E timpul lui Podaru

“Vaaaai, ce agendă frumoasă aveți!”, “Nu, nu e agendă, e o carte de poezii”. Dialogul s-a desfășurat chiar la o lansare de volum de poezii. A lui Podaru…

Cartea numită paradisiac “2”, o aveam înainte de lansare. Am luat-o cu mine peste tot: în tramvai, la metrou, la minimarket-ul cu parizer bun, la cel mai în vogă showroom de porțelanuri, la prietena fetei cu showroom-ul de porțelanuri etc. A devenit un accesoriu indispensabil, demn de vremurile noastre…Sau poate nu? Să abordăm lucrurile sistematic.

Am pornit spre lansarea de carte a lui Podaru bântuită de sentimente absconse. În afara faptului că toată această perioadă mă face să îmi doresc să rămân în lift cu Dan Barbilian (cine nu știe cine e să dea o căutare) tot drumul mi-am pus întrebarea: Ce mai poate însemna o carte de poezii în zilele noastre? Dacă nu un cățel de rasă cu care te plimbi falnic prin oraș, arătându-ți potența de telectual (fără “i”) , atunci ce? Reinventare, autobiografie, vizual, acel nu știu ce pe care îl întorci întâi pe toate părțile, uimit întâi de grafica în care se cufundă poezia – este cazul lui “2”. Dan Podaru este în primul rând profesor de comunicare să nu uităm asta. Departe de a fi un poețel zburdalnic și naiv, ne are pe toți la degetul mic cu poeziile sale vârâte în vizual, pentru că el, om al vremurilor, știe ce se cere. Nu are poezii cenușii, scoate poezia de prin cenușa imperiului și o presară peste bubele și mucegaiurile existente din care vor ieși flori – sperăm nu ale răului.

Acesta este adevărul. Dar cu adevărul acesta avem o problemă. Mi-o demonstrează un domn filosof invitat la această lansare, care îmi face o recezie pe loc, mai ceva ca o shaorma cu de toate: “Domnișoară, știți ce a vrut să spună Dan cu poeziile acestea? E ca la sărutul lui Brâncuși. Dacă tai în 2 statuia, ies zboruri diferite”…

Tocmai în numele acestui adevăr al poeziei la vreme pandemică, Podaru și-a lansat volumul la o întâlnire cu prietenii. Așa a zis: “Aceasta nu e o lansare de carte, acesta e o întâlnire cu prietenii”. Bang! Iar ne-a avut la degetul cel mic. Am conștientizat că suntem la o lansare de carte, în primul rând. Brusc ne-am simțit cei mai importanți din “orașul cu 300 de biserici” (vorba lui Minulescu). Cine naiba se mai află, zilele astea, la orele serii, în pandemie, măști și sentimente furibunde, în Herăstrău, căscând gura ca bezmeticii la poezie? Noi. Îndeajuns să ne simțim unici.

Am plecat de la lansarea lui “2”, am fotografiat pe drum 1 șotron (în mod uimitor acasă am regăsit șotronul desenat în carte, în dreptul poeziei “Cinema”!) și de data aceasta aveam în minte un răspuns: Eminescu, dacă ar mai fi trăit în vremurile noastre, ar fi fost IT-ist. Dan Podaru e poet. E timpul lui.

Publicat în Cultură, Evenimente, LiteraturăRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag