Am citit numărul recent (din 13 martie 2022) din ziarul spaniol „El Pais” dedicat Ucrainei (prin vreo 10 articole), așa încât fac aici o sinteză, a informațiilor, căci numărul respectiv este de fapt un dosar geostrategic al noii lumi în care trăim de când armata rusă a invadat Ucraina.
Ideea principală a dosarului din „El Pais” este aceea că acțiunea în forță tutelată de Putin are ca scop să instaureze o nouă cortină de fier și o nouă ordine economică, în care Rusia și China să fie punctele-cheie. „El Pais” prezintă sistemul piramidal al puterii actuale din Rusia (verticala puterii, cum mai este numită) și felul în care, administrativ vorbind, Putin construiește un neoimperialism rus de întreținere și colonizare (sau atac). Actualmente, în Rusia sunt 14.000 de deținuți politici, majoritatea – protestatari anti-putiniști și anti-război. Sunt punctate cazurile rivalilor și opozanților Boris Nemțov
(foarte critic la adresa anexării Crimeii și a intervenției Rusiei în Ucraina, asasinat în 2015) și Alexei Navalnîi (actualmente aflat în închisoare, după ce agenți ai poliției secrete au încercat să îl asasineze prin otrăvire; anul trecut, Navalnîi a fost încadrat, printr-o judecată sumară, în categoria de…extremist și terorist). Analizele din „El Pais” evidențiază faptul că Putin nu este dispus la nicio concesie, la nicio negociere reală, fiind interesat strict de o poziție de forță, indiferent de consecințele globale, umanitare etc. Aproape 100 de copii au fost uciși, până acum, în războiul din Ucraina: Rusia depășește linia roșie a atrocității, astfel titrează ziarul „El Pais”.
*
Ziarul spaniol „El Mundo” publică (în numărul din 14 martie 2022) două interviuri percutante despre Ucraina, unul cu istoricul britanic Richard J. Evans, altul cu sociologul și opozantul rus Grigori Yudin. Evans (autorul volumului Hitler și teoriile conspirației) avansează ideea (deja creditată de oarecare vreme în presa internațională) că Putin nu va putea pierde puterea din cauza unor mișcări de protest (oricât de mulți ar fi protestatarii anti-putiniști și anti-război din marile orașe ruse și oricât boicot internațional economico-financiar ar exista), ci exclusiv dacă ar avea loc o lovitură de palat gestionată de liderii militari ruși care, majoritatea, probabil că au înțeles până acum că războiul din Ucraina a fost (este) o eroare. Istoricul britanic punctează ideea că, în cei aproape treizeci de ani de deținere a puterii, Putin s-a înconjurat de lachei care au acceptat întemeierea unui mit putinist. Întrucât președintele rus a investit prestigiul personal în războiul de agresiune militară a Ucrainei, el nu este dispus nici la negocieri, nici la respectarea legilor de război, în momentul de față fiind interesat doar de distrugerea țării vecine pe care o consideră parte din Rusia, iar nu un stat independent. Evans respinge comparația dintre Putin și Stalin ori Hitler, considerând că astfel de comparații sunt improvizații și adaptări emoționale, dar care nu au fundament istoric (personal, cred că în acest punct istoricul britanic percepe lucrurile en gros, iar nu în mod nuanțat, dar, firește, îi respect opinia). Deși vestește începutul unui nou război rece (datorat mentalității totalitare a lui Putin și a acțiunilor lui în consecință), Evans consideră că atacul asupra Kievului va juca rolul de Waterloo pentru președintele rus neoimperialist.
De altă natură, dar la fel de important, poate chiar mai important, este interviul cu sociologul și opozantul rus Grigori Yudin. Acesta a fost printre manifestanții din 24 februarie 2022, când a fost declanșată invazia Ucrainei, lovit în cap de polițiștii ruși și transportat în stare gravă la spital (suspect de comoție cerebrală). Yudin și-a revenit (și a fost eliberat datorită intervențiilor din mass-media internațională), dar mărturia sa despre ce se întâmplă cu cei arestați de polițiștii ruși este terifiantă. Nu există limite, afirmă Yudin, dând exemple: femei protestatare sechestrate și violate în comisariatele din Moscova; condamnări la 20 de ani închisoare pentru protest anti-război; maltratări severe ale celor arestați. Actualmente, numărul celor arestați pentru protest împotriva războiului din Ucraina este de peste 15.000. Războiul din Ucraina va aduce anihilarea Rusiei, afirmă Yudin.
*
Furia lui Putin, din pricina necuceririi facile a Ucrainei, este tot mai evidentă. Iar această furie este canalizată în mod concret în masacrarea civililor. Nu mai există nimic întâmplător în uciderea acestora, totul este calculat. Dar Ucraina, deși în doliu (morgile orașelor asaltate și bombardate sunt pline
ochi de cadavre), nu cedează, războinicii săi sunt tot mai determinați să reziste. Cu atât mai mult, prin urmare, să-i preamărim pe eroi. Ca majoritatea românilor, nici eu nu mi-am închipuit că voi asista la încă un război în apropiere (după cel din fosta Iugoslavie) și cu atât mai mult la un fratricid. Probabil că această nuanță este cea mai acută și tulburătoare. Protestatarii ruși, din marile orașe, nu au abandonat răzvrătirea împotriva războiului și a lui Putin. Cinste lor! Deși sunt arestați și abuzați în arest, ei nu abandonează protestul. Este un semn fățiș că Rusia nu este Putin (deși Putin vrea să fie Rusia). Cea mai recentă catastrofă umanitară – bombardarea teatrului din Mariupol, unde se refugiaseră aproape 1000 de civili – l-a făcut pe președintele american Biden să îl numească, astăzi, pe Putin, fără rețineri, criminal de război. E vorba de un război care a depășit, fie și numai psihologic, de multă vreme deja granițele Ucrainei. E un război în care suntem implicați toți, fie că ne convine acest lucru sau nu. Nu ai cum să fii indiferent sau ignorant, nu are cum să nu îți pese. Suntem făpturi umane tocmai fiindcă ne pasă.
*
Analiștii afirmă tot mai des că orașul Kiev ar fi țintit de Putin spre a fi preschimbat într-un nou Alep. Modelul nociv al războiului civil din Siria bântuie prin mințile speculative politic și militar ale multora dintre cei care asistă acum la războiul din Ucraina, punctând asemănările cu ceea ce a fost în Siria, mai ales din 2015 încoace, după ce armata rusă s-a implicat, pactizând cu regimul lui Bashar al-Assad. Crimele împotriva umanității petrecute în Siria (cu sprijin militar rusesc) au stârnit indignare internațională, dar nu într-atât de intensă ori amplă pe cât ar fi trebuit. În Siria, Putin a testat rezistența și acceptarea occidentală la masacre și atacuri asupra civililor, asupra unor spitale și școli inclusiv cu arme chimice. Ucraina este în Europa și, prin urmare, reacția occidentală la crimele de război ale armatei ruse invadatoare este mai severă și tranșantă. Dar va putea fi salvată Ucraina doar prin cuvinte și sancțiuni care condamnă un dictator și un criminal (dovedit deja) precum Putin?! Ucrainenii înșiși sunt conștienți că mai ales ei singuri trebuie să se apere și să reziste. Putin nu este deranjat de milioanele de refugiați din Ucraina (deocamdată sunt 3 milioane, dar numărul va crește, estimează analiștii, până la 5 milioane, probabil, dacă războiul va dura și numai o lună ori puțin mai mult), întrucât consideră că fuga civililor (cu tot ce înseamnă acest lucru) face mai vulnerabile punctele de rezistență ale apărătorilor ucraineni. Civilii fugari sunt, de altfel, pedepsiți din când în când, prin bombardamente și gloanțe care nu mai sunt aleatorii, ci vizează chiar civilii și efectul de presiune psihologică asupra unei populații terorizate de acest război fratricid de invadare și cucerire. Președintele ucrainean Zelenski cunoaște cu exactitate de ce solicită (puterilor Occidentale) apărarea stringentă a cerului Ucrainei: miza lui Putin este (se presupune) pe puterea aeriană rusă care a făcut prăpăd și în Siria. Când va avea loc un atac aerian asupra Kievului nu se știe încă; dar ce se știe este că negocierile ruso-ucrainene sunt pale, Putin nefiind interesat de o negociere reală de pace. Pentru dictatorul rus, războiul din Ucraina constituie deja o chestiune personală din care nu are de gând să iasă șifonat. Destui analiști consideră că Siria a fost un loc de antrenament pentru ceea ce s-ar putea să se întâmple în Ucraina inclusiv la nivel de crime contra umanității.
*
Rolul Chinei în noua alianță revigorată cu Rusia e limpede din mai multe unghiuri. Întâi de toate, China e interesată să reintre în lumina reflectoarelor, geopolitic vorbind, eventual chiar cu surle și trâmbițe. Apoi, asistând din off la invadarea Ucrainei (și la reacțiile internaționale aferente), China testează eventuale reacții legate de o posibilă invadare a… Taiwanului. Nu e greu de ghicit acest lucru. Pe de altă parte, Peking-ul nu e interesat să piardă avantajele economico-financiare pe care le are pe piața occidentală, chiar dacă Rusia i-ar oferi o nouă piață compensatorie. Occidentul asigură în proporție amplă o platformă ramificată pentru mâna de lucru din China. După pandemia care și-a avut originea în China, iată din nou o China dornică să fie vizibilă în alt fel, de data aceasta, ca factor dual – ca factor mediator al păcii (mă îndoiesc că va exista un asemenea efect) ori ca adjunct al Moscovei în agresiunea împotriva Ucrainei, cel puțin logistic vorbind. Neutralitatea Chinei nu e neutralitate nici măcar retoric vorbind, fiindcă nu are cum să fie. Văduvită de lumina reflectoarelor, politicește, de atâta vreme, China e ca o fată bătrână care nu a uitat defel de măritișul râvnit în văzul lumii întregi.
Ilustrație realizată de Ștefan Câlția
