Istoria ideilor în oglindă: socialism și fascism interbelic

Un volum de istorie a ideilor politice interbelice a văzut lumina tiparului anul acesta, în cadrul colecției Memoriu și Patrimoniu Universitar a editurii Universității din București. Volumul este semnat de profesorul Florin Müller și se intitulează „Socialism și fascism în România. Către o istorie intelectuală”.

Istoricul Florin Müller este profesor universitar din anul 2008, iar din 2016 este conducător de doctorate în cadrul școlii doctorale a Facultății de Istorie a Universității din București. Autor a numeroase volume despre secolul XX românesc, printre care amintim „Metamorfoze ale politicului românesc, 1938-1944”, precum și „Societate, ideologie, dictaturi”, publicat în anul 2014, la editura Universității din București,

Volumul supus recenziei, „Socialism și fascism în România. Către o istorie intelectuală”, analizează, pe de o parte, socialismul și poporanismul în România înainte de Primul Război Mondial, unde profesorul Müller realizează o schiță de istorie a gândirii politice a teoreticienilor de stânga, supunând exercițiului critic publicistica socialistă a gânditorilor și militanților politici, precum Constantin Dobrogeanu-Gherea, Cristian Racovski, Constantin Mille, Ion Nădejde, Mihai Gheorgiu Bujor, Ottoi Călin, G. Diamandi Emil Socor, Constantin Stere și alții. După cum precizează autorul, socialismul, la începutul secolului al XX-lea, a fost un subiect ocolit nu doar de istoricii contemporaneiști și chiar de către aceia care se ocupau sistematic de studiul comunismului. Ideile socialiste au putut fi răspîndite datorită climatului de libertate a presei libere din România, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, după cum Georg Lukàcs și-a conceput teoriile în climatul permisiv din Austria. Florin Müller se întrebă cum de, în 45 de ani de comunism, nu a fost publicată nicio monografie cvasicompletă asupra Partidului Comunist (p.105). Miza primului studiu din prezentul volum este de a relectura toposurile ideologice, ale culturii politice a marxismului, în forma internalizată a socialismului românesc.

Pe de altă parte, istoricul Florin Müller analizează în cadrul volumului „Socialism și fascism în România. Către o istorie intelectuală”, fenomenul legionar ca „formă clasică a fascismului în România”. Fascismul românesc și european reprezintă specializarea sa principală, după cum menționează chiar autorul. Astfel, profesorul Florin Müller analizează fascismul în perioada interbelică ca pe o dinamică a unui șantier epistemic, precum și revoluția fascistă, realizând o biografie ideologică a conceptului.

Datorită faptului că mulți intelectuali au aderat la fascism, profesorul Müller analizează relația dintre intelectuali și provocările fascismului, dar și latura mistică a acestuia, în subcapitolul cu titlul „Ortodoxismul ca teologie politică”. Autorul completează fiecare studiu cu o utilă bibliografie asupra problematicii fascismului în România și Europa.

Cu privire la teoretizarea și definirea Mișcării Legionare, istoricul Florin Muller precizează că aceasta a fost una de tip totalitar din motive birocratice, minusuri pe care le-a completat prin ideologia și practica sa politică, esențial antidemocratică (pp. 96-125).

Despre revoluția fascistă, autorul e de părere că, în jurul sintagmei revoluție/revoluția fascistă, există o literatură academică și documentară vaste. Autorul indică necesitatea definirii și raționalizării mult mai clare și intensive decât ar impune explicarea separată a conceptelor de revoluție și fascism, unde există doar abordări tangențiale, neexistând unanimitate asupra naturii reale a unei astfel de revoluții. Gândirea dominantă a stângii staliniste nu acceptă decât varianta existenței contrarevoluției extremei drepte, împotriva revoluției reale reprezentate de comunism (p.143). Florin Müller se întreabă dacă există o definire clară a revoluției fasciste în ideologia specifică a acestui tip de mobilizare politică radical-totalitară, precum și în cazul românesc a revoluției fasciste  (p.144).

Profesorul Müller pune în lumină relația politică BOR-Legiune. Astfel, în cazul asasinării lui I.G. Duca, în 1933, de la Sinaia, Patriarhul Miron Cristea a avut o atitudine ambiguă față de legionari, considerând că aceștia nu sunt responsabili în integralitate de crimă, Mișcarea fiind infestată de practica vendetei venite de la sud de Dunăre, cu referire la macedoneni (p. 190). Pe de altă parte, cu privire la asasinarea Președintelui Consiliului de Miniștri, Armand Călinescu, de către legionari, noul patriarh Nicodim, precum și teologul Dumitru Stăniloaie, condamnă asasinatul, precizând că orice crimă este pedepsită de legile dumnezeiești. Profesorul Müller  continuă analiza despre relația dintre BOR și Mișcarea Legionară, arătând că în septembrie 1940, BOR se solidarizează cu generalul Ion Antonescu și cu tot guvernul său (p. 193), însă, după rebeliunea din ianuarie 1941, Sfântul Sinod s-a desolidarizat în totalitate de legionari, pentru că nu mai corespundeau așteptărilor puterii laice și religioase (pp. 194-195).

În lipsa concluziilor, subscriem tezei istoricului Florin Müller de a nu-și asuma prestigiul arogant al obiectivității absolute despre fascism și că și-a propus să stabilească adevărul în afara mâniei și a părtinirii. Miza politică a fascismului se manifestă ca o „derealizare” a unui efort inutil și absurd al dislocării modernității democratice și capitaliste. După cum a precizat de la începutul volumului, istoricul Florin Müller nu își propune să tragă concluzii definitive despre socialismul și fascismul interbelic românesc, considerând că șantierul intelectual rămîne unul deschis.

Publicat în Cultură, RecenziiRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *