Lecturi pandemice (6): O carte splendidă

Splendidul mistreț (Editura Cutea Veche, 2020, traducere de Kocsis Francisko) de Péter Demény este – și nu mă feresc nici măcar de repetarea adjectivului – o carte splendidă. După ce am ajuns la jumătate, am început să citesc cu țîrîita, de teamă să nu se termine. Dar tot s-a terminat! Am spus carte, pot adăuga fără să greșesc „de proză”. Deci, am fixat genul, mult mai greu îmi este să stabilesc și specia. Pentru că această cate de proză este, în același timp și în aceeași măsură, un roman, un basm și o carte de memorii. Memorii ale personajului principal, prințesa Katerina, nu ale autorului cărții. Și cu Katerina deja intrăm și în basm, pentru că, deosebit de majoritatea ființelor din jurul său, ea și zboară, nu se deplasează numai pe pămînt. Nu mereu, numai cînd este îndrăgostită și i se întămplă asta de două ori, cu grăjdarul Hans, cel cu care face lecțiile de călărie, cînd era foarte tînără, și cu „Diego al meu”, dragoste de maturitate, după măritișul cu Nicolaus, un principe dintr-un ținut îndepărtat de locul ei de baștină, care ar putea fi situat în partea de sud-est a unei Germanii care ieșea din epoca medievală. Putem stabili perioada și locul datorită evocării unui concert de orgă susținut de Bach la Lipsca, situată la trei ore de mers cu trăsura de principatul părinților săi. Și ca să nu uit, și Hans dă semne că ar fi vîrcolac, chiar dacă mascate, iar mistrețul din titlu, pe care apare la un moment dat călare Odile, guvernanta franțuzoaică, chiar este splendid!

Mai trebuie adăugat că posibilitatea de a zbura este căpătată în urma inițierii de care are parte grație slujitoarei rusoaice Marfa și fiicei acesteia, Ana, care par să se manifeste și cu prilejlul celei de-a doua îndrăgostiri, sub chipul unor corbi cafenii. PD are o îndemînare fantastică să reconstituie epoca, obiceiurile, relațiile sociale orizontale și de vasalitate, cruzimile, dar are și o capacitate la fel de mare de fantazare. Poate nu el, ci personajul său! În acest fel, iese un roman de epocă, unul de dragoste și unul fantastic și magic în numai în 200 și ceva de pagini format mic! Este, de asemenea, un roman de formare; Katerina,în memoriile sale, revede circa 25 de ani din viața sa, cu toate experiențele naturale și magice prin care a trecut. Dar personajul nostru, care ne devine tot mai simaptic pe măsură ce citim, are și preocupări și pasiuni artistice și filosofice, din loc în loc analizează și definește lucrurile fundamnetale ale vieții, mai ales dragostea, sau ale literaturii, de pildă diferențele dintre jurnal și memorii. Trebuie spus că, în tinerețe, a ținut jurnale; mi-ar fi plăcut să le pot consulta, dar din păcate, le-a distrus! Memoriile sînt de maturitate.

Îmi este greu să-mi dau seama cum s-a proiectat Péter atît de bine în acest personaj zburdalnic, plin de viață, parcă zburînd și cînd nu zboară, dar i-a ieșit perfect. Cum spuneam, povestea „vieții ei” și micile povești complementare ne sosesc prin intermediul vocii sale, memoriile parcă sînt vorbite, deși ne asigură că le scrie! Stilistica este iarăși cuceritoare, fraze lungi, ample, cu volute, în care apar subordinate de completare și, adesea, de contrazicere a celor abia spuse. Cartea este scrisă atît de bine, lectura curge atît de lin, în ciuda volutelor de care vorbeam, încît ai senzația că este scrisă direct în românește. Da, Peter a avut noroc și de un traducător excepțional. De altfel, am mai citit, mai ales în revista Vatra, traduceri de-ale lui Kocsis Francisko, mai ales de poezie, între altele, cîteva de Marko Bela.

O carte splendidă, tradusă perfect după părerea mea, care din păcate suferă de viciul de a fi prea scurtă. Am senzația că aș putea citi la nesfârșit o asemenea carte!

X x X x X

Péter Demény este un scritor de limbă maghiară, dar și română, din Cluj, profesor la Facultatatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, și publică poezie, proză, eseu, jurnalistică. De asemenea, traduce din română în maghiară. Publică în majoritatea revistelor literare din țară, pe blogul propriu și în publicații maghiare. În anul centenarului a susținut Abecentenar, un blog dedicat evenimentului, în care au publicat foarte mulți autori maghiari și români, inclusiv eu. În primăvară, în revista Lato din Tîrgu Mureș, pe care o editează, a apărut eseul meu, Despre prostie, în traducerea sa. Îi mai mulțumesc odată și aici.

Publicat în Cultură, RecenziiRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag