14 octombrie 2021, 9.30
O dimineață de joi care ar putea fi sărbătorească – suntem în Iași și este 14 octombrie – dacă spitalele nu ar fi pline din cauza pandemiei, dacă nu ar muri atâția oameni, dacă mulți copii nu ar face orele din fața ecranelor, dacă…, dacă… Astăzi este zi liberă pentru noi, cei din școli, așa că m-am programat telefonic pentru administrarea, la prânz, a celei de-a treia doze de vaccin. Mi-am rezervat dimineața pentru a mă ocupa, în pătrățica mea, de FILIT, mai exact de Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte apărută în 2020. Să vă spun despre ce este vorba.
Alături de colegi din alte 10 licee ieșene, coordonez echipa de trei elevi angajată în procesul de lectură contracronometru (se poate și așa, e chiar interesant) și de jurizare a celor cinci cărți alese (nu știu de cine, dar sigur sunt oameni foarte pricepuți) să candideze la acest premiu: Simona Sora, Complezență (Polirom), Ioana Pârvulescu, Prevestirea (Humanitas), Simona Goșu, Fragil (Polirom), Bogdan Coșa, Cât de aproape sunt ploile reci (Trei), Ștefan Manasia, Cronovizorul (Polirom). Ca să citim cele cinci cărți avem la dispoziție două săptămâni. Trebuie ceva antrenament, nu-i așa? M-am obișnuit, de câțiva ani buni, să aștept cu nerăbdare acest moment (ne-a lipsit tuturor în 2020), după ce am înțeles – nu din prima clipă, dar cu siguranță în timp –, cât de mult ne umple viețile acest Festival Internațional de Literatură și Traducere. Știu, unii ar spune – o și fac, uneori într-un dispreț care mă îngrijorează – că școlile sunt ultimele locuri în care un scriitor viu își dorește să ajungă, fie în fața elevilor, fie în biblioteca lor, fie la judecata lor. Ei bine, nu este deloc așa (am și eu dreptul la o opinie, ce naiba!).
Încă de la nașterea sa, în 2013, FILIT a reprezentat singura modalitate „oficială” de pătrundere în sala de clasă a literaturii de azi, de „consumare” și de vânzare a ei în rândul copiilor și al adolescenților. Vi se pare puțin lucru? Mie, nu. Să vă explic de ce! În primul rând, cot la cot cu acei 30 de elevi din liceele prinse în proiect citesc profesorii lor de română, care vor fi, în mod inevitabil și irevocabil, „afectați” în munca lor: vor folosi această experiență la toate clasele, vor pune unele cărți pe listele de lecturi, le vor dezbate în paralel cu acelea clasice, „de manual”, le vor propune în cadrul cluburilor de lectură, vor concepe subiecte de olimpiadă, dar și pentru evaluările curente, pe baza unor fragmente din aceste cărți, vor împrumuta sau vor recomanda cărțile colegilor, prietenilor etc. Să continui? Trec la elevi. Dacă ai noroc să muncești într-o școală care prețuiește acest tip de activități extracurriculare (cazul meu), vei putea oferi elevilor, ca o simbolică recompensă sau un semn de prețuire, cum doriți, întreg pachetul de cărți, spre a le citi în ritmul propriu, a le adnota, a le da mai departe etc. Acești copii trebuie invitați, apoi, să prezinte cărțile în cadrul orelor de lectură sau al cercurilor (știu sigur că ele există în majoritatea școlilor), în limbajul lor, poate simplu, dar cu siguranță autentic. Este important, aș zice, să alegi tineri cu preocupări diverse, credibili și fideli ideii de carte. Mă opresc puțin pentru a vă prezenta juriul negruzzist. Matei – 17 ani, preocupat de scenarii de film (le scrie), de regie (a participat, cu echipa sa, de două ori la Boovie) și de actorie (face cursuri în acest sens și vrea să devină actor, chiar dacă urmează profilul matematică-informatică). Original în manifestări, curios și precipitat. Lucia – 18 ani, cu performanțe remarcabile în sfera științelor exacte (matematică) și experimentale (biologie). Studioasă și foarte atentă. Nu ar lipsi de la o oră, oricare, nici dacă o pici cu lumânarea. Vrea să devină cercetător (nu am nici cea mai mică îndoială că va reuși cât de repede posibil). Alexandra – 17 ani, olimpică la română. Obișnuită cu tot felul de cărți, pe care, însă, le „înghite” cu spirit critic și cu mult umor. Diplomată și „prezentă” fără ostentație. Viitor arhitect (până la următoarea răzgândire). Acești copii au colegi de clasă (i-am surprins în aceste zile chicotind în fața unor secvențe mai „neconvenționale”, prezente din plin în două-trei romane din listă), care, fiți siguri, înainte de a asculta de sfaturile profesorilor, vor merge pe mâna cititorilor de vârsta lor.
În acest moment, habar nu am care dintre cele cinci cărți va ieși câștigătoare în această competiție a lecturii juvenile. De fapt, nu are absolut nicio importanță. Știu care ar fi votul meu, dar aceasta este altă discuție. Până la aflarea rezultatului (pe 24 octombrie), mă delectez parcurgând fișele de jurizare completate de elevii mei, din care voi cita „la cald” – cu permisiunea lor – câteva secvențe. Despre Fragil, de pildă, Lucia spune că „este o carte care doare, dar pe care nu o poți lăsa din mână, deoarece surprinde vulnerabilitatea de toate felurile a ființei și a relațiilor umane. Sunt convinsă că tinerii o pot înțelege. Bănuiesc că foarte mulți se și regăsesc în ea.” Matei, deși se arată ușor deconcertat de Cronovizorul – „Chiar nu știu ce să cred despre cartea aceasta. Sunt capitole pe care le-am parcurs cu plăcere și capitole pe care mi-a fost greu să le citesc.” -, îi acordă 100 de puncte la criteriul „Arhitectura textului”, justificându-le printr-o comparație inedită: „E ca și cum ai derula un disc când înainte, când înapoi și, din când în când, te-ai opri la o scenă.” Citind Complezență, Alexandra mărturisește: „Până acum îmi place cartea. Chiar dacă limbajul este ușor brutal, romanul beneficiază de autenticitate și de o acțiune surprinsă în detaliu, ceea ce îl face pe cititor capabil să empatizeze cu Maia, personajul principal.” De asemenea, vede în Prevestirea un roman care „abordează un moment biblic într-o manieră complet atipică, ceea ce îl face original”, apreciindu-i cu deosebire „construcția armonioasă, stilul și limbajul adecvate unui public larg”, chiar dacă este de părere că „nu are un impact extrem de puternic asupra lectorului”. Romanul Cât de aproape sunt ploile reci este caracterizat de Lucia drept „un tablou realist al destrămării unei familii transilvănene, prin decuparea câtorva scene semnificative din existența membrilor acesteia, la diferite momente de timp”, pe fundalul tematic asigurat de „alcoolism, lipsa orizonturilor, delăsarea”.
Știu că în România noastră sunt în continuare școli cu toaleta în curte, știu că sunt elevi de liceu care încă nu știu să citească, știu că sunt copii de gimnaziu care muncesc cot la cot cu părinții pentru a putea supraviețui, știu că sunt profesori care au uitat cu ce se ocupă, știu că poate mâine nu vom mai avea nimic din ceea ce ne aduce acum mulțumire, însă astăzi, 14 octombrie 2021, îmi doresc să recunoaștem că există și adolescenți care vor și pot să citească cinci romane în două săptămâni și să dialogheze firesc cu cei care le-au scris.
Foto: Zamfira Zamfirescu
