Ioan COROAMĂ – Dosar Poezia de mâine (2) realizat de Radu Andriescu

Ioan Coroamă – Student în anul I de licență în cadrul departamentului de Filosofie al Facultății de Filosofie și Științe Social‑Politice din Iași. A publicat poeme în Poesis Internațional, Vatra, Steaua, Euphorion, DLITE, și a citit la Institutul Blecher și la Nepotu’ lui Thoreau. Colectiva, debutul său, se află în curs de apariție la editura clujeană OMG.

spring

am lăsat vara să se piardă‑n câteva spații
mărunte,
casadariei, casa lui george, casa părinților
mei.
aceste teritorii ale fericirilor vehemente m‑au
ajutat
să încui amintiri adunate peste an, căci știu
că undeva
am greșit,
am ales să nu răspund nevoii deșarte de a
vorbi cu
cei trecuți și am făcut baraj de detașare în
fața
dragostei.
mi‑am istovit picioarele pe un singur traseu,
vreme de trei luni,
la o distanță comună de căminul părintesc,
iar când ele nu mai puteau să meargă, eu le
rugam
să meargă,
le rugam să mai ducă o sută de metri
până la casele prietenilor mei, devenite
pentru un timp
casele bucuriilor mele.

am fost neputincios când am lăsat vara să
mă țină
nu mai prin balcoane, departe de măreția
somnului și prea aproape
de tentație.
dar sunt pregătit să‑nving neputința și să mă
plimb pe străzi
cât pentr‑o sută de veri, să‑mi fie
nomadismul răspuns
la pornirile temătoare, și să găsesc poftă
de‑mbrățișare
în chipuri cunoscute și necunoscute.

am creat un circuit al corpului, mișcare
infinită
de la o casă la alta,
dintr‑o încăpere în alta,
așa m‑am obișnuit să‑mi pese
doar de oamenii care mă făceau să râd.
de cei care m‑au făcut să plâng
nu îmi mai pasă, căci știu că și aici am greșit,
dar am ales să‑mi fie bine, să pot împrăștia
veselie
celor ce îmi sunt membrană.

am învățat să‑mi reamintesc
de cei ce mi‑au fost simpli trecători în
minte,
și apoi am uitat ce am învățat,
dorindu‑mi doar liniștea cauzată de goluri.
tot ce a fost ecou resimțit și adunat,
tot ce nu s‑a mai controlat, fiecare scenă
regândită și reconcepută,
toate s‑au șters când am lăsat vara să mă
cuprindă
în hărțile ei energetice.
poate că n‑am câștigat pe deplin liniștea,
însă
mi‑am câștigat prietenia, ascultând zilnic
alte feluri de muzică, în altfel de camere,
dar cu aceiași oameni,
până la urmă oamenii sunt cei care captează
magnitudinile de moment.
și tot oamenii sunt cei care te regenerează
când ai fost degenerat.

deci n‑am lăsat să se piardă cu‑adevărat în
vară
aceste spații mărunte, teritorii ale râsului
creativ,
casa dariei, casa lui george, casa părinților
mei.
de fapt aceste spații m‑au lăsat să mă pierd
în ele,
să mă infuzez cu armonia din ele,
și să fiu eu sprijinul apropiaților întâia
oară‑n viață.

Vilanelă

am visat că vorbeam prin zâmbete, într‑un
capăt de sat,
căutam să culegem floarea cireșului ascuns
de iarnă,
dar cum să uit că‑n vis lumina nu ne‑a

căutat.
vedem din spate cum rândunicile vărgate fac
un salt
și se adună‑n grupuri ce asaltează soarele din
pantă.
am visat că vorbeam prin zâmbete, într‑un
capăt de sat,
și am așteptat să îți arăt pietrișul prăfuit ce
zboară în înalt,
cișmeaua înghețată unde cândva vom bea
apa cea mai curată,
dar cum să uit că‑n vis lumina nu ne‑a
căutat.
se minunează câinii când ne simt curajul de
a sări un șanț,
în buzunar n‑avem vreun ban dar tot avem
măcar o hartă,
am visat că vorbeam prin zâmbete, într‑un
capăt de sat,
e ca atunci când ai visat și tu un vis în care
ne plimbam,
visăm un vis în duplicat, cu același sat și
aceeași poartă,
dar cum să uit că‑n vis lumina nu ne‑a
căutat.
ne‑au ascultat bătrânii satului cum la
plimbare dăm din cap
pe orice ritm al mersului din scoarță‑n
scoarță spre o nouă casă,
am visat că vorbeam prin zâmbete, într‑un
capăt de sat,
dar cum să uit că‑n vis lumina nu ne‑a
căutat

Ilustrație realizată de Dan Perjovschi.

Publicat în PrintRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *