Ivan Volosyuk

***

Până să adorm

trec cu palma peste rigidităţile tapetului

Din stânga spre dreapta,

precum aş şterge de impurităţi geamul unei portiere.

Până să adorm,

deşurubez soclul becului din suportul de wolfram,

îndură din greu să atârne cu capul în jos.

Până să adorm

Deschid geamul pentru microventilaţie şi

Microventilez.

Înainte de a mă trezi, 

Tresar.

***

Poezia lui Bogdan Saveliev

1.

E destul !

Ţi-am oferit ofrandă ziua de Luni,

pentru distincte plăceri,

sala e obscură : hârtia precum un filament de bumbac opac

pânza e deasă

geamul e orb.

Poezia e aliajul

unui prototip de argilă

 al

numelui antropomorf

,, Eu sunt uman ”

şi nimic ce va urma după mine

nu o să se teamă de a deveni obiect

Visuri profetice

Plasez semnul egal:

două poteci paralele,

ele sunt scurte

şi aparent,

ude până la piele.

O mulţime de

pâlcuri-materie, numite 

într-o zi

cu animale,

ce lui i-au fost aduse

primele.

Animalele erau blânde.

Timpul – liniar.

Sapele erau suficiente,

să cultive pământul.

Și apoi de la picturile pe stâncă

ne-am mișcat lent

spre fiecare dintre cele două sute borcane cu supă ,,Campbell”.

Și nu e cel mai bun moment,

despre care se merită scris în rezervă.

2.

Eliberează-mă

din captivitatea tătară,

Transformă stepa în foc,

ce arde aerul,

destinat

plămânilor mei.

Eliberează-mă din captivitatea

cuvintelor-scrum,

precum laptele ars.

nd gravitația

nu funcționează,

La fel ca şi butonul într-un felinar chinezesc,

Îmi iau avânt de la sol 

Şi  acest ,, de la ” 

pentru mine e

Ideea absolutului.

3.

Camera era plină de fum.

Sau nu aşa:

spaţiul era fum de ţigară.

Cineva a spus – e Calea Lactee.

El avea imaginaţie 

de poet,

deși se putea mai simplu

să deschidă geamul universului.

Scrumul cădea pe pământ

arzând în straturile superioare ale atmosferei.

Cineva a spus că sunt – stele căzătoare.

El era poet –

doar nu aţi uitat.

Îți amintești cum a început totul:

întreabă-l pe Laplace,

știa despre nămolul spațial,

sistemul solar era o caşă de griş

nor protoplanetar,

chiar și în ea găseşti fulgi alipiţi unul de altul.

Pe unul dintre aceste conglomerate de fulgi şi-a dus veacul

în timpuri diferite:

Sartre,

Sosnora,

protopop Avvakum,

Gogol,

Dionisie Areopagitul

și alți tovarăși. 

4

Stai pe loc! Îngropi și gândacii de mai.

                   V. Sosnora

Mi-ai arătat gândacul de mai –

Ţi-am cerut să continui

precum Darwin pe vasul ,,Beagle” 

deși la toţi se făcuseră rău de mare și doreau să revină acasă.

Dar s-a dovedit că alte insecte:

gândacul-rinocer,

gândacul-hipopotam,

gândacul-girafă,

gândacul-elefant

denumiţi astfel datorită asemănării lor cu animalele,

ce abitează în Africa.

Însă nu există

gândacul din aprilie

din iunie,

şi din iulie, pe final. 

Eu am zărit deja douăsprezece gândaci,

stând în jurul focului

ce transmiteau toiagul 

unul la celălalt.

Gândacul de mai 

e singur în univers.

Singur ca şi mine.

Forever alone –

fiind nişa sa.

5.

În sec XX

cuvântul ,,mileniu”  mirosea a vopsea.

În Noaptea de revelion renii purtau în spate ,,Coca-Cola ” 

şi

cădea zăpada.

Mă simţeam tâmpit în iarna de Revelion,

nu şi azi.

Era scris 10 în „Ușile se închid” 

apoi a apărut Wikipedia

iar cineva a decis

că Sosnora e – grafoman.

Moderatorul este judecătorul lor!

Eram un elev într-a unsprezecea

într-un oraș de patruzeci de mii de locuitori.

Nu aveam nimic de spus.

Acum locuiesc în oraș

cu o populație de aproximativ un milion.

Și

la fel, nu am nimic de spus

niciunul dintre cei patruzeci de mii,

nici unul din cei 

,,Aproximativ un milion” . 

Publicat în Print MDRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *