Firescul fantastic al lecturii

Într-o poveste emoționantă – comentariile de pe Youtube confirmă impactul scurtmetrajului din acest punct de vedere –, The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore (Fantasticele cărți zburătoare ale domnului Morris Lessmore) propune o pledoarie în favoarea lecturii: una convingătoare inclusiv pentru că nu trădează intenția de a convinge. În măsură să sensibilizeze privitori de toate vârstele, filmul de animație, în regia lui William Joyce și a lui Brandon Oldenburg, încorporează sugestiv o serie de idei esențiale referitoare la puterea lecturii de a schimba viețile celor care îi consacră timp și atenție. 

Protagonistul are un nume elocvent. Cititul înseamnă, în fond, o trecere de la less (mai puțin) la more (mai mult). O carte bună, la momentul potrivit, stimulează pasiunea și perseverența cititorului, atrage întâlnirea cu alte cărți. Totodată, lectura este, într-un sens cât se poate de cuprinzător, mobilul unei deschideri: îi face pe oameni să caute mai mult, să afle mai mult, să simtă mai mult. 

Însăși traiectoria personajului principal este concentrată în gradația semantică dintre cele două silabe ale numelui Lessmore. Amintind finalul povestirii Jonas sau artistul la lucru de Albert Camus, aș spune că Morris Lessmore trece de la ipostaza de solitar la cea de solidar, devenind tot mai dedicat vocației sale. Deschiderea solidară se concretizează atunci când, de la fereastra bibliotecii magice, domnul Lessmore îi dă oricărui vizitator câte o carte bună (luând-o, fiecare trecător își recapătă culorile naturale). Așadar, cărțile apropie oamenii: îi pot face să se găsească între ei și să se regăsească pe ei înșiși.

 În aceeași logică a deschiderii solidare, filmul reconfigurează un (agreabil) loc comun: dacă s-a tot vorbit despre cărți ca despre niște prieteni ai noștri, domnul Lessmore trăiește ca un prieten al cărților. Și o face într-un loc în măsură să amintească de imaginea borgesiană a paradisului ca bibliotecă (aspectul expresiv de lume de dincolo al bibliotecii din desenul animat e întreținut și de situația în urma căreia personajul principal ajunge acolo). În același context, filmul m-a dus cu gândul la următorul vers-afirmație din volumul Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie al Simonei Popescu: „Un mare cititor e NEMURITOR”. 

Merită remarcat și detaliul conform căruia, până la furtuna „apocaliptică”, Morris Lessmore lucrează la manuscrisul său cu vrafuri de cărți alături. Iată o reprezentare evidentă a ideii că, în mod firesc și consistent, scrisul se alimentează din lecturi. Totodată, calitatea lecturilor depinde și de cantitatea lor, fapt sugerat de aceleași secvențe inițiale, dar și de întregul scurtmetraj.

Făcând încă un pas înainte – … înaintea acțiunii din film –, aș sublinia ponderea imaginii introductive: coperta roșie a unei cărți cu titlul The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore. Văd aici nu doar o soluție eficientă a încadrării titlului în compoziția propriu-zisă, ci și un argument valid pentru a compara intensitatea acestei narațiuni cinematografice cu potențialul experienței interioare – intelectual-imaginative și emoționale – aferente lecturii. În aceeași optică, nenumăratele volume ce apar – însuflețite – în film pot fi considerate o confirmare suplimentară a faptului că orice carte încorporează elemente care o pun în legătură cu alte cărți, o înscriu în rețele mentale, socioculturale, istorice.  

Linia de subiect a marii furtuni și a refacerii colective de după ea este relevantă pentru calitatea lecturii de a rămâne un sprijin, o zonă de menținere și de susținere a libertății psihologice în timpuri dificile. Din această perspectivă, filmul poate fi și mai percutant la o vizionare în ultimul an, marcat de criza pandemică și de izolarea în timpul căreia lectura cărților – e adevărat, masiv concurată și frecvent surclasată de Internet – își actualizează însușirea de a asigura un refugiu. 

Dincolo de aspectele la care m-am referit, The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore înseamnă, pur și simplu, o experiență estetică memorabilă. Aș reveni, însă, la premisa comentariului de față: filmul multiplu premiat al lui William Joyce și Brandon Oldenburg reprezintă o subtilă pledoarie în favoarea lecturii. Scurtmetrajul reamintește un adevăr elementar, însă în niciun caz neglijabil: acela că persuasiunea înseamnă informație și emoție. Așa încât – în ecoul cursului de marketing cultural al lui Mircea Vasilescu, datorită căruia am ajuns la acest film –, aș propune să reflectăm asupra ipotezei că proiectarea demersurilor de promovare a lecturii (și) într-o dimensiune creativ-narativă înseamnă o șansă al cărei potențial avantajos merită explorat. 

Vasile Gribincea

Publicat în Fără categorie, Print MDRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *