Iulia Hașdeu, geniul cu suflet de copil

Luna noiembrie pregătea, în cea de-a paisprezecea zi, marea bucurie pentru familia Hașdeu, nașterea pruncului Lilica, așa cum era alintata de către tatăl, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și de mama sa, Iulia.

Totodată, acea zi a anului 1869 mai promitea neîndoielnica împlinire pentru cultura română, dar și pentru cultura franceză, pe viitorul geniu care avea să aibă parte de o călătorie de 18 ani prin viață, finalul voiajului fiind decis de maladia care s-a instalat subtil în trupul Iuliei Hașdeu, tuberculoza.

Setea de cunoaștere a Iuliei Hașdeu se întrevedea foarte devreme. La doi ani, aceasta învăța limba franceză, la trei ani memora poezii, la patru ani știa să citească și vorbea limba germană, iar mai târziu, ajutată de mama sa, tânăra fiică aprofundează și limba engleză.

Naraţiuni precum „Mihai Vodă Viteazul” sau poeme precum „Domnia lui Ţepeş Vodă“ sau „Oaselor lui Ţepeş Vodă“ au fost realizate de către mica Lilica încă de la vârsta de 7 ani, iar la 11 ani compunea piese de teatru în limba franceză : ”Adieu et Bonne Arriveé” şi ”Les enfants ne jugent pas”, dar și piese de teatru în limba nativă, precum „Dama de circ“, comedia „Amorul e scânteie” sau povestirile „Trandafirul moşului” şi ”Étoile et celeste”.

În 1876, familia Hașdeu se va muta din casa de pe strada Carol I, din București, în clădirea de pe dealul Mihai Vodă. În acest loc se vor închega în memoria Iuliei imaginile copilului dornic de aventură și de prieteni, amintiri care vor reprezenta mai târziu, când se va afla la studii în Franța, sursa unei nostalgii apăsătoare.

Personalitatea Iuliei Hașdeu nu era definită doar de scris și literatură, ci și de muzică și pictură, primind lecții particulare de pian și canto, absolvind mai apoi Conservatorul, studiind de asemenea artele plastice și dedicând, o mare parte din timp, învățării limbilor latină și greacă.

După ce a obținut, la 27 septembrie 1877, un „atestat de clasele primare de băieţi“, Iulia Hașdeu a fost înscrisă la o instituție de învățământ tot pentru băieți, la 11 ani devenind, astfel, absolventă a Colegiului Național „Sfântul Sava” din București, continuând studiul la Colegiul Sévigné din Paris.

La vârsta de 16 ani, în 1886, unica fiică a savantului Bogdan Petriceicu Hașdeu, era recunoscută ca fiind prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona din Paris, urmând Facultatea de Litere, secția Filosofie și frecventând, în același timp, cursurile de la École des Hautes Études din Paris.

În anul 1888, când se pregătea să-și susțină licența în Filosofie, Iulia Hașdeu este nevoită să întrerupă studiile, căci semnele îmbolnăvirii de tuberculoză se simțeau tot mai profund: „De câteva zile sunt bolnavă destul de grav. Da, sunt bolnavă, nu te-ndoiești, nu-i așa? Ceva mă apasă în piept și-mi face extrem de rău, mă doare spatele. Am o tuse seacă, care mă deșiră și mă sufocă, în unele momente. Nu ies, nu cânt la pian, iau siropuri și mă trezesc la ora șase în loc de patru, așa cum făceam de obicei. Iar timpul, aici, e groaznic.”

În ciuda încrederii pe care o aveau medicii în privința însănătoșirii fetei și a eforturilor familiei de a reface vechea înfățișare, plină de vitalitate și de scânteiere trainic lumească, Iulia Hașdeu se stinge din viață în prima lună de toamnă a anului 1888. Moartea fiicei în acea zi de 29 septembrie avea să producă o durere intensă în sufletul părinților, dar mai curând în a tatălui, care în cei 19 ani pe care i-a mai trăit, a fost continuu stăpânit de dorul pentru Lilica și de dorința de a o simți mereu vie prin orice mijloc era posibil.

Bogdan Petriceicu Hașdeu a construit un templu în memoria fiicei sale la cimitirul Bellu, locul unde aceasta fusese înmormântată, hotărând în anul 1893 și construcția castelului de la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hașdeu.

Întreaga operă literară a celei care se destăinuia cititorilor cu pseudonimul de Camille Armand urma a fi publicată postum de către tatăl său, Bogdan Petriceicu Hașdeu, scrierile sale constituind dovada privitoare la ceea ce sufletul ei râvnea mai mult: „Ați văzut, prea bine, că în toate și pretutindeni iubesc mai presus de orice franchețea și adevărul, două lucruri pe care astăzi nu le mai găsești decât la copii și, de aceea, în pofida tuturor, pe cât este posibil, eu vreau să rămân în sufletul meu copil, doar copil. ”

În prezent, numele Iuliei Hașdeu „face parte din constelația literar feminină de la sfârșitul veacului trecut – Elena Văcărescu, Anne de Noailles, Martha Bibescu – care a lucit puternic pe bolta dintre București și Paris” (C. Decuseră- Bocșan) și este recunoscută drept „ambasadoare a culturii și artei românești în Franța”.

Bibliografie:

Decuseară- Bocșan, Crina, “Camille Armand, pseudonimul Iuliei Hașdeu”, București, Ed. Litere, 1974.

Lunic, Natalia. “O miraculoasă jună încremenită în eternitate” / N. Lunic // Confluenţe bibliologice : Rev. de biblioteconomie şi şt. informării. – 2006. – Nr 4. – P. 13-19.

www.radioromaniacultural.ro

Sursă foto: www.shtiu.ro

Publicat în CulturăRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *