Gura ce nu poate fi închisă. Despre adevăr

George Orwell a reușit să ocupe un loc în imaginarul colectiv prin operele sale care creionează un viitor al disperării și al victoriei totalitarismului și minciunii. Atunci când privim un film sau citim o carte SF ce prezintă un astfel de viitor sumbru îi lipim repede eticheta de orwellian, ca omagiu al puterii sale de previziune.

Dincolo de 1984 și Ferma animalelor, restul operei publicate de Orwell se învârte în jurul mai multor idei importante pentru societatea europeană de la mijlocul secolului al XX-lea, dar care sunt la fel de relevante și astăzi. Volumul Despre adevăr apărut la editura Polirom ia în discuție această temă delicată și vitală aplicând-o la realitățile epocii sale.

Volumul cuprinde mai multe fragmente din eseurile, articolele sau scrisorile pe care le-a publicat Orwell între anii 1930-1940. De asemenea sunt decupate fragmente din cele două opere menționate anterior, 1984 și Ferma animalelor, pentru a evoca și mai clar direcția pe care o susținea autorul.

E provocator să vorbești despre adevăr în timpul unei conflagrații mondiale. Marea Britanie s-a aflat pe muchie în lupta contra puterilor Axei, și-a găsit un aliat ambiguu în Uniunea Sovietică și, cu toate că a ieșit victorioasă, luciul marelui Imperiu Britanic a fost șters. Confruntată cu problema emancipării naționale a Indiei, a răspuns într-un mod brutal, neacceptat pe teritoriul britanic, în civilizație.

Orwell știe toate acestea și le rostește cu nonșalanța unui profet conștient de importanța mesajului său. Critică comportamentul duplicitar din metropolă și colonii, acuză lipsa de onestitate din domeniul publicistic sau limbajul de lemn al politicienilor care legitimează acțiuni nocive prin exprimări artificiale. Nu a avut vreo problemă să atragă atenția asupra bruștei orbiri față de abuzurile regimului lui Stalin ce au fost rapid uitate în momentul în care s-a alăturat Marii Britanii în războiul purtat cu Axa.

În ceea ce el scrie se văd frânturi de idei ce vor fi strânse mai târziu în romanul său 1984. Îngrijorările sale față de înclinația oamenilor înspre personaje politice excepționale, ușurința cu care faptele erau acceptate sau respinse datorită alinierii politice a oponenților, apariția unui limbaj de lemn care cenzura exprimarea unei păreri sincere, toate acestea sunt dezbătute în articolele publicate. Te sperie gândul că originea ideilor care au dat naștere romanului nu vin din domeniul imaginației, ci din evenimente ce s-au petrecut pe vremea bunicilor noștri.

Ce înseamnă adevărul pentru Orwell? Aceasta ar putea fi întrebarea care să comprime în ea esența cărții. Înseamnă posibilitatea de a vorbi fără a-ți fi teamă că vei fi sancționat pentru opinia ta, chiar dacă aceasta încalcă felul în care este lumea văzută în acel moment. Înseamnă să poți ține în mână trecutul și să ți-l poți aminti fără teama de a trăi într-o lume în care informația este fluidă și poate oricând să fie răsturnată. Este o lume care are nevoie de stâlpi de care să se susțină, făcând astfel imposibilă ascensiunea unui Frate mai Mare.

Cartea acestea este relevantă și astăzi. Pentru că și astăzi, ca întotdeauna, există poli de putere, există opinii și curente care își arogă dreptul de absolut, iar opiniile contrare sunt sancționate sever, chiar dacă nu încalcă regulile decenței și bunului simț.

Aceste gânduri ar trebui preluate și puse în discuție, analizate și înțelese pentru că arată un lucru foarte ușor de înțeles: adevărul poate avea de suferit dacă majoritatea nu vrea să audă de el și astupă gura celor care au curajul să-l rostească. Ne mai aduce aminte de faptul că nu suntem imuni la această predispoziție de a fugi de adevăr, și că uneori pasiunile noastre ne dictează relația pe care o avem cu realitatea. Ignorăm ce nu ne place pentru că ni se spune așa.

Despre adevăr ar trebui să fie un aperitiv. Din câte cunosc nu s-a publicat în limba română un volum care să adune publicistica lui Orwell, sau cel puțin articolele cele mai importante ale acestuia, dar cred că ar putea întregi imaginea oferită în acest scurt volum. Chiar și dacă nu vom avea o astfel de apariție editorială, Despre adevăr ne îndeamnă să gândim mai mult la adevăr, la relevanța lui în viețile noastre și la cât de cruntă este lumea în care acesta lipsește. E lumea în care 2+2 fac uneori 5 și uneori 3, așa cum stabilește cine trebuie.

sursa foto: https://unsplash.com/photos/yYpmCA32U_M

Publicat în Cultură, RecenziiRecomandat1 recomandare

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag