să mai și ciripești, să ungi în dreapta și-n stînga, nu era simplu s-o cârmești pe vremea aia. Da’ nimic grav, fii pe pace, n-am făcut rău la nimeni.
Ei, sigur, cum era să faci dumneata rău cuiva. Hai, noroc!
Noroc! Ca și-acum, dom’ profesor, nici o diferență. Domne, și mă-mprietenisem cu un italian cam de vârsta mea, Lelio.
Ca-n Goldoni?
Ce Goldoni, domne, de un’ să știu eu? Lelio, așa-l chema. Venise să vadă raiul comunist, dobitocu’, altfel simpatic foc, înalt, slab, mustăcioară, plete, le știa la chitară, tot ce trebuie. L-am cuplat cu o vecină din cartier, o haioasă de liceu încă, dar dezghețată bine de tot, cu aere de hipioată, știi genul: lațe, haine lălâi, pulovere de lână netoarsă, priviri pierdute, muzici la greu, țigări, Stolichnaia; ai ei erau ceva ștăbani, undeva sus, pe la partid.
Băi, dar numai printre de-ăștia te-nvârteai?
Și nu zici că tipul s-a-ndrăgostit? Pe bune, dom’ profesor, a mai venit trei ani la rând, ba și de mai multe ori pe an, în vacanțe, că era student, începuse s-o rupă și pe românește. Ziceam că a tras puștoaica potul cel mare, dar la un moment dat, n-o să-ți vină să crezi!, tipul s-a enervat, n-a mai suportat-o pe tipă, cică era prea anticomunistă pentru gustul lui.
Hai, domne, pe bune? Nu pot să cred!
Asta mi-e crucea, nu te hlizi, de unde să scornesc așa ceva, doar mă știi? Sunt cuvintele băiatului, zău dacă te mint. Acu’, între noi fie vorba, tipa chiar era zărghită: păi, în nouăzeci, în vară, când eu făceam deja primii bani, ea încă făcea revoluție: golancă, în piață, hauhau, se pizduia cu tac-su, caft cu minerii. O tâmpită, e pe undeva prin State, nu mai știu nimic de ea – o fi și asta vreo băbătie umflată și știrbă, că acolo costă mult dentistul.
Te repeți.
Stai, că nu s-a terminat. Acum vreo zece ani, când eram prin Italia, c-am avut și-acolo niște afaceri,
De regulat.
Îl caut pe Lelio – și nu zici că-l găsesc, domne? Aceeași adresă ca-nainte, nu se mișcase din casa părinților. Mai trăiau și ei, sigur. Era ceva profesor, sau ziarist, intelectual ca dumneata, un pârlit – nu te supăra.
Da’ cini sî poati supăra pi mata? Mai era comunist?
Tot comunist, cum altfel?, asta-i boală grea, domne, nu trece cu una, cu două. Și tot cu plete, dar albe, albe de tot. Gras și ofilit rău, săracu’. Imediat m-a-ntrebat de fată, n-o uitase, mai știa și câteva vorbe de-ale noastre. Mă uitam, așa, la el – un boșorog în sala de-așteptare – și mi-era clar că nici nu-și imagina că aia îmbătrânise și ea, el tot puștoaică o vedea, boul. Tâmpit și-ăsta.
Curat tâmpit.
Oricum, nu i-am mai spus că până să plece-n State i-am tras-o și eu, cum s-o fi scăpat? – buună! –, mi-a fost milă de el, săracu’. Deși, apoi m-am gândit că avea și el dreptatea lui: gândurile ți le uiți, domne, dar cu femeile e altfel, îți rămân înșurubate-n minte-ale dracu’, parc-ar avea creieru’ sertare și-n fiecare intră câte-o femeie pe care-ai iubit-o sau doar ai avut-o, și rămâne acolo exact așa cum era atunci, nu se mai schimbă: nimic nu se pierde, nimic nu se uită.
OO! Domnul Bebe filosofează… Cami, zi-le, te rog, să dea muzica mai încet, că-lderanjează pe domnul Bebe la gândit. Auzi, dom’ Bebe, mai bine o lași naibii: matale ți se potrivesc manelele, domne, n-ai simțul tragicului. Duci melancolia-n derizoriu și dulceag, e păcat de Dumnezeu.
Ce-al dracu’ ești, profesore; ce-oi fi matale-atât de câinos? Mârâi, rupi, faci mișto de mine, mă muști de cur. Manea, ai? Vai de tinerețea ta, dom’ profesor. Cât crezi mata c-o să te țină? Că nici tu nu mai ești așa tânăr. Las’ că vezi când îmbătrânești. Când te lasă toate alea – întâi genunchii, cum am auzit că zisese odată conu’ Alecu. Să te văd eu să reziști măcar cât mine. Îmi pare doar rău că n-o să mai fiu p-aci să fac și eu mișto de tine. Ei, ce zici? Vii? Hai, domne, nu mă perpeli, că acuși e zece și apar alea, nu-mi strica chefu’, ce mama dracului.
Ce s-aduc?
Nu tre’ s-aduci nimic, nene, am eu tot ce trebe’. Mă rog, aproape tot.

Foto: Ion Cucu

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Print
Silviu Romaniuc

Așteptând ca moartea să se întâmple

Publicat la sfârșitul anului 2020 (Polirom), (micro)romanul lui Bogdan Răileanu, Să nu lași moartea să te găsească, propune, la o primă vedere, povestea conceperii baladei

Print
Codrin Dinu Vasiliu

Lecturi de vacanță și post-vacanță

Unul dintre cele mai importante momente de fractură în macro-economia lecturii este reprezentat la noi de începutul școlii. Un început al școlii, cu flori și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *