Lecturi pandemice (15) – Poezia lui Alexandru Ovidiu Vintilă

Alexandru Ovidiu Vintilă este unul dintre cei mai buni critici ai generației încă tinere și redactor șef al revistei Bucovina Literară. Dar Ovidiu este și un poet foarte bun. Cea din urmă postură este cumva aruncată în ceață de primele două. Nu, nu e vina lui, ci a prejudecăților care bîntuie mințile din lumea literară. Prima este foarte veche și se referă la distincția între spiritul creator și spiritul critic. Nu distincția în sine este dăunătoare – avem nevoie de claritate în gîndurile noastre -, ci raportul de exclusivitate în care sînt situate cele două orientări ale spiritului. După Mallarmé, Poe, T. S. Eliot și pînă încoace, la Doinaș și Caraion, fără a aminti mulți dintre colegii mei de generație, să nu par pro domo, lista autorilor care împărtășesc prietenește spiritul creator și cel critic nu încetează să sporească. Și, totuși, prejudecata persistă îndărătnică. Cealaltă prejudecată este mai recentă, e moștenire a epocii defuncte și susține că dacă se scrie bine despre cărțile unui critic literar sau/și a unui șef de publicație, asta se întîmplă din teama sau lașitatea comentatorilor. Dacă se scrie de rău, e o răzbunare! Oamenii cred că mai trăim vremurile în care șefii de publicații erau puși de partid paznici ai purității ideologice, iar criticii niște procurori miciurinizați cu judecătorii. Vremurile acelea s-au dus. Să scoți acum o revistă nu e deloc un privilegiu, ci o luptă și un sacrificiu, iar critica a cam rămas fără puteri. În unele privințe, din păcate.

Am citit pînă acum trei volume de poezie scrise de Ovidiu, pe primele două le-am semnalat. Acum, îl semnalez și pe al treilea. Ultimele două au apărut „la vreme de pandemie”, ceea ce ar putea însemna că molima prinde uneori bine poeziei! În contra prejudecăților evocate și neavînd vreo datorie față de autor, pot afirma că este un poet excepțional, iar acest volum este demn de a fi integrat în primele zece apărute în anul pandemiei în limba română. Nu, nu am citit toate volumele apărute, dar aproape o sută tot am citit. Am mai spus asta despre recentul volum al Radmilei Popovici, voi spune peste puțină vreme și despre volumul ieri primit al lui Șerban Axinte? Așa este.  Și încă nu cred că le-am spus undeva pe toate zece! Și veți vedea, nu toți sînt moldo-bucovineni! Deși o bună parte sînt!

Sunt schimbări în poezia lui Ovidiu Vintilă? Nu radicale, nu de substanță, constat numai o anumită epurare a dimensiunii ludice, mai prezentă în primul volum citit de mine și, pe cale de consecință, un accent mai puternic pe gravitate. Formal, asta conduce la o anumită simplificare, directețe a discursului liric. Nu, metaforele nu dispar de tot, și cu atît mai puțin imaginile, fără îndoială că poetul are un dar înnăscut al imaginii, nu trebuie să se chinuie ca să le găsească, îi vin chiar atunci cînd are nevoie de ele.

Semnalez că volumul Insectele imperiului/ Cîte ceva despre orgirea oamenilor (Charmides, 2021, cu o bună postfață  de Liviu  G. Stan) a apărut în condiții grafice excepționale, cu splendide ilustrații foto de Mihai Burlacu. Contrar obiceiului meu, voi ilustra cu trei poeme, nu cu unul singur, și voi mai posta cîte unul în două ediții viitoare….

Publicat în Actualitate, Cultură, Editorial, LiteraturăRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *