Lecturi pandemice (4) – Năzdrăvanele amintiri din copilărie ale lui Mihail Vakulovski

Am folosit „năzdrăvanele” și nu „extraordinarele” sau „minunatele” pentru simplul motiv că am o slăbiciune pentru unele cuvinte de origine slavă – strașnic, zdravăn, nădejde etc. și m-am gîndit că aici se potrivește, Mihai însuși folosește nu doar slavisme, ci și cuvinte rusești, că așa era – și încă este – limba română din Basarabia. MV este unul din tinerii, oricum e mult mai tînăr decît mine, scriitori de dincolo de pe Prut care mi-a plăcut de la bun început, cînd l-am citit cu poezii și cartea sa dedicată „generației 80”, iar apoi a venit spre cititori excelenta sa proză (auto)biografică, în care, e drept, n-a respectat neapărat cronologia. Ne-am întîlnit mai întîi cu liceanul, studentul, doctorandul, cu colegii și prietenii săi, în Basarabia și aici, dar abia acum avem prilejul să ne întîlnim cu copilăria sa, în Tata mă citește și după moarte, apărută în această vară pandemică. Mi-au plăcut toate cărțile sale biografice, se înțelege, și am dat seamă despre ele, în scris și la lansări și aici, dar și la Chișinău. Dar pentru cartea de acum am o slăbiciune specială, parcă sporită. Poate pentru că mă pasionează amintirile din copilărie ale scriitorilor, de oriunde și oricînd. Sau, poate pentru că povestea coilăriei sale rezonează, are ecouri în minte mea, mă trimite printr-un fel de tunel al timpului spre propria mea copilăria. Nu doar prin unele întîmplări similare, ci adesea prin contrast, prin întîmplări, contexte, personaje diferite. Se poate spune că toate copilăriile sîmt la fel, dar în același timp, ele sînt complet diferite. Constantele se joacă adesea foarte depărtat. Între tatăl său și tăl meu nu există de pildă multe lucruri asemănătoare, au fost doi oameni cît se poate de diferiți, dar evocarea tatălui său mi l-a adus viu în minte pe al meu. Și pentru că am dat acest exemplu, adaug că MV este un excelent portretist Personajele principale, ca să spun așa, deși sînt persoane – tatăl, mama, fratele mai mic Alexandru – sînt portretizați nu prin descrieri, calificative, foarte economicos folosite, ci prin întîmplări și fapte. Și ies extrem de convingătorare, de plauzibile.

Dar este la el de bun portretist și cînd își evocă prietenii din copilărie. Colea, cel care totă ziua buna ziua spune poezii și cîntă despre Lenin, fiind și un mic expert în revoluția rusă și în istoria Uniunii Sovietice, nu-ți mai iese din minte. E cumva emblematic. Mai trist este că îți readuci în minte că poetul patriot de mai tîrziu, mă refer la Grigore Vieru, a fost la începuturile sale un poet leninist foarte aplicat. Multe din poezioarele recitate de Colea sînt dintr-un volum al lui Vieru. Asta e. Dar toate persoanele, băieți, fete, profesori, rude mai de departe sînt la fel de bine contuate. Pe lîngă micul ideolog Colea, avem, desigur, și sportivi, ba chiar și spirite științifice, cum ar fi cel de care nu prea scapă broaștele din apele de lîngă sat, pentru că trebuie să le disece, să le studieze organele, să vadă cum funcțiunează. Ei, asta mi-a amintit pasiunea mea pentru broaște, care a fost mai mercantilă, le prindeam cu o undiță, căreia-i toceam acul, să nu le rănesc, și-i agățam o ață roșie. Dar în loc să le disec pentru sporirea cunoașterii științifice, le vindeam la un centru de achizții, de unde erau exportate în Italia și Franța, 11 lei kilogramul în anii ʼ60, chiar era ceva, mai ales cînd prindeam mai multe kilograme! Dar sînt atît de multe amintiri pe care cartea lu Mihail Vakulovski mi le-a adus în minte încît, mă gîndesc, poare ar fi bine să-mi scriu și eu amintirile copilăriei…

Mihai e cu aproape 20 de ani mai mic decît mine. Prin urmare, e dificil să compar contextele politice, nu doar din motive geografice, două țări diferirte, ci și cronologice, istorice. Eu, aici, în copilăria mea, nu am prins un cult al lui Lenin. Sigur, de 1 Mai, 7 Noiembrie, 23 August, pînă prin 1965, la defilări, portretul său era arborat, alături de Marx și Engels. În școala primară, n-am avur un portret de conducător în clasă, ci deasupra catedrei stătea stema RPR, prin gimnaziu a sosit portretul lui Ceauescu „într-o ureche”, schimbat la un moment dat cu cel cu două urechi. O bucată de timp după zborul său istoric, Gagarin s-a bucurat de o anumită popularitate la noi, au apărut atunci și mulți copii de țigani botezați Gagarin, dar a fost repede înlocuit de Ilie Năstase și alte vedete sportive. Ca să nu mai spun că primul zbor pe Lună a cam estompat succesele sovietice ale cosmonauticii. Revenind la Gagarin, știam și din alte surse că era îndrăgostit de Moldova cu tot cu cramele și pivnițele sale de vinuri..

Și să nu uit – cartea lui Mihai este excelent scrisă. Mă refer atît la frazare, la limba aceasta amestecată, dar mă refer ma ales la perspectiva adopatată, care e cea a copilului, nu a adultului care a devenit între timp, un procedeu care îmi place foarte mult și pe care l-am adoptat în unele povestiri, auto-ficțiuni, în care îmi evocam întîmplări din copilărie. Nu e un procedeu ușor, dar cred că este cel mai potrivit, cînd abordezi asemena teme. Iar o întreagă carte scrisă așa e o performanță literară în sine. Îl felicit pe MV pentru această nouă carte și îi strîng mîna cu vechea prietenie pe care i-o port.

Publicat în Cultură, Literatură, RecenziiRecomandat1 recomandare

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Vă mulţumesc foarte mult pentru lectură & cronică, abia aştept să citesc textul-cărticica-cartea despre copilăria dvs., sunt convins că va fi grozavă – doar s-o sctrieţi! Săptămînă frumoasă!

Supportscreen tag