***
ferice de cei cu inima slabă
când lanul de rapiță
le ține-n palmă noaptea
ca o mamă
***
am văzut orașul înghițit de rapiță
floarea ei crudă în zori dizolva
trupurile abia trezite creierele
setate pe supraviețuire
floarea ei acidulată în lanuri lungi
și adânci macera străzile traficul
abia stârnit blocuri întregi pluteau
în vârtejul fosforescent
încâlcindu-se unele într-altele
stăteam pe versant și val după
val urca până la mine stăteam
pe versant când mi s-a strigat
ferice de tine care vezi toate
acestea și crezi m-am ridicat
deodată cu aburul dimineții
și-am răspuns cântând
ferice de cei ce dorm până
târziu fără grabă se adâncesc
în zi și se smulg fără grabă
greieri ce-mprumută rapiței
din vlaga lor electrizantă
nicio împărăție nu le-aține calea
și nu datorează nimic împărăției
***
ferice de cei care tund iarba sub
cerul traversat de cumulonimbuși
iar truda nu și-o întrerup când după
blitzul fulgerului vine detunătura
ferice de ei când despart iarba
în două lăsând melcii să treacă
spre tufele lăptoase de caprifoi
spre canaanul înfrunzit și crud
ferice de ei când smulg cu mâna
buruienile de tot felul și îndură
liniștiți urzicătura și spinii din palmă
nu e împărăție care să îi lege
când în sfârșit pornește rafala
și ploaia reașază totul în jur
***
ferice de cei care așteaptă în
locurile de belvedere ca soarele
să le coboare în răni ferice de ei
când după lăsarea întunericului
își pun câte un greiere pe rană și-l
lasă până în zori să-și țârâie
cântecul de leagăn ce îmblânzește
durerea pentru ei împărăția nu cere
cuvinte nici scrâșnirea dinților pentru ei
răcoarea ce le
cuprinde fruntea
e de-ajuns
***
ferice de cei care merg fără țintă
în lumina prăfuită a serilor de mai
li s-a spus ridică-te ia-ți patul și umblă
poteca îi duce acum spre pădure
încadrați de grâul încă verde
se smulg din rând și taie de-a dreptul
prin lan spicele îi țesală
văzuți de-aproape par în transă
mișcați de lumina ce scade
spre liziera pădurii în flux
văzuți de sus par să se apropie
încet de țărm ca după un lung
naufragiu
