„La pluie”, la Institutul Francez din România la Iași și în revista Timpul
La sfârșitul primăverii, Institutul Francez dim România la Iași a deschis expoziţia La pluie a artistei Andreea Pricop (născută în 1986), prezentată la vernisaj de prof.
Acasă | Timpul Nr. 28-29
La sfârșitul primăverii, Institutul Francez dim România la Iași a deschis expoziţia La pluie a artistei Andreea Pricop (născută în 1986), prezentată la vernisaj de prof.
Învățământul public din România stă cu ușile închise de trei săptămâni, pentru că peste 80% din oamenii școlii sunt în grevă generală. Adică profesori, laboranți,
La persoana a treia atotștiutoare, într-un mod simplu și așa-zicând total, dezinhibat, narațiunea din Clovnul (roman, Polirom, 2021) lui Iulian Ciocan e reluată circular și astfel
Antologia Z9 Poets (ULBS), editată de Alex Văsieș, Cătălina Stanislav, Daniel Coman, Krista Szöcs, Ruxandra Gîdei și Vșad Pojoga, reunește 39 poeți, aleși astfel încât să
*** ferice de cei cu inima slabă când lanul de rapiță le ține-n palmă noaptea ca o mamă *** am văzut orașul înghițit de rapiță
Poetă și prozatoare de real talent, Ștefania Mihalache a intrat în atenția criticii odată cu apariția, în 2004, a unui roman pe care nu cred
Înșfăcat de guler, târât pe străzi, împins pe ușă. Schematic vorbind, așa se întâmplă; în realitate, există niște forțe opuse, doar cu un piculeț mai
Andreea Apostu este cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române. Dincolo de opera vizibilă a lui Mircea Eliade se află o
Faptul că poetul și prozatorul Tudor Arghezi a fost o perioadă însemnată din viața sa frate la Mănăstirea Cernica (între 1900 și 1904) este unul
TIFF-ul de anul acesta a fost generos în materie de premiere mondiale de filme românești: Tudor Giurgiu, Paul Negoescu și Cristi Puiu, iată doar trei
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Mai multe despre politica noastră cookies aici.