Lansarea volumului „Ce vrem noi, femeile?”

În seara de duminică, 22 noiembrie, de la ora 17:00, va avea loc lansarea noului volum de memorii al scriitoarei sud-americane Isabel Allende –  Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viață lungă și ursitoarele bune – apărut de curând la Editura Humanitas Fiction.

La eveniment vor participa scriitoarea Mihaela Miroiu, poeta Denisa Comănescu și jurnalista Andreea Esca; cele trei vor modera discuția despre feminitate și feminism.

Noua operă a Isabelei Allende e dedicată tuturor femeilor și reprezintă un omagiu adus Evelor de pe mapamond. În memoriile sale, relatează episoade care i-au marcat existența din copilărie și până în prezent. Aduce în atenția cititorilor portrete ale unor femei remarcabile, fie că ne referim la scriitoare ori activiste, fie că vorbim, pur și simplu, despre anonime care se fac auzite prin curajul de a lupta cu suferința, violența ori abuzurile provocate de societățile în care trăiesc.

Este o carte pe care am scris-o ca pe o meditație, ca pe o reflecție asupra cursului vieții mele ca femeie și ca feministă, încă din vremea când eram foarte tânără. Eram doar o copilă și deja eram foarte furioasă pe lumea masculină. Voiam să schimb totul, dar nu aveam un limbaj articulat cu care să exprim ceea ce doream. Abia mai târziu, în jurul vârstei de douăzeci de ani, am descoperit că feminismul există, și am putut să mă identific cu el. Așadar, această carte este despre ceea ce înseamnă pentru mine feminismul, patriarhatul, este despre femeile fantastice pe care le-am întâlnit de-a lungul vieții mele, femei care m-au ajutat, este despre mama mea, familia mea, este despre ce fel de lume vor femeile și despre cum ar arăta lumea dacă femeile ar împărți în mod egal conducerea ei cu bărbații. Este și destul de sentimentală, pe alocuri, pentru că vorbesc despre dragoste, despre îmbătrânire, despre frumusețe, despre toate acele lucruri care ne preocupă pe noi, femeile.

Întrebată despre noua carte a scriitoarei, Mihaela Miroiu afirmă că Isabel Allende este un izvor nesecat de joie de vivre, care a reușit încă o dată să scrie o carte dezarmant de frumoasă și sinceră.

Pe lângă memoriile menționate anterior, autoarea a mai scris și ficțiune, cele mai apreciate romane ale sale fiind Casa spiritelor (1982), Afrodita (1997), Fiica norocului (1999) și Portret în sepia (2000). Alte volume de memorii ori proze cu teme autobiografice sunt: Țara mea inventată (2003) și Suma zilelor (2009). Toate acestea și multe alte scrieri au fost publicate de editura Humanitas, în seria de autor Isabel Allende, colecție coordonată de Denisa Comănescu.

Așadar, nu pierdeți ocazia de a vă întâlni cu o operă  construită pe o temă de actualitate, precum și de a fi martorii unei discuții care promite să fie una interesantă. Evenimentul va fi difuzat pe Facebook, pe pagina oficială a editurii Humanitas.

Publicat în Actualitate, Cultură, Evenimente, LiteraturăRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag