Economia unor lecturi sinoptice

Mi se întâmplă deseori să cumpăr cărți pe care deja le am și pe care deja le-am citit. Astăzi am pățit-o cu volumul Socio-haihui prin Arhipelagul România, al lui Vintilă Mihăilescu. În studenție, mi se întâmpla des cu cărți precum Plăcerea lecturii (Roland Barthes), Cuvintele și lucrurile (Michel Foucault) sau Cărțile și noaptea (Jorge Luis Borges). S-au adunat astfel, pe rafturile micii mele biblioteci, tot felul de volume cu aceeași copertă, același titlu și același autor. Cărți care, pe de altă parte, închid același text, dar au suportat din partea mea note și sublinieri diferite. Obiecte textuale, în format print, care devin propriile lor fișe de lectură. Serii ale unor lecturi sinoptice pentru aceeași instanță textuală definitivă și, totuși, repetabilă.

Dincolo de îngrijorarea cu privire la propria mea memorie, aceste comportamente personale de achiziție, cum le-ar numi sociologiile consumatorilor, îmi ridică anumite semne de întrebare care nu țin de antropologia gestului ca atare, ci de efectul alegoric pe care mi-l produc. Altfel spus, mă văd prea puțin interesat de dispoziția, contextul sau motivația în care s-a aflat consumatorul din mine în momentul acela de achiziție rătăcită, dar mă simt extrem de curios în legătură cu efectele acestor acțiuni în economia lecturii mele private.

Iar dacă ar fi să caut motive sau posibile explicații, în primul rând, nu pot să nu sesizez faptul că astfel de cărți au un caracter inaugural la prima lor achiziție. Inaugural în sensul că deschid o suită întreagă de peripeții de achiziție, în urma cărora ele ajung să se dubleze sau chiar tripleze în spațiul meu de lectură, pe rafturile micii mele biblioteci. Ce le imprimă, la urma urmei, acest caracter inaugural? Sunt ele cărți mai importante pentru modul meu de gândire? Sunt autorii lor mai aproape de sensibilitatea mea cu privire la acele probleme pe care mi le pun cu precădere? Sunt ele mai convingătoare în retorica și semnificațiile pe care mi le impun? Pe de altă parte, apare un alt lucru interesant. Cred că nu am citat niciodată vreuna dintre aceste cărți. Nu țin minte să le fi adus ca referințe în sprijinul gândurilor și discursurilor mele. Atenția mea sporită pentru aceste volume nu s-a concretizat niciodată public. Le-am păstrat mai curând în spațiul meu intim de cititor. Și cred că tocmai acesta poate fi un răspuns pertinent și relevant pe moment. Astfel de proiecte textuale sunt inaugurale, în privința mea, tocmai pentru că au devenit intime și profund personale. Ele s-au disipat în tonul meu mai mult decât în cuvintele și expresiile mele. Astfel încât, îmi vine să cred că vorbesc în limba lor, nu cu ideile lor.

Un al doilea efect în această situație ține de ideea de posesie. Faptul că am cumpărat de două sau chiar trei ori aceeași carte spune ceva în legătură cu relația mea de proprietate față de aceste texte. Și, poate, în legătură cu fiecare alt text pe care îl citesc. Lectura e și un act de posesie, de luare în proprietate, de apropriere sau chiar de confiscare. Instanța lectorului fură și își pune în posesie toate celelalte instanțe (a autorului, a textului, a sensului absolut). Un text închis într-o carte devine ușor, ușor un text închis în fiecare gest de lectură și, prin aceasta, se transformă într-o formă de proprietate a fiecărui cititor actual sau posibil. Lectura pare a fi relațională și, mai mult decât atât, pare a fi vorba aici despre o relație aproape economică. O tranzacție, în care cititorul negociază, oferă ceva și obține altceva. Tocmai de aceea gestul de a cumpăra de mai multe ori aceeași carte pare a fi un fetiș al acestei economii a unei lecturi intime și inaugurale.

Dar pentru că am plecat de la volumul Socio-hai-hui prin Arhipelagul România, al lui Vintilă Mihăilescu, țin să precizez că este vorba despre o a doua ediție, scoasă de Polirom în 2020. E un volum de pilule din „Dilema”, cum le numește însuși autorul, unul dintre cei mai fascinanți pe care i-a avut antropologia din România. Acesta poate fi un alt motiv pentru care m-a vrăjit din nou această carte. Ea nu poate fi povestită aici. Dar, din cînd în cînd, poate fi cumpărată din nou.

Foto: Ion Cucu

Publicat în PrintRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *