Jurnal despre un război putinist (IX)

Speculațiile occidentale merg pe ideea că vizita lui Putin la Teheran a fost meni­tă să îi pregătească un posibil refugiu, în caz că va fi debarcat de la putere. Iranienii sunt, la rândul lor, interesați de un even­tual ostatic valoros, pentru al cărui cap ar putea negocia destule lucruri. Rolul lui Erdogan este de negociator subteran, re­prezentant clarobscur al NATO. Foarte multe chestiuni sunt amestecate, nedige­rate politic, nelimpezite intenționat, dar explozive la o adică.

China e tot mai avântată să invadeze Taiwanul, iar SUA e tot mai avântată să protejeze Taiwanul și să împiedice izbuc­nirea unui alt mare război de invadare, care ar destabiliza tranșant lumea actuală. Probabil occidentalii se simt culpabili că nu au sancționat drastic și definitiv Rusia în 2014, în momentul invadării Crimeii, iar acum se dau de ceasul morții să nu mai greșească. Bine ar fi să fie așa!

NATO intenționează să înarmeze Ro­mânia cu două submarine nucleare, în caz că rolul Turciei riscă să deraieze și să de­vină pro‑rusesc. Dacă România va fi în­tr‑adevăr înarmată astfel, ar primi un rol însemnat, care ar spori antipatia rusească oficială față de România. Măcar ar fi lu­crurile pe față.

Cifra celor morți și răniți din armata rusă ar fi de aproximativ 75.000 de oa­meni; dar și ucrainenii stau prost la pier­deri de vieți umane (în jur de 25.000 de oameni). Armele performante ucraine­ne, primite de la occidentali, i‑au ajutat să distrugă câteva zeci de depozite de ar­mament ale armatei ruse. Riposta a fost, în stil putinist, de a lichida oameni: 53 de prizonieri de război, majoritatea apărători de la Azovstal, au fost uciși de o explozie care a avut loc în penitenciarul Oleniv­ka, de pe teritoriul republicii separatiste Donețk. Speculațiile din mass‑media sunt că nu a existat nicio explozie, iar prizo­nierii au fost asasinați intenționat, ca să fie acoperite urmele schingiuirilor pe care aceștia le‑au suferit în timpul detenției. Fotografiile de la locul faptei indică mai degrabă un incendiu, nicidecum un bom­bardament cu rachete, așa cum susțin au­toritățile ruse. Apărătorii de la Azovstal au fost acuzați în repetate rânduri (de către propaganda rusă) de neo‑nazism, apoi li s‑a aplicat și eticheta de criminali de răz­boi, așa încât e mai plauzibil faptul că Putin i‑a eliminat pe cei 53 de soldați ca represalii pentru distrugerea depozitelor de muniții. Mă îndoiesc că lucrurile se vor opri aici, cred că prizonierii de la Azovstal reprezintă încă o carne de tun pentru Pu­tin care e fan al execuțiilor și al masacrelor ca formă de semnalizare și demonstrație a puterii discreționare. Dacă ar mai fi trăit Anna Politkovskaia, sunt convinsă că jur­nalista ar fi făcut niște reportaje tranșan­te despre metodele kaghebiste de execuție poruncite de Putin în Ucraina; una din metodele abominabile de schingiuire și execuție (tutelate de Vitali Aroshanov, de pildă) este castrarea soldaților ucraineni. Schingiuirile acestea sunt fotografiate și chiar filmate (în anumite cazuri), cu scop de intimidare extremă, atât asupra armatei ucrainene, cât și asupra civililor. E tot mai limpede că soldații ucraineni nu mai au motiv să se predea de acum înainte, în­trucât armata rusă încalcă orice fel de lege de război legată de prizonierat. Putin mi­zează pe barbarie și pe violențe oribile, cu scop psihologic demolator la adresa între­gii Ucraine, dar și a occidentalilor de care nu se sinchisește. Opinia acestora îi este indiferentă sau îl irită din start, fiindcă e alta decât a lui.

***

Aproape 6000 de copii ucraineni au fost deportați până acum (început de august 2022) în teritoriile rusești. Parcă ne‑am fi întors în istorie, la haraciul plă­tit turcilor de domnitorii români care ac­ceptau (prin înțelegere cu Înalta Poartă) ca mii de copii să fie preluați oficial de turci și crescuți ca ieniceri. În cazul ucrai­nean de acum, copiii sunt luați cu de‑a sila (fără acceptul statului sau al familii­lor), ca să fie rusificați (și poate preschim­bați, în decursul câtorva ani, în soldăței neo‑sovietici). Acești copii sunt, de fapt, ostatici ai conceptului (cultural, soci­al, politic) de Marea (Mama) Rusia, care continuă să fie răspândit cu aplomb și după ce U.R.S.S. s‑a desfăcut din bala­male. Formula de neo‑sovietism este din ce în ce mai asumată de oficialii ruși. În­tre timp, autoritățile ruse trimit educatori și profesori (cărora li se oferă salarii uri­așe) în zonele ocupate din Ucraina ca să rescrie istoria și să controleze definitoriu informația la care au acces copiii în școli. „Educația ucraineană trebuie corectată”, a declarat fără niciun scrupul ministrul rus al Educației, Serghei Kravțov.

Tot mai des, Putin e numit Putler. Po­recla aceasta are un sens limpede: Putin nu e pur și simplu Hitler remix sau remake, ci deține un abominabil al său, particulari­zat. Nu e nici Stalin redivivus, e altceva – e Putler, o struțocămilă, un hibrid care a preluat trăsăturile negative din ambele totalitarisme, de dreapta și de stânga. La fel s‑ar putea spune, prin urmare, că puti­nismul despre care scriu eu aici este putle­rism. Am văzut, pe internet, o caricatură care îl înfățișa pe Putin ca pe un fel de Pi­nocchio al cărui nas a crescut atât de mult (din pricina minciunilor politice oficiale), încât a ajuns să facă înconjurul pământu­lui. Caricaturiștii au umor chiar și atunci când tragediile fac parte din cotidian, așa cum se întâmplă în războiul din Ucraina.

Patriarhul Kiril consideră în continu­are, din citadela sa moscovită, că războiul din Ucraina are și o miză metafizică, iar Ucraina trebuie readusă, inclusiv religi­os, sub pulpana Rusiei ortodoxe (fără gre­co‑catolici, protestanti, musulmani, evrei – chiar dacă patriarhul rus nu a specifi­cat acest lucru în mod nuanțat). Tocmai această bătălie metafizică, nu doar patri­otică (și teritorială), cred că îi inspiră și motivează pe ucraineni să lupte curajos, așa cum luptă, și să nu cedeze.

***

Asasinarea, la Moscova, într‑un aten­tat a jurnalistei Daria Dughina, fiica unuia dintre ideologii putiniști naționa­liști (Alexandr Dughin). Atentatul îl viza pe Dughin tatăl, nicidecum pe fiica lui (chiar dacă aceasta se dovedise la fel de naționalistă și putinistă – o frumoasă fată ortodoxă, cum a numit‑o tatăl său). Deși oficialitățile ruse acuză Ucraina că ar fi în spatele acestui asasinat (o miză la îndemâ­nă și facilă), atentatul a fost o atenționare mediatică a așa‑numitei Armatei Naționa­le Republicane, o facțiune anti‑putinistă (de partizani), de a atrage atenția asupra involuției politice și dezastrului politic de la Kremlin. La mintea cocoșului, Rusia poate marșa din nou pe amenințarea nu­cleară, având la îndemână asasinarea Da­riei Dughina, așa încât lumea occidentală (și țările învecinate cu Ucraina) se tem din nou de un remake Cernobîl. Un atentat poate fi un pretext pentru a declanșa ceva major și fatal (mai periculos decât până acum), la o jumătate de an de când a în­ceput războiul ruso‑ucrainean. FSB con­sideră că asasina ar fi fost o ucraineancă (ofițer sub acoperire), care a intrat în Ru­sia cu o mașină made in Donețk. Pe de altă parte, o facțiune de partizani ruși a asu­mat atentatul, cum am precizat deja, și a făcut o declarație‑manifest. Acest aten­tat va fi utilizat probabil pentru o acțiu­ne violentă a Rusiei împotriva Ucrainei, mai ales că Putin a declarat‑o pe Dughina, moartă, un adevărat patriot… Dughina a fost asasinată cu trei zile înainte de 24 au­gust, ziua independenței Ucrainei. O altă speculație e că în spatele atentatului se gă­sește FSB‑ul! Mi se pare mai credibil acest lucru, având în vedere faptul că atentate­le cu bombă sunt curente în Rusia. Asa­sinarea Dariei Dughina este reprobabilă, desigur, dar e posibil să facă parte dintr‑o înscenare specific fesebistă. Ce este hilar e faptul că presupusa autoare a atentatului (alocat spionajului ucrainean) a fost iden­tificată și decretată în două zile, în vre­me ce asasinările Annei Politkovskaia ori a lui Boris Nemțov nu sunt lămurite ofi­cial nici la ani de zile de la săvârșirea lor.

***

Grânele sunt transportate oficial pe mare din Ucraina (cu sprijin internațio­nal), dar lucrul acesta nu pare să destindă îngrijorarea legată de înfometare. Căci nu reiese de nicăieri faptul că flămânzii pă­mântului sunt cei care vor putea profita de aceste transporturi.

Ucraina asumă o ofensivă dură în Donbas și Donețk – oare ar putea fi recâș­tigate în mod real aceste teritorii pierdu­te? Sunt sceptică, dar mă mobilizez să fiu optimistă. Ucraina contraatacă puternic în Herson, iar liderul de la Kremlin nu mai are încredere în comandanții săi mi­litari și intenționează concret să facă din FSB noul său comandament, în așa fel în­cât să aibă acces direct, nemediat, la răz­boiul declanșat împotriva țării vecine.

Volodimir Zelenski și soția sa Olena sunt criticați tot mai des că speculează mass‑media (mai ales televiziunea), pen­tru a‑și înnobila imaginea. Nu văd nimic rău în lucrul acesta, e firesc să existe un asemenea demers de speculare mediatică a imaginii. Niciun moment imaginea glo­rificată a celor doi soți nu a fost folosită în scop personal, ci în scop național, de fa­miliarizare a lumii cu drama Ucrainei, dar și cu charisma ei.

Uniunea Europeană propune să nu mai acorde vize pentru cetățenii ruși. Pe de o parte, este o măsură necesară, de sancționare concretă, pe de altă parte, sunt pedepsiți nu doar oligarhii și camari­la putinistă ori elita economico‑financiară a Rusiei, ci și cetățenii de rând, studenții, intelectualii. E o măsură cu două tăișuri. Eu le‑aș lăsa calea deschisă studenților ruși să studieze în Occident, nu le‑aș bara drumul.

Altfel, se întâmplă ceva similar pe­trecut în Primul Război Mondial: foarte mulți soldați ruși dezertează, pur și sim­plu fug, își abandonează muniția, poziții­le. Ucrainenii au recucerit multe localități (pe mii de kilometri), căci rușii nu mai au muniție performantă, nu mai sunt între­ținuți și hrăniți adecvat, nu mai au con­diții suportabile de război. Este un haos vizibil. Soldații ruși trăiesc războiul în mizerie, iar lucrul acesta îi destabilizează; destui dintre ei au deja tulburări psihice previzibile și fac tratamente psihiatrice. Armata rusă este în colaps evident. Pro­babil că în Rusia au început să sosească sicriele cu o parte din cei pieriți în răz­boi, iar lucrul acesta nu mai poate fi as­cuns sub preș. Au murit zeci de mii de tineri doar pentru orgoliul neo‑țarist ori neo‑sovietic al lui Putin.

Câțiva deputați din Duma au cerut demiterea liderului de la Kremlin și pu­nerea acestuia sub acuzare pentru înaltă trădare. Poate este doar o șaradă ori poate este începutul oficial al decăderii în pro­priul teritoriu al dictatorului rus care s‑a autodiscreditat prin războiul pe care l‑a declanșat. Mass‑media rusă oficială încă îl creditează pe Putin, considerând că vino­vați pentru dezastru sunt generalii și ar­mata, iar nu liderul de la Kremlin, drept pentru care există voci ce solicită capete­le unor generali ca gaj pentru înfrângerea militară a rușilor. Patriahul Kiril le‑a ce­rut rușilor să se roage pentru armata rusă și pentru Putin… e semn că haosul și co­lapsul încep să fie fățișe. De la un punct, totuși, cred că rușii vor ieși în stradă în marile orașe, iar protestul lor va fi deci­siv și va determina schimbarea regimului putinist. Nu mă îndoiesc de lucrul aces­ta. Suntem în ziua 200 a războiului. Pes­te vreo cinci ani, Ucraina va fi, probabil, țară NATO; prin urmare, va fi inaborda­bilă pentru orice fel de regim politic din Rusia, fie el putinist sau nu. Reconstruc­ția Ucrainei va dura vreun deceniu, dar țara aceasta luptătoare și obstinată nu mai are cum să piardă acum. Au murit prea mulți oameni ca să își îngăduie să piardă, nu poate decât să câștige, să fie o învin­gătoare. Cuvintele mele nu sunt triumfa­liste și nu țin de o retorică politică; sunt pur și simplu cuvinte care, sper, țin de bu­nul simț al oricărei făpturi umane, acum, în lumea în care trăim, atât de tensionată, brăzdată de necazuri, brutalități, asprimi, injustiții.

Foto: Suzana Fântânariu, Mâini computerizate ‑ pictoobiect, colaj mixt pe lemn, 2017

Ruxandra Cesereanu