Interviu cu Radu Bata, autorul antologiei în trei volume „Le blues roumain“
„Le blues roumain“ nu are asemănare în lumea editorială. Această antologie de poezie contemporană ar trebui să fie un exemplu de urmat în fiecare limbă ca să-i înțelegi poporul, cuvintele sublimate, sufletul.
Eric Poindron, editor, critic literar, poet
Traducerea e atât de bună încât simți melodia limbii române în spatele versurilor care curg în franceză. Radu Bata este un neobosit descoperitor și unul dintre cei mai eficienți promotori ai culturii române contemporane în Franța!
Luca Niculescu, fost ambasador al României în Franța
Antologii pline cu poezii de toate felurile, cu autori de o diversitate inimaginabilă. Trebuia un traducător fără limite, un cititor îndrăgostit de textele selecționate, un spirit deschis ca cel al lui Radu Bata pentru a ne oferi acest florilegiu fără echivalent în limba franceză. Jean-Pierre Longre, profesor universitar, scriitor, cel mai fin cunoscător al literaturii române în Franța
Să întocmești o antologie care surprinde stări semnificative ale unei poezii scrise timp de două secole în limba ta maternă e o ispravă periculoasă în care riști să-ți rupi gâtul deja fragilizat de poziția nu tocmai comodă de poet-traducător. Să publici trei astfel de antologii devine un soi de bungee jumping cultural, fiecare traducere, o săritură în gol a realității dintr-un spațiu lingvistic într-altul, fiecare poem ales, un pariu riscant, iar alăturarea lor, un exercițiu de funambulism.
Astfel s-ar putea caracteriza demersul lui Radu Bata, care, pe lângă propriile cărți, a publicat trilogia Le blues roumain, la editura pariziană Unicité. Volumele au apărut succesiv în 2020, 2021 și 2023. Coperțile ilustrate de Iulia Șchiopu reprezintă un avantaj considerabil pe rafturile librăriilor. Mențiunea traduceri hipocoristice precedă numele antologatorului și dă tonul acestor blues-uri puse sub semnul unei nostalgii reparatoare, dacă o parafrazăm pe Svetlana Boym, punct de plecare al unei căutări de texte nu doar în volumele celor mai importanți poeți români, ci și pe platforme virtuale care găzduiesc voci mai puțin cunoscute.
Coerența proiectului este asigurată de opțiunea pentru traducerea-creație, în măsură să restituie lumile reunite în volume, și de modul de ordonare a textelor ce susține un ritm alert și o tensiune constantă.
Aproape o sută treizeci de autori români traduși se integrează într-un proiect unic, salutat de cunoscuți scriitori francezi (Eric Allard, Muriel Augry, Julien Cendres, Maggy de Coster, Jean-Pierre Longre, Louis Mathoux, Carole Mesrobian, Eric Poindron, Chloé Radiguet, Etienne Ruhaud), de mari actori (Charles Gonzales, Laurent Schuh) sau de cântăreți talentați (Cali, Pierre Donoré, Jean-Christophe Prince), realizat fără sprijin instituțional, prin munca unui singur om pe care nu am avut ocazia să îl întâlnesc decât virtual, când l-am invitat în fața studenților mei de la Universitatea Versailles, în plin an pandemic, după apariția volumului 2 al antologiei.
Despre intervenția sa din acea zi de primăvară se vorbește încă. De aici a pornit și ideea unui dialog mai amplu pe care îl puteți descoperi în următoarele rânduri transformate într-o schiță de portret al unui personaj-autor-traducător devenit unul dintre cei mai de seamă ambasadori ai culturii române.
Radu Bata, ați părăsit România în urma mineriadelor. V-ați continuat activitatea literară și profesorală în Franța și succesul nu v-a ocolit, chiar dacă l-ați trăit în totală discreție. Care au fost schimbările profesionale majore generate de această plecare?
Profesia e ca mersul pe bicicleta, nu se schimbă radical pe un alt meridian. Noile împrejurări m-au obligat să predau la multe nivele, în școli dificile, ZEP-uri (Zones d’Éducation Prioritaire), obișnuite sau privilegiate. Schimbări majore au fost predarea jurnalismului și trecerea de la franceza limbă străină din România la franceza predată francezilor.
„Am trăit în laboratoarele KGB-iste, am fost cobai în ele, de-atunci se fabricau realități alternative”, afirmi într-un interviu. Prin ce se deosebește realitatea alternativă propusă de poezie de celelalte?
Se știe: poezia e un spațiu de libertate, o oază de visare, un refugiu binefăcător, fără calcule politicianiste precum cele care se fac în firmele de consultanță. Azi, realitățile alternative se fabrică în buletinele de știri prin răstălmăcirea informației, iar apoi, prin repetare până devin un nou adevăr.
Ce speranță de viață dați poeziei în educația actuală?
Firavă. Educația e parte din sistem iar sistemul sacrifică poezia pe altarul rentabilității, la fel de inteligent ca popoarele primitive care sacrificau animale zeilor. Într-o societate de consum periculos de competitivă ca cea în care ne săvârșim biografia, poezia e o piele de sagri. Există încă pe hârtie, în programele școlare, e încă vie sub bagheta unor profesori. Trăiește cu transfuzii personale (mai sunt visători, din fericire) și cu subvenții infime, ca niște flori artificiale depuse pe ultimul drum. Altădată era regina literaturii și părea nemuritoare; sic transit gloria mundi.
Ați predat literatură pe parcursul întregii cariere. Ce s-a schimbat în modul de receptare al tinerilor?
Antenele personale. Raportul cu ceilalți, cu limba scrisă, disponibilitatea la lectură. Decalajul tot mai mare fața de literatura clasică, academică. E deja un clișeu: mutațiile tehnologice au schimbat profund tineretul în ultimul sfert de secol. Azi, dacă nu utilizezi ecranul ca instrument pedagogic, o secvență literară pare scoasă de la naftalină. Cursul magistral ar trebui să coboare des printre elevi, ar trebui acordat cu noile lor percepții.
Ați găsit un fir roșu între poezia pe care o scrieți în limba română, cea pe care o ticluiți în franceză și traducerile de poezie?
Am găsit fire pe care le-am împletit în roșu din dragoste pentru poezia vie, accesibilă, sinceră, fluidă și empatică pe care o prefer formalizării perfecte, aglomerării de sintagme nominale, ego-urilor fără fund. Îi prefer pe cei care există scriind celor care se privesc scriind.
Cum viețuiește poezia în Franța în comparație cu România?
Nu știu eu tot ce mișcă-n lirica franceză, dar ca să nu eschivez aș zice că respiră destul de greu, printre rânduri și rețele de influență, prin câteva evenimente mari și întâlniri în librării, departe, din păcate, de strălucirea de altădată. Poate-s eu miop, dar nu văd în Franța emulația din România: de exemplu, atâtea reviste, premii și tabere de creație pentru tineri poeți deși populația în Hexagon este de trei ori mai mare. Nu văd în Franța dorința de a scrie sau a citi poezie la orice vârstă așa cum o văd în România. Nu văd în Franța o imersiune a poeziei în cotidian așa cum o întrezăresc în România. Sunt locuri în care poezia rezistă frumos, cum e Le Club des Poètes din Paris, cu tineri pasionați dar ei sunt rara avis. Sunt și autori pasionați și bloguri sau reviste interesante… Mi se pare că poezia franceză contemporană plătește tribut unor tendințe spre egotism și substantivizare pe când cea românească e mai direct conectată la viață.
Creația dumneavoastră este apreciată în lumea francofonă. Dintre premiile primite în Franța, la care țineți cel mai mult?
La premiile obținute de colegieni, liceeni și studenți sub îndrumarea mea, pentru creație literară și jurnalistică în Franța, la fel de dragi ca cele obținute de elevii mei la Olimpiadele de franceză din România. Eu am primit 2-3 mici distincții, nimic ieșit din comun. Poate doar faptul că nu le-am solicitat: premiul Salon du Livre des Balkans mi-a fost atribuit în urma unei candidaturi depuse de un participant la atelierele mele de scriitură. Nici nu aveam dreptul la el conform regulamentului pentru că editorul nu avea stand la Salon dar juriul format din studenți a spus ferm organizatorilor: „dacă nu e premiată cartea lui Radu Bata, Le philtre des nuages et autres ivresses, nu acordăm nicio altă distincție“!
Nu vă considerați autor de poezii, ci de poezete pe care le definiți „poeme fără bătaie de cap”. După cum mărturisiți într-un interviu, poezetele s-au ivit dintr-un demers pedagogic. Cert e că formula a avut un asemenea impact încât azi poezetele circulă nu doar în spațiul literar francofon, ci și pe scene sau în cel muzical. Cum vă explicați un astfel de parcurs?
Hazardul face bine lucrurile, spune proverbul francez. Nici măcar întâmplarea nu-i întâmplătoare, ziceam eu într-o poezetă și formula asta e vară bună cu norocul și-l face omul: am plecat de la refuzul liceenilor de a studia secvența poezie și am bricolat specia asta mai jucăușă, mai ireverențioasă, eliberată cumva de constrângeri programatice, de legile versificației, animată de dragostea pentru cuvinte. În clasă, jocul nostru de-a poezeta a prins repede și, încet-încet, s-a dus vestea, au apărut postări pe rețele sociale, apoi primele două volume, au fost expoziții cu artiști români și francezi, au fost spectacole, a apărut și o carte audio și o carte textilă etc. – toate inspirate de poezete! Urmare firească și fericită: doi muzicieni francezi au compus melodii pe textele mele, refrene greu de uitat.
Ați tradus aproape o sută treizeci de poeți români în limba franceză în trei antologii de care v-ați ocupat de la a la z. Cum a decurs procesul de selecție a textelor?
Înaintea antologiilor, am tradus o sută de preafrumoase poeme de Paul Vinicius pentru La chevelure blanche de l’avalanche (Jacques André Éditeur). Paul mi-a readus în atenție poezia de la noi de care fusesem rupt un sfert de veac. Impresionat de vitalitatea ei, din joacă și plăcere, am tradus mai întâi poeme întâlnite pe Facebook, fără să mă gândesc că vor intra într-o carte. Așa s-au adunat câteva zeci și atunci a licărit ideea unei antologii. Eu nu traduc după numărul de pagini, ca să fiu plătit, traduc doar texte care-mi plac, care-mi sună bine în franceză; un prim criteriu de selecție a fost deci plăcutul, al doilea iubitul în franceză. După un timp au venit propunerile poeților români, unii trimiteau PDF-uri cu cărțile lor, alții grupaje de poezii. Astfel am ajuns să traduc în 10 ani 1800 de pagini dintre care peste 700 au fost deja editate. Pentru a avea o paletă cât mai largă de subiecte și abordări stilistice, a trebuit să mă despart, cu greu, de bijuterii.
Ați ales o strategie de traducere pe cât de originală, pe atât de dificilă. De ce traducerea-creație?
„Despre arta traducerilor în domeniul poeziei nu se poate spune decât atât: un text de tradus trebuie să devină pretext de creație“, zice Blaga în Aforisme. Eu n-am fost prea creativ pentru că majoritatea textelor au traversat bine Europa, cu prozodia și formalizarea lor. Atunci când conotațiile, simțirile românești, ritmul interior cu vibrațiile lui nu s-au regăsit în echivalențe franceze, am intervenit recreând mici pasaje cât mai aproape universul autorului. S-a întâmplat des să propun titluri și, rar, să construiesc o strofă nouă pentru a ajunge cu bine în limba țintă și mulțumesc autorilor din Le blues roumain pentru încrederea și libertatea pe care mi le-au acordat. Ideea era ca toate poemele să trăiască frumos în franceză și, spre deosebire de alte transpuneri, să fie citite ca și cum ar fi fost scrise direct în franceză. Un alt tip de creativitate a fost asamblarea textelor; îmi doream ca aceste 3 cărți să fie parcurse ca un thriller, să treci de la un registru de emoții la altul dând pagina, să fie un spectacol total, să găsești în ele toate culorile curcubeului, nuanțele vieții contemporane dar și monumente lirice din trecut.
Trilogia Le blues roumain a însemnat și o aventură editorială fără fonduri instituționale pentru traducere sau publicare. Care ar fi bilanțul unui asemenea demers după trei volume consistente?
Entuziasmul meu a fost contagios: editorul François Mocaër s-a îndrăgostit repede de poeziile românești și s-a angajat în realizarea primului volum. După aceea, ecourile bune și numărul impresionant de cititori au dus la continuarea aventurii. Un bilanț bun în condiții grele: timpuri pandemice cu evenimente anulate pentru primele tomuri, cu susținere instituțională minimă: editorul a organizat singur lansări pentru cele 3 antologii, doar la a treia ICR-ul a ajutat cu sonorizarea și un fotograf. Le blues roumain a figurat într-un moment ICR la Festival du Livre Paris 2022, în cadrul mai larg al unei „mese rotunde“, iar pentru 23 aprilie 2023 a fost propus la același FLP într-un „panel poetic“ cu alți participanți. Colegii mei, eroii acestei trilogii, visau mai mult: evenimente pe măsură, o sărbătoare de poezie românească pe tărâm francez. Nu am simțit dorința ICR Paris de a-i promova în Franța pe cei 130 de poeți din Le blues roumain, în 4 ani n-a organizat nicio manifestare pentru ei; poate a avut dificultăți, alte priorități, posibilități reduse (poezetele mele au avut mai multă șansă cu ICR-ul: On vous sert un vers la Paris și Transpoésie la Bruxelles au fost foarte bine pregătite). Din fericire, încântați de poezia românească din Blues, editorul și cititorii francezi au susținut perpetuarea ei, altfel ne opream după primul sau al doilea volum.
Le blues roumain s-a bucurat de aprecieri extraordinare în Franța, chiar dacă publicitatea a fost limitată. Cum vă imaginați o campanie de promovare ideală pentru cele trei antologii?
Cu un plan media profesionist bine susținut instituțional, nu doar declarativ, formal. Poezia din Le blues roumain îl merită. Din păcate, marile publicații literare franceze nu mai au rubrici de poezie și sunt greu accesibile. Un expert în domeniu tenace ar ști să deschidă uși, să atragă atenția asupra acestui tezaur liric românesc, să-l facă vizibil, să facă audibilă vocea acestor poeți minunați.
Autorii din volumul 1
Iuliana Alexa, Dan Alexe, Luminiţa Amarie, George Bacovia, Ana Barton, Ana Blandiana, Max Blecher, Dorina Brândușa Landén, Emil Brumaru, Artema Burn, Nina Cassian, Mircea Cărtărescu, Mariana Codruţ, Mihaela Colin, Ben Corlaciu, Traian T. Coșovei, Silviu Dancu, Carmen Dominte, Rodian Drăgoi, Adela Efrim, Mihai Eminescu, Raluca Feher, Anastasia Gavrilovici, Horia Ghibuțiu, Matei Ghigiu, Silvia Goteanschii, Mugur Grosu, Cristina Hermeziu, Nora Iuga, Vintilă Ivănceanu, Claudiu Komartin, Ion Minulescu, Ramona Müller, Ion Mureșan, Iv cel Naiv, Felix Nicolau, Florin Partene, Elis Podnar, Mircea Poeană, Ioan Es Pop, Alice Popescu, Radmila Popovici, Eva Precub, Petronela Rotar, Ana Pop Sirbu, Octavian Soviany, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Ramona Strugariu, Robert Şerban, Mihai Şora, Iulian Tănase, Mihai Ursachi, Paul Vinicius, Gelu Vlașin, Vitalie Vovc, Anca Zaharia.
Autorii din volumul 2
Andreea Apostu, Ana Blandiana, Irina Alexandrescu, Luminița Amarie, George Bacovia, Maria Banuș, Ana Barton, Radu Bata, Ramona Boldizsar, Dorina Brândușa-Landen, Emil Brumaru, Artema Burn, Ion Calotă, Mircea Cărtărescu, Ruxandra Cesereanu, Toni Chira, Mariana Codruț, Denisa Comănescu, Ben Corlaciu, Traian T. Coșovei, Delk Danwe, Corina Dașoveanu, Mina Decu, Adrian Diniș, Carmen Dominte, Marius Dumitrescu, Adela Efrim, Mihai Eminescu, Vasile Petre Fati, Raluca Feher, Alida Gabriela, Diana Geacăr, Mugur Grosu, Cristina Hermeziu, Ligia Keşişian, Claudiu Komartin, Paula Lavric, Alexandra-Mălina Lipară, Ana Manon, Aurelian Mareș, Ioan Mateiciuc, Maria Merope, Antonia Mihăilescu, Ion Minulescu, Ion Mureșan, Dana Nicolaescu, Felix Nicolau, Ovidiu Nimigean, Dana Novac, Eva Precub, Ioan Es. Pop, Augustin Pop, Savu Popa, Dragoș Popescu, Radmila Popovici, Ioana Maria Stăncescu, Nichita Stănescu, Roxana Sicoe-Tirea, Ana Pop Sirbu, Sorina Rîndașu, Florentin Sorescu, Magda Sorescu, Călin Sorin, Octavian Soviany, Petre Stoica, Ion Stratan, Andrada Strugaru, Robert Şerban, Cristina Şoptelea, Radu Ştefănescu, Petronela Rotar, Mircea Teculescu, Iulian Tănase, Tatiana Țîbuleac, Mircea Țuglea, Radu Vancu, George Vasilievici, Gabriela Vieru, Paul Vinicius, Ilarie Voronca, Vitalie Vovc.
Autorii din volumul 3
Luminiţa Amarie, Alexandru Andrieș, Andreea Apostu, Şerban Axinte, Ana Barton, Radu Bata, Anca-Iulia Beidac, Ana Blandiana, Geo Bogza, Dorina Brândușa Landén, Emil Brumaru, Ion Calotă, Virgil Carianopol, Ana Căbulea, Mircea Cărtărescu, Denisa Comă- nescu, Ben Corlaciu, George Coșbuc, Andrei Crăciun, Corina Dașoveanu, Mircea Dinescu, Adrian Diniș, Gabriel Dinu, Adela Efrim, Vasile Petre Fati, Raluca Feher, Irina-Roxana Georgescu, Mugur Grosu, Cristina Hermeziu, Claudiu Komartin, Mălina Alexandra Lipară, Aurelian Mareș, Mariana Marin, Ioan Mateiciuc, Andra Mateucă, Ştefan Manasia, Ciprian Măceșaru, Marin Mălaicu Hondrari, Rozana Mihalache, Ştefania Mihalache, Andrei Mocuța, Ion Mureșan, Emilia Nedelcoff, Dana Nicolaescu, Felix Nicolau, Andrei Novac, Dana Novac, Cosmin Perța, Violeta Pintea, Rică Poindronescu, Ioan Es Pop, Savu Popa, Radmila Popovici, Sorina Rîndașu, Mihai Radu, Petronela Rotar, Carmen Secere, Roxana-Sicoe Tirea, Ana Pop Sirbu, Octavian Soviany, Cătălina Stănescu, Nichita Stănescu, Ioana Maria Stăncescu, Elena Stîngă, Petre Stoica, Robert Şerban, Iulian Tănase, Ioana Tătărușanu, Elsa Dorval Tofan, Tatiana Ţîbuleac, Mircea Ţuglea, George Vasilievici, Silviu Vergu, Gabriela Vieru, Paul Vinicius, Demetra Vlas, Vitalie Vovc.
