Maestrul și Margarita – epistola lui Bulgakov către Stalin sau de ce vizitează Diavolul Moscova și literatura

În timp ce am început să fac un borș, am întrebat: Maestrul și Margarita sau Anna Karenina? (dacă tot vreau să scriu o Istorie a literaturii ruse pentru copii mari). Publicul vrea Maestrul și Margarita care este, conform statisticilor, cel mai iubit roman al cititorului român. Am tăiat ceapa, am pus uleiul tovarășei Anușka pe foc: să-i dăm drumul!

În literatura rusă a secolului XX, Diavolul vine de trei ori. Faptul că Diavolul vine de trei ori în literatura sovietică cam în același an nu e o minune. Am povestit de cele trei romane diabolice rusești. Pentru mine e interesant faptul că de fiecare dată Diavolul își găsește de muncă în industria divertismentului. Oare de ce? Dar să nu deviem.

Indiscutabil, cea mai spectaculoasă pogorâre a Diavolului în literatura universală a secolului XX este în romanul lui Mihail Bolgakov – Maestrul și Margarita.

Să nu deviem, dar să o luăm puțin pe ocolite. În anii 60 ai secolului trecut, în cea mai mare țară a lumii începuse „dezghețul”: se puteau spune și scrie mai multe. La redacția unei reviste „groase”, dar secundare, vine un domn care propune „o bombă”: un roman „de sertar”, al unui ”autor uitat”, care va arunca lumea în aer. Lumea fusese cu câțiva ani „aruncată în aer” deja de O zi din viața lui Ivan Denisovici. Știți autorul, dar e o lucrare de alt calibru.

Așa apare în revista Moskva poate cel mai faimos roman al secolului XX, Maestrul și Margarita, semnat de Mihail Afanasievici Bulgakov, unul dintre cei mai importanți autori clasici ruși. În anii 60, el părea un necunoscut. Despre el mai știau o mâna de oameni de specialitate sau cei din „elita liberală” sovietică care, fie vorba între noi, era cea mai consistentă. Comuniștii au produs cei mai consistenți liberali și conservatori.

Istoria acestui roman poate produce alte câteva romane despre cum s-a scris și care a fost soarta lui: istoria lui este un amestec de thriller cu aventuri. Este scris în perioada anilor 1928 și 1938, cu mici șlefuiri până spre anul 1940, puțin înaintea morții autorului.

Aș aminti, înainte de a intra puțin în problemă, faptul că Bulgakov nu a fost nici disident, dar niciun protejat special al regimului. În acest moment știm foarte bine că relația dintre Bulgakov și Stalin a fost una destul de complicată, cu momente în care Stalin a apreciat foarte mult anumite texte și piese ale autorului, și cu momente de dizgrație, lăsându-l pe din afară. Bulgakov a fost din categoria „tovarăș de drum”, foarte atent la gusturile și obiceiurile lui Stalin, un autor destul de temător, dar și cu momente de curaj venite mai degrabă din inconștiență și purtat de dorința de a încerca să se salveze. Bulgakov dorea foarte mult să se facă înțeles de Stalin. Chiar scrie o piesă lui Stalin în 1939 – Batum. Stalin o refuză. A fost o relație cu năbădăi – Stalin a închis și deschis uși pentru Bulgakov. Însă Bulgakov a rămas cu aura și marca strașnică – „scriitorul care-l sună pe Stalin”. În anii 30, e ca și cum ai avea fir direct cu Diavolul și Dumnezeu simultan.

Romanul va aștepta, în sertar, aproape 30 de ani. În 1966, apar, în revista Moskva, fragmente, în 1967, apare romanul integral la Paris, la YMCA-Press, iar integral, în URSS, apare abia în 1973, într-un tiraj mic pentru acele vremuri, 30.000. În epoca perestroika, Bulgakov devine incontestabil scriitorul numărul unu, unificând, pentru prima dată, și albi, și roșii, și liberali, și anarhiști, și conservatori. Și toate gusturile – de la proletari la burghezie și toată „aristocrația” albă sau roșie. În adolescența mea din 87-89, a nu fi citit Bulgakov era ca și cum nu ai fi știut ce este azi Facebook. Netflixul generației mele a fost opera lui Bulgakov. Toți citeam, reciteam și dădeam replici în discuție din textele lui.

Contextul epocii. Despre relația lui cu Stalin pot scrie fără număr, dar succint, prin învăluire.

Stalin îl sună pe marele Boris Pasternak, îl știți, ca să afle soarta lui Osip Mandelștam după celebrul vers care i-a adus moartea. De el nu aveți cum să nu știți.

Viețuim, dar sub noi țara tace mormânt/Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt./Iar când vorbele par să se-nchege puțin,/Pomenesc de plăieșul urcat în Kremlin. (trad. Emil Iordache)

Stalin întreabă: Boris Leonidovici, spuneți-mi, vă rog, Osip Emilievici Mandelștam e Master sau nu e Master? E Maestru? Pentru Stalin, crescut în medievalul oraș genial Tiflis, Maestrul era regele unei meserii, al unei bresle, iar aici al unei meserii divine – poezia.

Pasternak, siderat, descumpănit, începe să-i explice că e vorba de soarta unui om, pe nedrept pedepsit, că nu bagi un om în pușcărie pentru un vers, indiferent dacă versul e bun sau prost. Stalin repetă, pe el îl interesează un lucru: Boris Leonidovici, Mandelștam e Master sau nu e Master/Maestru? Halucinant.

Stalin citea, suna, comenta, intervenea în viața și operele marilor scriitori, muzicieni, regizori de teatru și film: el nu-și pierdea niciodată timpul cu artiștii lingăi și mărunți. Stalin a fost cel mai important „critic literar” al secolului XX – „critica” lui avea putere de viață și de moarte. Strașnic. Acesta e contextul – între viață și moarte.

Bulgakov a scris această mare carte așteptând telefonul „criticului” nr. 1. A trăit mereu sub această obsesie, teamă, teroare, speranță și iluzie. Scriind.

Ce este această carte? Această carte este o scrisoare, o epistolă de la Bulgakov către Stalin. Stalin este unicul destinatar al acestei scrisori-roman. Dmitri Lvovici Bîkov înaintează această teză pe care o susțin total.

Reamintim că mai toată literatura mare rusă are un singur adresant în trei forme: adresantul este Puterea. Care sunt cele trei forme? Prima: de negare și revoltă împotriva puterii. Doi: de susținere, admirație și devotament pentru Putere. Trei: adresată Puterii pentru a clarifica, a explica anumite lucruri. Din start, literatura rusă lucrează cu mize foarte mari, care înlocuiește și istoria, și filosofia, și științele politice, tot. Bulgakov este în această a treia categorie: el nu o neagă, el nu o susține, ci vrea să se clarifice, are de rezolvat niște lucruri cu această Putere întruchipată de Stalin. Maestrul și Margarita este un roman-scrisoare, de la Bulgakov către Stalin, prin care autorul îi aduce la cunoștință lucruri, dar se și clarifică asupra unora dintre ele.

Bulgakov a fost conștient că acest roman-scrisoare nu va fi publicat niciodată în URSS: a greșit puțin. Bulgakov se temea obsesiv că va rămâne în anonimat: a greșit mult. În acest roman el a vrut să-i povestească lui Stalin ce se întâmplă, să-i aducă la cunoștință, să-l ajute și să-l roage să intervină.

Ce-i spune Bulgakov lui Stalin la început? Citează din Goethe – Faust:

Cine ești tu, la urma urmei, spune?/ O parte din acea putere/ Ce veșnic răul îl voiește/ Și veșnic face numai bine

Ce-i spune în esență Bulgakov lui Stalin în această epistolă genială? Tu ești un rău, omori, distrugi, dar acești robi ai tăi sunt mai lași, mai răi ca tine, mai meschini. Ăia de la Casa Scriitorilor chiar merită să dispară, căci ne otrăvesc viețile: oamenii mici ai noii Rusii, acești stalini mărunți, ne sufocă, ne omoară. Dacă vrei să salvezi lumea, s-o treci prin foc și pară, salvează-i pe cei care nu sunt răi! Salvează artistul, scriitorul! Salvează Masterul/Maestrul! Noi, cei care nu vrem să participăm la acest show al răului, o să-ți putem legitima și povesti răutatea diabolică. Lumea nu te va uita în monstruozitatea sa.

Bulgakov este monarhist pur sânge. El se raportează la Stalin ca la un Monarh – da, tu ești reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, ești un înger, un înger negru, un demon, ești Diavolul, dar ești oricum sluga lui Dumnezeu chiar și când faci răul care ne pune la grea încercare. Mare atenție – Maestrul îl simpatizează pe Woland.

Maestrul și Margarita este Faust-ul goetheian rescris în limba rusă, adaptat contextului acelui „Gesamtkunstwerk Stalin”. Este Evanghelia lui Bulgakov. Are Gogol și are Iov.

Bulgakov a înțeles ceva perfect și spune în Maestrul și Margarita: „Niciodată să nu-ți dorești ceva de la cel mai puternic ca tine că va veni și-ți va oferi tot. Dar nici atunci să nu iei”.

Woland rămâne, însă, eroul principal al romanului. Atenție: erou pozitiv – în acea lume până și Diavolul era un erou pozitiv. Este, poate, cea mai reușită construcție literară a Diavolului în literatură.

Aoleu, cine e Woland? Aoleu, să spun ceva despre roman? Cred că l-ați citit toți. Pot începe de oriunde să-l povestesc. E construit așa încât poate fi povestit din orice colț. Dar pentru cine nu a citit, încep așa ca pentru un copil care se maturizează – așa cum suntem mai toți.

Cum începe cartea? Într-o frumoasă zi de mai, șeful de la MASOLIT, un soi de Uniunea Scriitorilor, Berlioz, cel cu „voce de tenor liric”, și cu poetul Ivan Bezdomnîi se plimbă prin parc și discută despre existența lui Dumnezeu sau Iisus Hristos. Un necunoscut intră în discuție și le povestește lucruri halucinante despre întâlnirile lui cu Hristos, despre Yeshua Ha-Nozri și Ponțiu Pilat de acum 2000 de ani. Se numea Woland. Necunoscutul chiar le amintește de argumentele în favoarea existenței lui Dumnezeu ale filosofului german Immanuel Kant.

„ -Pentru argumentele lui, Kant ăsta ar merita băgat pe vreo trei ani la răcoare, la Solovki! trânti, din senin, Ivan Nikolaevici.

-Ivan! șopti stânjenit Berlioz.

Dar propunerea de a-l expedia pe Kant la Solovki nu avu darul să-l uimească pe necunoscut, ci, dimpotrivă, îl făcu să se extazieze.

-Exact, exact, vocifera el, și ochiul stâng, cel verde, cu care îl fixa pe Berlioz, scapără. Acolo îi e locul! Că doar i-am zis eu atunci, la dejun: „Orice ați spune, domnule profesor, ați născocit ceva ce nu stă în picioare. O fi, poate, inteligent, însă prea-i de neînțeles. Lumea o să facă haz pe seama dumneavoastră.”

Bun. Nu vreau să fac un teaser aici. Dar… Romanul este o epistolă, însă, ca gen, este o parodie. Atenție! Parodie nu este neapărat ceva de râs, cum credem la prima impresie. Parodia la greci erau un cântec distorsionat. Voit sau ba? Parodia, aici, o folosesc în sensul strict al formalismului rus – un soi de „răsturnare de sisteme”.

Formaliștii ruși sunt cam cei mai isteți specialiști în teorie literară: întrebați-l pe Baghiu dacă nu mă credeți. Tănâianov și Șklovski ne spun că parodia este un soi de revoluție literară, o răsturnare ca o lovitură de stat în genurile literare: „dacă parodiezi o tragedie iese comedie, dacă parodiezi comedia, iese tragedie”. Gogol va fi tăticul genului – mantaua din care se nasc ceilalți. Bulgakov se înscrie perfect în linia gogoliană. Amintesc pentru cei ce au uitat: parodia lucrează predilect cu ironia și destul de carnavalesc. Ironia știți deja ce e – ceva ce se folosește tot mai puțin.

Bulgakov va fi mult mai complex, dar, simultan, simplu și facil de parcurs; romanul are patru straturi destul de clare și ușor de urmărit. Are un strat religios, cu trimiteri spre scene evanghelice, are un strat istoric cu trimiteri punctuale, are un strat mistic foarte puternic și are un strat „bîtovoi”, de viață socială cotidiană. Toate sunt aruncate pe față de la început. Un cocktail dement.

Să vă mai spun ceva? De ce are un așa mare succes cartea? Secretul pe cât de simplu, pe atât de imposibil de repetat. Maestrul și Margarita este poate cea mai cunoscută capodoperă literară la un nivel (nu mediocru) în care se apelează la o mulțime de trucuri plăcute destinatarului: literar, oricât de feroce ar fi fost Stalin, era unul cu gusturi medii. Puțină mistică din copilărie, puțină teologie de adolescență, puțină erotică de carnaval, ceva umor nu foarte sofisticat, destulă ironie bună, ceva istorie și multe intrigi administrativ-boeme. A bifat cam tot ce era pe gustul lui Iosif Visarionovici. Cartea are chiar multe momente cu gusturi și glume îndoielnice. Are ceva din romanele bulevardiere.

Atenție! Asta nu o face mai puțin capodoperă. Ba din contra: mie mi se pare că a păstra această formulă complexă, dar simplă, și a duce totul la limita „mediocrului”, este ceva foarte greu de atins. E muncă de farmacist, de mare bijutier, nu doar stilistic, ci și de construcție și dozaj al genurilor. Romanul este un elixir perfect. Are și tragedie, și ironie, are de toate pentru toți. Poate și de asta e foarte greu de detronat un astfel de roman popular, care unește cultura înaltă cu cea populară, de masă.

Aș mai destăinui ceva – Maestrul și Margarita este o scrisoare către Diavol. Atenție: aparent justifică răul, însă, în spate, se ascunde felul în care este construită munca și lupta Diavolului politic și cotidian. Aceasta este marea intrigă. Dacă vreți să știți cum lucrează Bulgakov cu Diavolul, atunci citiți acest roman. Ei bine, acest elixir salvator împotriva răului, acest „Graal minune” adresat doar Diavolului, romanul Maestrul și Margarita, iese la iveală după treizeci de ani din adâncurile temnițelor răului și devine bun public din care se vor înfrupta toți. Cu o plăcere nebună.

La marele bal, carnavalul stalinist, Woland îl întreabă pe Maestru: care e visul tău? Eu nu mai am niciun vis, răspunde el. Woland nu va rezista mult și va părăsi Moscova.

Mihail Bulgakov e pe moarte și tot așteaptă telefonul de la Stalin. A sunat sau nu a sunat Stalin la Bulgakov? Nu vă spun! În roman aflați totul!

Aoleu, mai am de scris două pagini și nu am zis nimic de Motanul Behemot, cel mai tare motan din literatură. Aoleu, dă borșul în clocot. Mergeți și puneți mâna pe carte. Diavolul Bulgakov vă așteaptă!

Publicat în Actualitate, Cultură, LiteraturăRecomandat3 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *