Kievul a fost atacat cu rachete, daunele nu sunt mari, dar e un semnal limpede că ar putea fi oricând bombardată capitala Ucrainei, mai exact e un semn că viața nu poate curge firesc în rândul ucrainenilor. Desigur, sancțiunile împotriva Rusiei putiniste continuă și vor continua, dar acest lucru nu va stopa ofensiva rusească, întrucât Putin este interesat de o presiune continuă asupra Ucrainei, în așa fel, încât țara vecină să fie în mod demonstrativ dezechilibrată (economic, financiar, social, uman etc.). Importul de aur din Rusia va fi blocat ca sancțiune a NATO și UE.
La un talk‑show politic, unul din propagandiștii putiniști (Vladimir Soloviov) a afirmat că Stalin a greșit când i‑a îngăduit Germaniei să mai existe după Al Doilea Război Mondial, iar Gorbaciov a greșit, la rândul lui, când a permis reunificarea Germaniei. Aberațiile mediatice rusești sunt fățiș de ridicole dar, din păcate, ele sunt convingătoare pentru rușii ignoranți ori ideologizați fanatic.
Altă figură de măscărici (periculos), Dmitri Medvedev, acuză România că vrea să refacă România Mare, înglobând Republica Moldova. Propagandiștii ruși mitraliază cu știri false și frustrate, toxice. Tot Medvedev afirmă ritos că Uniunea Europeană va dispărea până când Ucraina va ajunge să fie primită în rândurile ei…
Nu mai are rost să punctez toate abuzurile, atrocitățile rusești comise în fiecare săptămână în Ucraina, fiindcă de la un punct, nu mai poți ingurgita atâta violență.
Între timp, autoritățile ruse au oficializat furtul de grâne din Ucraina, ca niște hoți la drumul mare, și transferul acestora în Siria, pentru armata rusă staționată acolo și implicată în războiul civil. Alte cereale furate sunt transportate în Rusia, în varii zone sărace. Din păcate, nu e cert că dacă Putin ar dispărea, s‑ar schimba ceva major în optica rusească. Dar măcar ar fi eliminat un lider de tip banditesc, chiar dacă în locul lui ar veni un bandit mai mic.
Un mall din Kremenciuk a fost atacat cu rachete rusești. Nimic nou pe frontul de Est, vor tot muri oameni, mai ales civili. Există riscul ca Occidentul să se obișnuiască, din păcate, cu acest carnagiu și să devină sastisit.
NATO a crescut numărul militarilor de la 40.000 la 300.000, iar Turcia a acceptat ca Finlanda și Suedia să poată adera la NATO (după ce a obținut extrădarea unor lideri kurzi).
Maia Sandu – vizită în Ucraina, un moment‑cheie, emblematic, căci Moldova se teme să nu devină a doua Ucraină. Președintele Zelenski e tot mai ferm și răspicat: statul rusesc reprezintă cea mai mare structură teroristă din lume, a afirmat el după atacul cu rachete asupra mall‑ului din Kremenciuk. Autoritățile ruse au anunțat că nu vor renunța la război până când Ucraina nu va capitula. Emmanuel Macron, liderul francez, consideră însă că Rusia nu e stat terorist, deși Putin se comportă fățiș ca un gangster, ca un naș mafiot și deși războiul rușilor nu vizează neapărat militari decât în plan secundar, în plan principal țintele fiind civilii carne de tun și de șantaj, de presiune psihologică.
Summit‑ul de la Madrid nu a adus nicio surpriză, ci lucruri previzibile, Rusia ca inamic direct, Marea Neagră ca parte din conceptul strategic al NATO. România pare să aibă un rol multinațional de securitate. În mod paradoxal sau nu, România, ca prestigiu și țară‑punte cu rol militar, este avantajată de războiul din Ucraina, este pusă în valoare. La Madrid, liderii occidentali s‑au arătat tot mai deciși să îl constrângă pe Putin să cedeze, în vreme ce liderul de la Kremlin își arăta mușchii la o întâlnire jenantă (dar râvnită a fi internațională) din Turkmenistan.
Ucrainenii au recucerit Insula Șerpilor, dar au pierdut Severodonețk și se pregătesc să abandoneze orașul Lisiceansk. Președintele Zelenski e interesat mai ales de salvarea vieții ucrainenilor, așa încât, în fața tăvălugului rus, armata ucraineană s‑a retras, iar Ucraina de Est a fost cucerită de ruși. Militarii putiniști continuă să țintească și să ucidă civili, în vreme ce în Rusia au loc morți suspecte, asasinate legate de corupție, de vasalitate răzvrătită și pedepsită, de crime cu miză politică (patru manageri ai Gazprom au murit în mod suspect până acum).
Afirmațiile scelerate din partea propagandiștilor ruși continuă: șeful Dumei de Stat consideră, de pildă, că Alaska e parte din Rusia și ar putea fi revendicată de la Statele Unite ale Americii. Afirmația este ridicolă, dar ar putea prinde în capcană mediatică mințile rușilor creduli.
Pe val mediatic a fost scandalul legat de înregistrarea revelată a discuției telefonice dintre Emmanuel Macron și Putin, cu patru zile înainte de declanșarea războiului. Putin, tot în rol de pitbull kaghebist, dar mințind flagrant că nu va declanșa niciun război. Macron, ferm pe poziție, considerând că separatiștii ruși nu au dreptul să facă legi și nu au dreptul să discute de la egal la egal cu autoritățile ucrainene. Consternarea lui Macron după ce războiul a fost declanșat. Și indiferența lui Putin față de consternarea lumii occidentale, de fapt a lumii întregi.
*
Spiritual, dar și concret, la nivel de granițe, Ucraina încearcă să se definească, să fie o Ucraină validată, certificată. Războiul acesta de apărare și moarte asumată are mai ales acest sens. Ucraina vrea să își facă autoportretul de țară și de aceea se apără ca atare, cu dârzenie. De aceea, ucrainenii nu fac din moarte un capăt de lume, pieirea e un dat, la o adică; nu se tem, întrucât cred în glorie, în eroism, în martiraj. E ceva ce europenii occidentali (și occidentalii, în general) poate că înțeleg mai greu – această etapă ardentă (chiar romantică) a patriotismului. Dar la fel de adevărat este că eroismul ucrainenilor depinde de felul în care sunt înțeleși și acceptați de occidentali. Atâta vreme cât aceștia nu vor fi plictisiți de Ucraina, o vor ajuta; atâta vreme cât vor avea resurse financiare în plus, o vor credita. Cum, însă, politicienii depind întotdeauna de alegători, de cetățeni, validarea Ucrainei este legată ombilical de acest lucru. Dacă Occidentul va deveni sastisit de Ucraina, modelul sirian de război de uzură și de hărțuire a civililor este la îndemână și curent. În felul acesta, nu doar Putin (și putinismul, cu tot ce înseamnă acest ‑ism) reprezintă voința‑pivot a războiului de uzură din Ucraina, ci și votul pro‑Ucraina sau anti‑Ucraina al populațiilor din Occident pe termen lung
Urmăresc statornic știrile, în noapte, nu am cum să nu o fac. Iar știrile sunt măcinătoare, ca de obicei.
*
50.000 de soldați ruși au murit. Enorm, dar ele sunt pierderi pasabile pentru Putin. Cel puțin 20.000 de ucraineni au murit și ei. Dar măcar aceștia din urmă știu pentru ce mor. Câmpiile cu roade sunt bombardate în Ucraina, soldații ruși dau foc recoltelor.
Fotografii tulburătoare cu civilii uciși în Vinița, între care fetița de patru ani, Liza, ciopârțită de rachetele rusești, a stârnit o emoție globală. Acest copil a devenit simbol pentru câteva zile, pentru toți ucrainenii uciși. Joe Biden are dreptate: Putin și camarila sa sunt sociopați, așa încât nu trebuie să se negocieze cu ei, ci pur și simplu asemenea infractori, gangsteri și criminali trebuie înfrânți. Comportamentul armatei putiniste este acela al unei hoarde a lui Gingis Han, prin urmare răspunsul occidental trebuie să fie radical și dur.
Unii analiști politici vorbesc despre implementarea neo‑sovietismului asumată de Kremlin: o ideologie sovietică hibridată cu țarismul și cu noul context mondial în care Rusia își manifestă râvna de colonialism. Nu este vorba doar despre Putin, ci de întreaga clasă politică diriguitoare în Rusia, în jurul liderului grandoman care se ambiționează să fie perceput ca Petru cel Mare redivivus. Între timp, continuă deportările ucrainenilor din regiunile cucerite de ruși. Deportările au devenit ritualice.
Vizita lui Putin la Teheran, pentru a obține drone de la Turcia și Iran. Liderul de la Kremlin a fost refuzat cu politețe. A fost o întâlnire patronată de Recep Erdogan, paternalist inclusiv față de Putin. Întâlnirea menită să soluționeze transportul de cereale ucrainene în zona Mării Negre nu a avut un verdict limpede. Putin nu e dispus la niciun favor, atâta timp cât politica sa nu este la rândul ei creditată. Jocul lui Putin de a crea o trilaterală alternativă la UE a fost din start nerealist și perdant, dar a năucit, iar năuceala a fost una din mize. Până la urmă, probabil că se va găsi o soluție pentru circulația grânelor, cumva, cândva…
*
Riscul unui război naval ruso‑ucrainean e tot mai discutat în mass‑media, după ce Putin a scos la înaintare submarinul nuclear Novgorod. Noii mușchi militari ai lui Putin sunt meniți să stimuleze frica occidentalilor și a popoarelor din jurul Ucrainei și Rusiei. Nu e singurul scop; noua propagandă rusească vizează ca, în războiul mediatic contra Occidentului și a Europei + SUA, să îi atragă pe africanii și asiaticii Lumii a Treia ca simpatizanți și aliați.
Între timp, Serghei Lavrov emite verdicte anihilatoare, cu voie de la stăpân: regimul lui Volodimir Zelenski este considerat anti‑istoric și anti‑popular, deși a fost ales în mod democratic. Kremlinul se găsește doar relativ într‑o fază pasivă, căci Odessa a fost atacată și va continua să fie bombardată.
Premierul maghiar Viktor Orban, în vizită la băile Tușnad, îl susține fățiș pe Putin. E una din prestațiile politice cele mai jalnice la care am asistat. Orban a avut un discurs, în fața maghiarilor din România, în care a atacat UE pentru amestecul de europeni și non‑europeni pe care îl girează. A criticat implicit NATO, pledând pentru o pace pro‑rusească de fapt. A fost un discurs nu doar penibil, ci și rasist și anti‑occidental, de buldog scăpat din lesă. Ce nemernicie din partea lui Orban să transmită un astfel de mesaj de pe teritoriul României, ce derapaj grosier! Viktor Orban s‑ar cuveni să fie declarat persona non grata în România. Dacă ține morțiș să emită astfel de discursuri anti‑UE, anti‑NATO, ar trebui să se deplaseze la Moscova, acolo îi este locul de facto, ca paj putinist. Dar cândva se va încheia și dictatura lui Putin, așa cum se vor sfârși și discursurile extremiste ale lui Orban – nu am nicio îndoială. Viktomir Orbanputin – cred că ar fi numele potrivit pentru alianța dintre cei doi!
