Lecturi pandemice (11) – Un roman fermecător

Inițial, am intitulat articolul „un roman splendid”, dar mi-a sunat cunoscut. Și pe bună dreptate, îl folosisem deja cînd am prezentat splendiul roman al lui Peter Demeny înainte de anul nou. M-am gîndit apoi la „un roman minunat”, dar nu mergea. Sigur că romanul e și splendid și minunat, problema era că, pentru mine cel puțin, minunile te cam blochează, te lasă fără reacție, pe cînd farmecul te atrage, te ia cumva prizonier, ceea ce mi s-a și întîmplat în vreme ce citeam cel mai recent roman al lui Radu Țuculescu – Femeia de marțipan (Editura Polirom, Iași, 2020). Farmecul lecturii a fost atît de puternic, cartea mă atrăgea pagină după pagină atît de tare, încît am făcut ce fac de obicei în astfel de situații, am citit cît mai încet posibil, am întins cît am putut lectura, dar nu la nesfîrșit. I-am spus asta autorului și mi-a dat o veste bună, pe 1 ianaurie, chiar de ziua lui, a început să scrie la un al doilea volum! 

Radu Țuculescu este probabil cel mai activ prozator din generația mea, o generație ieșită la lumină în jurul anului 1980, de asta am și fost porecliți optzeciști. Sigur, unii dintre colegii noștri nu mai pot fi activi pentru că au părăsit această lume – Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Alexandru Vlad, dar și alții–, dar mulți sînt aici și, dacă mai scriu, publică foarte rar proză sau deloc. Radu însă scrie și publică într-un ritm admirabil de constant, un roman cam la doi-trei ani, iar între ele, cărți de povestiri  sau volume de teatru. Romanele le-am citit toate, pe cele mai multe le-am și comentat în cronici, recenzii, semnale, cred că am scris și un articol mai amplu la o rubrică pe care o țineam pe vremuri ba în Timpul, ba în Observator cultural, sub titlul Poeții mei/ Scriitorii mei, după caz. Dacă nu am citit toate cărțile de teatru și de povestiri, nu e doar vina mea, ultimele două volume de proză scurtă s-au întors la expeditor prin grija poștei române! Asta e!

Se înțelege deja că Radu Țuculescu este unul dintre prozatorii mei preferați. Și nu doar români, și nu doar de azi. Intră în cercul restrîns al prozatorilor preferați de oriunde și dintotdeauna. Toate romanele sale sînd scrise excepțional, au povestea mare și poveștile coleterale foarte interesante, beneficiază de o artă a compoziției fără fisură. Ce-mi aduce în plus mie, cititorul, cel mai recent roman? Voi spune, după ce voi preciza că este un roman de dragoste și un roman de inițiere. Dacă nu cumva este un roman de inițiere care mizează pe dragoste și pe călătorie, cea din urmă, în spațiu și în timp. În fond, ultimele două părți ale romanului, se petrec la șapte ani distanță de la evenimnetele din prima parte. Atunci, pare să se ivească dragostea dintre Marti și Maraia. La finalul acelei prime părți, se petrece un fel de promisiune, acel tip de promisiune care rămîne îndeobște fără consecințe. Nu și în acest caz. Povestea se reia după șapte ani, dragostea crește pe măsură ce se desfășoară călătoria. Care e noutatea întrebam? Noutatea este că, pentru prima oară în romanele sale, în Femeia de marțipan, apare o dimensiune magică, miraculoasă, fantastică, care nu îți sare în ochi, care se insinuează prin mici evenimente inexplicabile la modul realist. Maraiei îi ies uneori fuioare de ceață din umeri, ochii săi capătă o culoare definită după primul act de iubire trupească. În timpul sejurului la Viena, protagoniștii au parte de o întîlnire plină de farmec cu cei doi Johann, Tatăl și Fiul. La Praga, prin negură se văd soldați și tancuri din alte vremi etc, etc. Apar multe astfel de semne ale irealului, însă mereu aproape pe neobservate, cu un aer firesc. Aici este un semn de mare artă a compoziției, care și conferă farmecul aproape de neexplicat al romanului. Adaug că ultima parte cuprinde o crudă și amuzantă poveste polițistă, Marti este detectiv criminalist, din care un scriitor mai zgîrcit ar fi scos o altă carte!

În rest, nu intru în detalii, fiecare cititor are dreptul la lectura sa, la surprizele sale, adaug numai că personajele, principale secundare și episodice, sînt perfect construite, iar ochiul, urechea și celelalte simțuri ale autorului surprind lumile evocate cu un talent rar. La Viena, Amsterdam și alte cîteva locuri s-a întîmplat să fi călătorit și eu. Citind romanul lui Radu, am avut seazația că sînt iarăși acolo…

Publicat în Cultură, Literatură, RecomandateRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente viitoare