Dificil de caracterizat, dată fiind însăși versatilitatea vârstei căreia îi este dedicată, literatura pentru adolescenți/young fiction se bucură, în ultimii ani, de o tot mai mare atenție atât din partea editurilor, care au început să îi dedice colecții particulare – așa cum este cazul colecției Young Art, din care fac parte și cele două volume de proză scurtă semnate de Adina Popescu pe care urmează să le prezint: Povestiri de pe Calea Moșilor (2015, reeditată în 2021) și Vine vacanța cu trenul din Franța (2022) –, cât și din partea cumpărătorilor, numeroase studii (precum cele publicate de The Business Research Company sau de Federația Editorilor Europeni) arătând existența unei pante ascendente în ceea ce privește consumul de carte pentru tineri, deopotrivă la nivel mondial și la nivel local (bineînțeles, respectând proporțiile interesului față de lectură specifice fiecărei țări).
Este, de asemenea, de remarcat și orientarea unor scriitori români contemporani (precum Dan Lungu sau Moni Stănilă) către producerea unui tip de literatură care are ca public țintă elevii aflați în ultimele clase de gimnaziu și în primele clase de liceu. Apariția sub lumina reflectoarelor a volumelor de proză dedicate categoriei 12-16 ani scrise de către autori români poate fi considerată, de fapt, o revenire în scenă a unui tip de literatură care a hrănit imaginația și nevoia de aventură și de amuzament a tuturor generațiilor de pionieri ale căror posibilități de relaxare erau destul de limitate. Aflată în concurență cu numeroase alte metode de petrecere a timpului liber, literatura pentru tineri a avut nevoie de o perioadă de redefinire după 1989 pentru ca, la aproape trei decenii distanță, scriitorii români să reușească să capteze atenția unui public aflat la o vârstă la care plictisul și entuziasmul debordant, curiozitatea și apatia, anxietatea și eternii, dar mereu reînnoiții fiori ai primei iubiri reușesc să coabiteze în micul spațiu al inimilor traversate de curenți de mare voltaj.
O bună parte dintre elementele ce fac posibilă această reușită se regăsesc și în povestirile Adinei Popescu care, printr-un vocabular perfect adaptat la modul de a vorbi, gândi și a fi (în măsura în care cuvintele ajung să contureze o identitate) al adolescenților și pre-adolescenților de astăzi, aduce la viață o serie de personaje ilustrative pentru copilăria și adolescența generațiilor‘80, ‘90, păstrând în același timp trăsăturile definitorii ale arhetipului, ale adolescentului veșnic. Adina (naratorul din ambele volume), colegii și colegele ei de clasă din gimnaziu, verișoarele și prietenele de pe lângă blocul bunicilor din Cluj trec prin numeroase peripeții care ar putea părea de-a dreptul exotice și străine pentru cineva care nu are în orar trecute cele 50 de minute de practică la strung sau la schimbat așternutul viermilor de mătase și pentru care descoperirea unei sticle de Pepsi-Cola pe raftul unui restaurant nu mai este de mult o minune, asta dacă autoarea nu ar reuși să poziționeze în centul întâmplărilor un liant puternic între generații constând în laitmotivele pubertății și adolescenței dintotdeauna: curiozitățile legate de dragoste, nevoia de apartenență la grup și de recunoaștere, reorientarea atenției dinspre familie (buricul lumii până spre finalul ciclului primar) spre prieteni și colegi (în anii de gimnaziu și liceu).
Urmărind ritmurile vieții cotidiene în timpul anului școlar (în Povestiri de pe Calea Moșilor) și din timpul vacanțelor (în care, înainte de Revoluție, trenul spre și din Franța ținea de domeniul fantasy, Mangalia și Brașovul reprezentând adevăratele destinații), vocea Adinei se modifică odată cu creșterea și cu schimbarea regimului politic, metamorfoza producându-se lent, dar cu semne clare de la o povestire la alta, întâmplările din cele două volume fiind organizate într-o ordine (aproape) perfect cronologică. Din observatoarea naivă, copilăroasă, care bâzâie frecându-și ochii încărcați de lacrimi atunci când ceva nu-i convine pentru a le atrage atenția părinților, strigați pe nume (Anton și Doina sunt însoțitorii de încredere, prietenii la cataramă cărora fetița le dedică toată atenția până la intrarea în pubertate, dar ale căror figuri se estompează până la dispariție în textele care surprind ultimii ani de gimnaziu și trecerea spre liceu), Adina devine o depeșară independentă, bună la învățătură, dar atentă și la cele mai la modă subiecte și bârfe din Școala ,,Sfântul Silvestru’’, povestite pe un ton cool, de Holden Caulfield deghizat în fată.
Spre deosebire de universul idilic, autonomizat al inocenților Ioanei Pârvulescu, lumea copiilor și mai apoi a adolescenților din cărțile Adinei Popescu este o variantă în miniatură a lumii adulților, de la care se împrumută numeroase preconcepții cu privire la viața la țară, la copiii săraci și la cei de etnie romă: prieteniile se formează nu numai în funcție de interesele comune, ci și pe baza spațiului în care se locuiește și a jucăriilor deținute, micile invidii strecurându-se în relațiile create în clasă sau în jurul blocului. Supraentități în burta cărora oamenii se amestecă unii cu alții, orașele își au propriile afinități și antipatii: Bucureștiul face cu ochiul stațiunilor de pe Valea Prahovei și celor de pe litoral, cărora le dăruiește câteva săptămâni pe an o parte din locuitorii săi, Clujul, în inima căruia se află apartamentul bunicilor, aruncă priviri dezgustate spre capitală, pe care o consideră sufocantă și nespălată.
În anii ’90, în care adolescența merge mână în mână cu pasiunea pentru muzica rock și electronică (reprezentată în primul rând de Depeche Mode), grevele și dezorientarea adulților sunt reproduse la microscară de elevii care înlocuiesc uniformele cu tricouri cu trupe, își lasă plete și se revoltă împotriva profilor nașpa pe care vor să-i scoată din sistem, fiindcă a venit democrația și putem face ce vrem. Sentimentul libertății (dublat de o doză considerabilă de iresponsabilitate și lipsă de empatie, moștenite din fostul regim) este însoțit permanent de senzația că acum, toată lumea e nevoită să facă lucruri la care nu se pricepe.
Sejururile pe litoral sau la munte ale muncitorilor, programate cu luni buni înainte pentru a prinde un loc decent, adică apropiat de plajă sau încălzit în timpul iernii (ceea ce nu include automat și un pat decent sau un prânz decent) sunt înlocuite, odată cu Revoluția, de fascinația călătoriilor în afara granițelor, acolo unde românii încearcă să câștige, în timpul vacanței, câțiva bani extra făcând contrabandă cu produse pe care le aduc din țară burdușite în bagaje. În viața adolescenților își fac loc pe rând gumele Turbo, bomboanele Bonibon și jocurile pe calculator, care substituie colecțiile de timbre și bomboanele cubaneze importate la negru. Plimbarea cu clopoțelul pe holurile școlii de la parter și până la ultimul etaj al școlii pentru a anunța pauza/intrarea la ore se transformă într-un simplu apăsat de buton. Rămân însă la fel de populare: întrebările despre cine pe cine place, cine cu cine s-a pupat, războiul băieți vs fete (care se transformă, la rândul lui, în diferite combinații între băieți și fete) și pofta de vară.
Scrise la timpul prezent, povestirile au un nucleu epic bine definit, în jurul căruia se țes concomitent istoria mică, a unei familii de muncitori și a unei clase de elevi, și istoria mare, a unui popor care traversează (fără să o știe prea bine) ultimii ani ai regimului comunist și care trece printr-o perioadă de tranziție bulversantă, asemănătoare oricărei adolescențe. Ironice și amuzante, integrând într-un mod original fundalul social și politic în care părinții își duc copiii în concediu, bunicii își alintă nepoții cu bunătăți, fetele organizează olimpiade de gimnastică în curtea din spate a blocului, băieții se întrec la fotbal și săpunesc colegele cu ocazia primei ninsori serioase, textele Adinei Popescu merită nu numai lectura tinerilor cititori (lectură care îi poate apropia de înțelegerea felului în care proprii părinți au traversat vârsta pe care ei o au în prezent), ci și a adulților (nostalgici sau pe care, cu siguranță, cele două cărți îi vor face așa – nu atât față de trecutul comun, ci mai ales față de propriul trecut).
