Interviu cu dl. Ionuț Caragea – un poet cu suflet mare

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: În volumul de debut vă autodefiniți „un poet”; un „suflet mare” care „trăiește într-o inimă”. Cine este și cum este omul dinăuntru?

Ionuț CARAGEA: În primul rând, mulțumesc pentru întrebări și felicitări pentru rolul de promotor literar pe care ți l-ai asumat! Este rar să vezi tineri preocupați de literatură în această eră tehnologizată. Referitor la întrebare, primul pas al oricărui scriitor îl reprezintă comunicarea cu sinele, cu eul superior, cu sufletul. Spațiul intim, generator de idei, de sentimente ce se vor descătușate, este cel care ne ajută să dăm viată cuvintelor. Omul dinăuntru este pasărea care iese din colivie și zboară cu aripi de cuvinte pe drumul transcendental al relaționării cu universul, cu divinitatea.

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Cum ați început să scrieți și care au fost primele visuri/intenții?

Ionuț CARAGEA: Primele poeme datează din perioada adolescenței. Atunci, eram timid cu fetele și prindeam curaj numai cu ajutorul poeziilor. Cu adevărat am început să scriu în Canada, a doua mea patrie, din nevoia de a afla cine sunt și ce trebuie să fac cu viața mea. Voiam, totodată, să las ceva important în urmă, să simt că nu trăiesc degeaba pe Pământ. Simțeam în adâncul meu că am ceva important de spus, ceva care poate schimba lumea în bine. Probabil și fiindcă treceam printr-o perioadă grea și eram dezamăgit din multe puncte de vedere. Astfel, mi-am luat soarta în mâini și am început să scormonesc în mine după cele mai bune răspunsuri. Visurile mele se rezumau și la persoana pe care o iubeam. Voiam să mă vadă altfel, așa cum nu mă cunoscuse niciodată. Dar pe măsură ce ea a dispărut din peisaj, visul meu a fost să mă ridic pe noi culmi, să ajung un nume important în lumea literară.

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Ce anume vă inspiră? Care sunt temele predominante în scrierile dumneavoastră?

Ionuț CARAGEA: Inspirația este o stare care mă ia mereu prin surprindere. Nu știu de unde vine și cât va dura. Pot spune, totuși, că am fost inspirat în momentele de frământare sufletească, în momentele de suferință provocate de boli sau de absența ființelor iubite. Sau de șocul pe care mi l-a produs experiența emigrării. Deci, vorbim de o conjunctură favorabilă scrisului, chiar dacă, aparent, poate părea nefavorabilă omului. Dar am și reușit să-mi induc inspiraţia prin lectură, să intru în transa hipnotică a versurilor unor autori care erau pe aceeaşi lungime de undă cu mine, apoi să văd dincolo de cuvintele lor, să generez noi idei, să creez noi universuri. Temele vin din viață, viața noastră a tuturora.

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Care sunt autorii de la care aţi învățat cel mai mult?

Ionuţ CARAGEA: Nu am învăţat poezie de la nimeni. Am scris aşa cum am simţit eu, fără să mă gândesc la canoane. De fapt, nici nu aveam un bagaj consistent de lectură la început. Era un proces spontan, aproape inconştient, iar atunci când conştientizam că scriu, ori mă simţeam ca o unealtă a divinităţii, ori ca un zeu al cuvintelor. Ori eram dominat de cuvinte, ori le dominam eu pe ele. Când primul meu manuscris a ajuns pe mâna unui poet cu experienţă (George Filip), au existat câteva mici corecţii şi propuneri de modificare, lucruri care ţineau de regulile metricii (la versul clasic) sau de anumite combinaţii de cuvinte care puteau avea o altă fonetică. Sfaturi am primit şi de la Adrian Erbiceanu, dânsul sugerându-mi să renunţ la unele pasaje care erau redundante sau vulgare. L-am ascultat şi bine am făcut…

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Cum v-aţi schimbat stilul de a scrie după ce aţi publicat prima carte?

Ionuţ CARAGEA: Nu m-am gândit niciodată să-mi schimb stilul, cred că s-a întâmplat de la sine. Am scris când în vers alb, când în vers clasic, când concentrat, când torenţial, în funcţie de starea în care mă aflam. Totuşi, atent la reacţiile critice şi începând să citesc şi alţi poeţi, m-am confruntat cu felul lor de percepe poezia. Şi mi-am dat seama că nu eram cu nimic mai prejos, din contră, mă simţeam ca într-o familie. Nu există poet care să mă complexeze, nu există vreun anumit gen de poezie care să mă determine să scriu altfel. Pot experimenta de dragul jocului, dar nu sunt dependent de joc. Cred că vârsta şi suferinţele m-au făcut să mă schimb cel mai mult în scris. Am devenit mai răbdător, mai economicos, mai intrinsec. Îmi dozez altfel energiile, interacţionez altfel cu lucrurile din jur, privesc lumea cu alţi ochi.

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Care este întrebarea pe care aţi dori ca cineva să v-o adreseze? Ce aţi răspunde? Există vreo întrebare la care nu aţi vrea să răspundeţi?

Ionuţ CARAGEA: Nu ştiu, sunt deschis la orice, atâta timp cât există decenţă şi interes pentru lucruri care îi pot ajuta pe oameni. Aş spune mereu ceea ce cred şi ce simt. Poate că ar fi mai uşor dacă oamenii ar citi cărţile mele, ar găsi răspunsuri la întrebări pe care nu şi le-au pus încă…

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Din zecile de volume pe care le-aţi publicat, aţi putea alege unul „de suflet”?

Ionuţ CARAGEA: Nu. E ca şi cum ai avea mai mulţi copii, iar cineva te-ar întreba pe care îl iubeşti cel mai mult…

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Din punctul de vedere al unui critic literar, care consideraţi că este cea mai bună carte publicată de dumneavoastră?

Ionuţ CARAGEA: Nu sunt un critic de meserie, cu studii filologice. Reperele mele ţin de atitudini proprii combinate cu lecturi masive. Nu folosesc şabloane tehnice cu obstinaţie (poate de aceea nu scriu sonete, fiindcă nu îmi place să mă conformez regulilor). Îmi place să ajung la esenţe prin judecata proprie, prin felul meu de a recepta, asimila şi trăi poezia. „Cea mai bună carte” este un termen atât de rudimentar şi atât de relativ… Tot ca un părinte mi-aş privi cărţile, dar aş putea spune că romanul meu S.F., „Discipolii zeilor de altădată”, este cartea cea mai complexă şi imaginativă, iar romanul meu memorialistic, „Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!”, este cartea cea mai spirituală, cu cele mai multe lecţii de viaţă, dar şi cu lecţii despre ce a însemnat poezia pentru mine, cum am descoperit-o şi cum m-am dedicat ei.

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Ce înseamnă poezia și, implicit, poetul în ziua de azi (în spațiul românesc și-n cel universal)?

Ionuţ CARAGEA: Poezia este şi va rămâne mereu aceeaşi. Creare, facere… „Toate-s vechi şi nouă toate”, ar spune Eminescu. Poetul? Slujitor al cuvântului sau zeu al lui, depinde de moment, de stare, de conştientizare. Adevărata poezie şi adevăraţii poeţi transcend graniţele lingvistice şi culturale… Totul este universalitate, fiindcă sentimentul este universal… Autohtone sunt doar interesele mărunte care denaturează poezia, care o tăvălesc în mizerie, care o tratează ca pe un instrument al perversităţii, al denigrării sau al profitului imediat…

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Unde vă pot urmări activitatea cititorii?

Ionuţ CARAGEA: Cărţile mele pot fi găsite în librării, dar mai multe dintre ele pot fi citite şi pe site-ul meu oficial, www.ionutcaragea.ro. Activez şi pe reţelele sociale, mai ales pe Facebook, unde îmi postez, deseori, cele mai noi creaţii, înainte de a fi publicate pe hârtie. Voi încheia, mulţumindu-ţi pentru interes şi dorindu-ţi mult succes în activităţile literare!

Focșani – Oradea

Publicat în InterviuRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag