Lecții despre lecții de artă: Dan Perjovschi și educația artistică în expoziția ȘCOALĂ-TE la Iași

În cadrul expoziției ȘCOALĂ-TE, organizată de Borderline Art Space prin asociația culturală AltIași și Art + Design și curatoriată de Cristian Nae, artistul Dan Perjovschi și duo-ul artistic Monotremu (Gabriel Boldiș și Laura Borotea) au adus în fața publicului ieșean o serie de instalații cu caracter documentar, prezentând câteva proiecte educaționale din zona artei contemporane realizate în ultimii ani. Expoziția, gândită ca laborator, atelier deschis, dar și „arenă politică sau modalitate de micro-intervenție civică” (descrisă astfel de Cristian Nae în textul curatorial), prezintă arhive și documentații fotografice ale activităților pedagogice întreprinse de artiști în diverse interacțiuni cu elevi și studenți (tabere, ateliere, întâlniri).

Evenimentul a fost deschis de către gestul performativ al lui Dan Perjovschi, prin care acesta a scris cu marker alb, pe geamul librăriei Art + Design din Iași, întrebarea retorică, specifică discursului critic al artistului: „Noaptea Galeriilor. Unde ați fost tot anul?”. Tot în incinta librăriei poate fi văzută o parte a expoziției ȘCOALĂ-TE: pe pereți o serie de pagini din Revista 22, unde Perjovschi ilustrează prin desenele sale subiecte politice și sociale ale presei, iar pe podea instalația realizată de Monotremu – simularea locului crimei unui personaj anonim al cărui singur indiciu de identificare, în conturul din bandă adezivă albă, este un exemplar din cartea Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, plasată pe podea ca și cum ar fi fost ținută în mână de către victimă.  În contextul librăriei au fost expuse și cărțile de colorat pentru copii, realizate în urma colaborării artiștilor, ca manuale alternative de colorat și în afara conturului. Au urmat, a doua zi, un atelier cu studenții facultății de arte și deschiderea expoziției de la Borderline Art Space. Aici, publicul este invitat la un traseu de lectură (la propriu) a unor proiecte educaționale întreprinse de Perjovschi (atelierele de Fanzin organizate între 2010 – 2020), caiete de „schițe” ale artistului ori documentarea unui performance, afișe cu expozițiile taberelor Minitremu Art Camp, fotografii, lucrări realizate de elevi, proiecte video și alte instalații conexe, ca un portofoliu alternativ al profesorului de educație vizuală.

O expoziție densă despre pedagogia artistică alternativă în România, ȘCOALĂ-TE ne arată că arta contemporană, dincolo de căile vulnerabile pe care le poate deschide unor minți fragede, are marele aport de a stimula gândirea critică, indispensabilă felului în care ne putem raporta la lume astăzi. Fără să fie profesor, dar cu o prezență pedagogică informală incisivă pe scena de artă și în rândul tinerilor, Perjovschi ne amintește că educația artistică rămâne una dintre cele mai importante educații. Vă las, în cele ce urmează, în compania lui Dan Perjovschi, artistul vizual care a absolvit Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași și care a umplut pereți și ferestre ale instituțiilor de artă celebre din toată lumea cu desenele sale.

L. T.: Domnule Perjovschi, sunteți o apariție recurentă și vocală în mediul artistic și cultural din Iași. Credeți că prezența dumneavoastră a lăsat o amprentă asupra spiritului civic din acest oraș, dincolo de mediul artistic?

D. P.: Sper… E clar că există un tip de infiltrare grafică ce are și o urmă conceptuală (cetățenii care au purtat tricourile cu tei). Eu nu sunt omul care sa creadă că într-o expoziție rezolv conflictul israeliano-palestinian sau problemele Iașiului, dar pot contribui prin sintetizarea într-o poveste a ceva complex, lucru pe care îl fac întotdeauna cu plăcere.

Titlul expoziției, ȘCOALĂ-TE, e un joc de cuvinte specific sloganurilor create de dumneavoastră. Sună deja, înainte de a vedea expoziția, ca o invitație la începerea unei revoluții sau la continuarea uneia. Spuneți-ne mai multe despre colaborarea cu Monotremu pe subiectul educației artistice.

Nu sperăm într-o revoluție așa cum sună, ci într-un cumva mai pe tăcutelea, e trezește-te, scoală-te, pentru că problema educației… vezi cum se pune acum, ce șoc a fost. Lumea a fost total nepregătită pentru tipul de școală care va fi mâine. Wireless și-au dat seama că n-au, nu numai toaleta din fundul curții. Noi propunem diverse formule deja experimentate în viața noastră de artiști în speranța că putem crea un soi de mic model. În sensul că, educația artistică – în opinia mea, una dintre cele mai importante educații posibile – e rămasă în urmă. Eu nu sunt împotriva tehnicilor tradiționale, fiecare să învețe ce vrea, dar pe lângă lucrurile acelea trebuie și altceva. Dacă ai răbdare să vorbești cu tinerii din țara asta, vei vedea că ei așteaptă altfel de educație decât există. Noi răspundem acestui alt fel de așteptare. De asta am scris povestea asta. Sunt împotriva spectacolului, asta-i hipnoză. Noi vrem mai mult. În expoziție arătăm niște modele pentru cum se poate face acest mai mult. Monotremu lucrează de foarte multă vreme cu copii. Sunt celebre jucăriile lor după Brâncuși, pe care nimeni nu-l înțelege și pe care l-au făcut în așa fel încât copilul să se joace inteligent cu el.

Și eu și Monotremu facem un tip de școală diferit, Laura predă chiar un opțional de Artă contemporană într-un liceu de artă. Suntem cumva pe diverse planuri implicați în povestea asta nu de azi, de ieri… Vedeți că se poartă, în ziua de azi, toată lumea face workshop-uri, toată lumea are de învățat pe cineva. Eu am fost la ei într-o tabără, la nivel de liceu, o tabăra care, din punct de vedere al organizării, arăta ca programul de la Documenta în Kassel (expoziție internațională de artă contemporană ce se desfășoară odată la cinci ani). Spre marea mea surpriză, liceenii aveau cunoștințele necesare pentru a discuta subiectele acelea. Eu, când eram în liceu, nu le aveam. E o lume nouă, mult mai interesantă și mult mai complexă. Ceea ce încercăm noi să facem e un discurs alternativ la pompierismele care vor fi în curând cu ocazia celor 160 de artă din Iași.

În privința educației artistice, credeți că mai este la fel de valabilă această discrepanță dintre mediul universitar și viața de după a absolvenților? Vă întreb pentru că, în ultimii ani, tot mai mulți dintre aceștia au devenit ei înșiși cadre didactice și modelează într-un fel tinerele generații.

Clar e mai bine decât atunci când făceam eu, dar pretenția mea e să fie mult mai bine decât acum 35 de ani. Vreau să vă spun că nu e numai la noi. Un studiu făcut în Elveția arată că, după 10 ani, 5% din absolvenți mai sunt pe scena de artă. Lucrăm cu niște cifre catastrofale. În România nu ai scenă. Dacă ar fi să fiu brutal, aș putea spune că facultățile de artă din România ar trebui să aibă departamentul Nunți, pentru că de acolo se câștigă bani pentru traiul de zi cu zi. De ce să ne mai ferim? Nu e nicio rușine să-ți câștigi existența din ceea ce știi să faci. Măcar să înveți să faci lucrul acela bine și să o iei ca o perioadă de cercetare, nu ca o pedeapsă. E o mare diferență, în general, între ceea ce ești în universitate, spre exemplu, și ceea ce ești pe urmă pe stradă, în viață… Ceva trebuie să se schimbe. Eu nu sunt propovăduitorul ideii de a tăia cu totul utopiile în schimbul întâietății banului și a meseriilor care rentează. Dar trebuie să existe un grad de practicabilitate a ceea ce se învață sau discută pentru că, altfel, individul devine o pradă sigură… o să ajungă toți servitori la mall, cu doctorate… Ceva nu funcționează. Lumea trebuie să se trezească. Noroc cu virusul care ne-a dat o pauză să ne gândim… Lucrurile sunt foarte dinamice, se schimbă cu o rapiditate incredibilă și trebuie să faci față, iar asta presupune multă… foarte multă muncă.

Aveți încredere totuși în aceste tinere cadre didactice care au intrat în universități?

Am încredere în tineri, în studenți, poate chiar mai mult în elevii de liceu. Am fost surprins în tabăra organizată de Monotremu de nivelul cunoștințelor participanților. Vorbeau de feminism, de Manifesta, lucruri despre care nu aveam habar la vârsta lor. Sunt oameni care s-au născut în libertate, care au avut acces la cunoaștere, eu n-am avut acces la astfel de informații. Chestiunea sistemului de învățământ e problematică. Știi cum e în România, profesorii își clonează pe câte cineva pe care îl lasă asistent pentru ca „cetatea” să nu se surpe. Noi nu am reușit, de fapt, să reformăm învățământul artistic în România. Cehia, Polonia sunt mult departe. Ai noștri nu învață artă contemporană, ei învață niște skills, își antrenează în continuare mâna. Uită-te în jur. Computere, programe, software… De exemplu, noi nu învățăm să facem pace, învățăm război, să tragem cu arma, să ne apărăm, dar pace nu. Așa și cu arta. Toată lumea comunică prin imagini, Twitter, Instagram, dar cine a învățat, din toată lumea asta, să lucreze cu imagini? Câte job-uri ar fi pentru tinerii de la Iași să-i învețe pe politicianul X și Y să nu-și mai pună poze nu știu cum (râde). Ce vine după școala de artă? Cum pot dormi rectorii și profesorii liniștiți când știu că 3% din studenții lor vor avea joburi? În tot învățământul românesc trebuie schimbat ceva, pentru că lucrurile nu sunt suficient așa cum sunt.

Știm că ați încurajat dintotdeauna, în rândul studenților, călătoriile, rezidențele artistice, networking-ul, crearea de rețele între artiști și contacte cât mai multe. Cum vă raportați acum, în contextul pandemiei actuale, la acest tip de autoeducare a tinerilor artiști?

Acum e o încercare, e adevărat. 30 de ani tot am fost încercat și eu. Nu e prima dată când trebuie să-mi schimb strategiile. Eu încurajam mobilitatea. Acum, virusul ne-a dat o pauză să gândim. Merită? Felul în care trăiam era ok? E momentul în care te întrebi: Pentru ce ne agităm? Pauza asta forțată care ne-a fost dată nu e rea. Îmi pare rău pentru… sunt tragedii, oameni care și-au pierdut job-ul, se închid firme… Dar nu e rău, pentru că nu ne opream. Acum stai, stai și te gândești: E ok cum era? Cum o să fie poimâine? Dar peste 30 de ani? Sau peste 50? Îi invit pe artiștii tineri sau pe studenți să se gândească la lucrurile astea. De data asta am fost puși la zid și trebuie să zici ceva. În curând, o să ne închidă din nou, dacă se continuă în ritmul acesta. Nimeni nu știe cum va fi. Eu sper să găsim răspunsuri. Pentru mine am început să le găsesc, restul…   

Ce vă doriți să învețe publicul din Iași din expoziția ȘCOALĂ-TE?

Nu știu dacă să învețe, dar să vadă că arta contemporană e un lucru foarte serios. Ce ar fi interesant să înțeleagă, cred eu, e faptul că ceea ce noi facem ca artiști e pentru toată lumea, nu doar pentru cei de la arte. Noi avem abilitatea asta pentru că ne-am antrenat ani la rând să vedem niște lucruri mai profund sau diferit și putem ajuta. Legând lucrurile diferit, poate fi productiv pentru toată lumea. Expoziția nu e nici amuzantă, nici tristă. Eu, spre exemplu, am predat șase luni de zile într-o universitate din Statele Unite. Acolo am făcut un curs de desen, dar pe dedesubtul său ne-am jucat cu niște cărți pe care le pasam de la unul la altul cu anumite teme. De fapt, asta a fost școala, lucrul care n-a fost la suprafață. A fost un model bun pentru că, de multe ori, fațada e fațadă. Înveți mai mult în spatele ei. Și la Monotremu veți vedea tabere făcute critic pentru că trăim într-o lume grea, dură, nu mai merge cu panseluțe. Noi avem această capacitate să ne uităm critic. Critic nu înseamnă să înjuri, ci să ai atenție, să ai curajul să-ți spui punctul de vedere. Eu nu înțeleg de ce în țara în care se murea odată pentru libertate acum sunt toți cu ciocul mic. Ce-și pierde lumea acum? Un job? Asta-i marea spaimă? Un job? Sunt atâtea. Cam în zona asta e expoziția noastră, cuplată cu referința spre carte, librărie… c-am uitat toți de librării, de cărți.

Expoziția poate fi vizionată în perioada 4 octombrie – 4 noiembrie la Borderline Art Space și în incinta librăriei Art + Design din Iași.

Publicat în Arte vizuale, Expoziție, InterviuRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag