Lecturi pandemice (2): Citind și recitind Andrei Makine

Între multele zeci de cărți citite sau recitite de cînd a început pandemia, se numără și cel mai recent roman al lui Makine, Dincolo de frontiere  (Polirom, 2020), care automat m-a trimis la recitirea celor patru romane publicate de scriitorul francez de origine rusă sub pseudonimul Gabriel Osmonde. De ce? Din mai multe motive, primul, dar nu cel mai important, fiind că, în recentul roman, pseudonimul de pe vremuri devine unul din personajele principale ale acestuia. Am putea spune că romanul de față dilatează tetralogia osmondiană într-o pentalogie, dar e mai mult decît atît. Acolo, Osmonde era autorul cărților, aici este personaj. Nu unul oarecare, dar personaj. În fapt, în aceste cinci romane, Makine își exprimă cel mai limpede filosofia personală, cea care îi subîntinde întreaga creație, indiferent cu ce nume a semnat cărțile. O exprimă limpede, dar nici într-un caz direct, ci cu ajutorul mai multor „măști” auctoriale. Cea mai importantă este desigur cea a filosofului inventat Teo Godb, pseudonim ales de filosoful inventat prin prescurtarea numelui „real”, Théodore Godbarsky. Dar să lăsăm numele întreg la o parte și să observăm că, în cel prescurtat cuvîntul Dumnezeu apare în greacă (theos), engleză (god) și rusă (bog). Și totuși Teo Godb nu este o ipostază a lui Dumnezeu, ci numai un filosof și profetul unei religii în care Dumnezeu este, dacă nu absent, atunci imperceptibil altfel decît prin mici semne. În afara primului roman din ciclul „godbian”, în care numele lui Godb nici nu apare, în celelalte cărți sînt transcrise largi pasaje din volumele apocrife ale acestuia. Filosofia sa nu este complicată, iar dacă ținem neapărat, îi putem găsi rădăcini în unele gnoze și în școlile de gîndire orientale. În primul roman, cum spuneam, nu apare nici numele lui Godb, nici vreo informație despre doctrina acestuia. Dar apar deja micile semne care indică existența celeilalte lumi, a posibilității ieșirii din lumea aceasta omenească, prea omenească. Nu voi urma desigur în povestea mea cărțile în ordinea lor strict cronologică, nici în toate detaliile, nici ale doctrinei godbiene, nici a arcanelor narative. Pentru că vreau să fiu limpede, Makine, inclusiv sub pseudonim este un scriitor, deci scrie proză.

Cum spuneam, doctrina lui Teo Godb este simplă și este expusă în mai multe cărțulii publicate la edituri obscure, de prin Australia, Noua Zeelandă, cărți inexistente ca și autorul lor, dar din care se citează copios, unele broșuri în întregime. Prin urmare, în viziunea lui Godb, în lumea aceasta, oamenii parcurg două nașteri, cea biologică și cea socială și, în funcție de atuurile, mari sau mici, absente, ei se clasează în sistemul social, care este o competiție neîntreruptă, epuizantă și care conduce indivizii și sistemul la eșec. Foarte multe pasaje romanești descriu de altfel acest eșec, care anunță prăbușirea civilizației occidentale. Aici se întîlnește cu Houellebecq, Makine e din aceeași familie de pesimiști. Este interesant, de altfel, că Makine, prin intermediul Prințului de Olos, pseudonimul adoptat de fiul lui Godb și al unei doamne din nobilimea poloneză refugiată, face o radiografie dură a vieții intelectuale și literare din Franța ultimelor cinci, șase decenii, după ce în viteză face tabula rasa și din marii filosofi ai lumii. Cei din urmă apar cu numele lor, cei recenți cu pseudonime destul de transparente. În general, îi tratează cu o ironie dusă pînă la sarcasm, doar cu Houellebecq adoptă o ironie tandră, amicală, reproșîndu-i doar că nu merge pînă la capăt. E adevărat că Lucrarea iubirii a apărut în 2006, cînd Houellebecq nu-și publicase ultimele două romane.

Deci eșec, o lume blocată în ciuda freneziei sale mereu accelerată, un sistem care stă să crape din încheieturi. Există vreo salvare, de bună seamă, doar că utopică. Este alternașterea, care transportă omul în altă lume, în altă viață, deși se petrece tot aici. Și care se manifestă la indivizi care au norocul unei întîmplări privilegiate, nu spectaculoase, dar altfel percepute, experiențe senzoriale și asociațiile dintre ele și iluminarea pe care o produc – un apus pe malul mării sau al unui rîu, mirosul unui foc de lemne, lumina soarelui apunînd etc. Sînt sute de asemenea exemple care apar pe neașteptate în romanele ciclului, chiar înainte de a afla de Godb și de doctrina lui. Aceste experiențe și alternașterea la care conduc nu oferă omului nemurirea, ci accesul la eternitate chiar în clipă.

Individual pare să meargă, doar că adepții lui Godb devin tot mai numeroși, creează comunități și moduri de viață diferite de cele ale lumii în care trăiesc, deși apelează la știință, la aparaturi sofisticate, la capacitatea de a crea lumi fictive a computerelor performante. Și apare idea salvării întregii umanități, nu doar a unor indivizi și mici comunități de inițiați împînzite în locuri izolate în toată lumea. Și atunci se arată idea ralierii, un fel de revoluție pașnică prin absorbirea a sute de milioane, miliarde de indivizi în marea mișcare de transformare. Doar că o asemenea revoluție, tocmai pentru că pașnică, este mai periculoasă pentru sistem decît o banală revoluție clasică, aceasta de fapt întărește sistemul împrospătînd elitele acestuia. Așa că mișcarea are tot mai mulți inamici, tot mai bine organizați, cu relații în toate sferele puterii care, în momentul începerii revoluției, reacționează în forță. Revoluția este zdrobită, de fapt, e și mai grav, o mulțime din descoperirile fundațiilor Diggers, elementele cele mai active ale mișcării sînt recuperate de sistem, folosite pentru divertisment ș. a. m. d. Așa se încheie marea aventură a alternașterii, la finalul celui de-al patrulea roman al ciclului osmondian. Cum spuneam, în cel de-al cincilea, semnat Makine de data aceasta, Osmonde devine unul dintre personajele principale. Nu intru în detalii, romanul abia a apărut de cîteva luni și poate nu toți l-ați citit deja. Pot totuși să spun că unul din naratorii din Alternașterea, reia relațiile cu Osmonde, de data aceasta personaj, face cîteva experiențe cu „mașina de vise”, se îndrăgostește pe neașteptate de o femeie ceva mai mare, iar cînd Osmonde pleacă, se mută împreună în apartamentul acestuia. Unde a plecat Osmonde? În Caucaz unde, într-o zonă pierdută, a început amenajarea unei fundații Diggers… Ar fi un motiv de transmutare a pesimismului în optimism? Să nu ne pripim cu judecățile! Oricum, eu nu mai dezvălui!

Și încă ceva – cele patru romane osmondiene au apărut între 2001 și 2011. În 2011, într-un interviu devenit celebru, Makine își asumă paternitatea acestora. Dar în interviu apare și o frază misterioasă; „Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adînc ancorat în mine decît Makine”. Ce înseamnă asta? Că atunci, în 2011, asumarea fusese făcută pînă la jumătate. Abia anul trecut, cînd în Dincolo de frontiere, Osmonde devine personaj al lui Makine, asumarea a mers pînă la capăt, iar Osmonde este acolo, în miezul ființei sale…

Sursă foto : https://www.franceculture.fr/emissions/la-grande-table-1ere-partie/rencontre-avec-andrei-makine

Publicat în Cultură, Literatură, RecenziiRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag