Apărut în 1986 (în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, RSSM) și reeditat în 2004 (la Editura Cartea Moldovei, Chișinău), în Republica Moldova independentă (după destrămarea URSS, în 1991), romanul Recviem pentru Maria de Vera Malev reconstituie ficțional și readuce în prim‑plan figura sopranei de origine basarabeană Maria Cebotari (Cibotari sau Cibotaru), celebră cântăreață de operă a anilor ’30‑’40 ai secolului al XX‑lea, afirmată la Viena, Dresda și Berlin, al cărei destin tragic – moare la 39 de ani, în urma unui cancer de ficat și pancreas, după o carieră europeană fulminantă, pe scenele de operă și în film – îi creează o imagine aparte, memorabilă. Scriitoarea Vera Malev (1926‑1995) reușește prin acest roman – probabil cel mai bun roman al său – să realizeze și un act de reparație simbolică și, așa cum se spune adesea în comentariile critice la romanul său, de umplere a unui gol în istoria culturală a Moldovei și de reabilitare a figurii celebrei cântărețe de operă, trecută sub tăcere în timpul regimului comunist, sub acuza de a fi fost colaboraționistă a celui de‑Al Treilea Reich (în romanul Verei Malev, soțul cântăreței, actorul austriac Gustav Diessl, e cel care joacă în filme germane de propagandă și cel care o îndeamnă să joace în filmele realizate de regizorul italian Carmine Gallone, controversat pentru simpatiile fasciste – printre filmele în care joacă soprana: co‑producția italiano‑romană Odesa în flăcări, 1942, un film de propagandă nazistă; filmul a fost cenzurat de autoritățile comuniste și redescoperit, în anii 2000, în arhivele studiourilor Cinecittà din Roma).
Născută pe 10 februarie 1910, intr‑o familie săracă, dintr‑o suburbie a Chișinăului, Maria Cebotari a absolvit Conservatorul din orașul natal, după care a fost angajată ca actriță la Teatrul de Artă din Moscova. În 1929 s‑a căsătorit cu directorul Teatrului de Artă, contele Alexander Virubov (mult mai în vârstă; căsătoria a durat între 1929 și 1938), și a plecat la Berlin, unde a luat lecții de canto. A debutat în 1931 la opera din Dresda în rolul lui Mimi din opera Boema de Giacomo Puccini. Aici a rămas ca solistă până în 1943. În perioada 1935‑1943 a dat reprezentații și pe scena Operei de Stat din Berlin. Ulterior a fost angajată ca solistă permanentă a Operei de Stat din Viena, unde a rămas până la moarte (1949). A cântat sub bagheta unor mari dirijori ai vremii, în operele lui Mozart, Verdi, Puccini, Richard Strauss. Datele biografice apar și în romanul Verei Malev – care mărturisește, pe pagina de gardă, că a scris o operă de ficțiune pe marginea biografiei sopranei, dar că a făcut apel și la documente –, un roman bogat în tablouri de epocă și personaje pitorești, care se oprește îndelung asupra scenelor din copilăria și tinerețea protagonistei.
Trebuie spus că, pe lângă faptul că Vera Malev readuce în prim‑plan o figură de seamă a Basarabiei – una dintre puținele figuri basarabene (feminine) afirmate în Europa Occidentală, și cu un destin tragic –, ea reușește să surprindă plastic fundalul, atmosfera epocii, realizând practic o istorie a Chișinăului și a Moldovei de‑a lungul a aproape jumătate de secol. Așa cum mărturisește scriitoarea intr‑o notă la finalul cărții, la baza acestui roman stă o schiță, Trei întâlniri cu Maria Cebotari (publicată inițial în revista Nistru), în care evocarea celebrei cântărețe de operă include evocarea unui Chișinău nostalgic (în speță zona de periferie, de mahala), care a fost și orașul copilăriei Verei Malev, un oraș pe care Maria Cebotari îl părăsea, la vremea la care se năștea scriitoarea, pentru a împlini un destin ieșit din comun, și atât de rar survenit celor care se nășteau prin acele locuri sărace, aflate mereu sub semnul unei istorii vitrege.
La data apariției cărții, trăiau încă în Chișinău oameni care o cunoscuseră pe Maria Cebotari (vecini, prieteni, rude), și scriitoarea primește telefoane și scrisori din partea unora dintre ei, dornici să‑i furnizeze amănunte legate de viața cântăreței, pe care o putuseră admira și o ascultaseră cântând în filme, la cinematograf, în oraș. Pe pagina de gardă, scriitoarea ține să precizeze: „Cititorii care au avut fericirea s‑o cunoască pe celebra cântăreață Maria Cebotari sau care cunosc din auzite câte ceva din viața plină de strălucire și tragism a acestei artiste se vor întreba poate: este acesta un roman biografic? Și da, și nu. Da, fiindcă autorul a urmat întrucâtva firul existenței acestui destin zbuciumat. Nu, deoarece nu tot ce se întâmplă în roman s‑a petrecut în viața talentatei cântărețe”. Vera Malev rămâne fidelă proiecției ficționale a cântăreței, așa cum i‑a apărut scriind un roman care este, în parte, și romanul unui Chișinău al propriei sale copilării și tinereți. Nelipsit de unele stângăcii (în dialoguri sau construcție narativă), Recviem pentru Maria este însă o carte infuzată de emoție și lirism, și mai ales de o puternică atmosferă și culoare de epocă. Vera Malev împrumută cu talent protagonistei cărții privirea nostalgică și atașantă asupra ținuturilor natale, alături de ruptura identitară pe care, în mod paradoxal, succesul internațional o accentuează. Am putea spune, la drept vorbind, că figura Mariei Cebotari încarnează în roman, la cote înalte, însăși dorința de legitimare simbolică, valorică, națională a Basarabiei cea atât de încercată de vremuri și istorie.
Facem, în acest fel, cunoștință cu un Chișinău dintre cele două războaie mondiale, redat României după Primul Război Mondial, dar pentru scurtă vreme, fiindcă asistăm – prin ochii protagonistei aflate departe de țară și de familie (o parte a familiei se va refugia în România, mama rămâne, tatăl moare) – la reocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, în 1940 (prin Pactul Ribentropp‑Molotov). În Chișinăul de după primul război, asistăm – în episoade mărunte, cotidiene – la manifestări de antisemitism, și în genere luăm cunoștință cu un climat antibolșevic comun, s‑ar spune, tuturor locuitorilor orașului. Tânăra Maria crește intr‑o familie săracă, în mahala (alături de o soră, Lealea, și un frate mai mic), dar are două prietene din familii înlesnite, Tali (doamna Nina, mama acesteia, se recăsătorește cu un avocat, după ce primul soț, tatăl lui Tali, moare ca ofițer pe front) și Riva, dintr‑o familie evreiască (prilej pentru a înfățișa manifestările antisemite dintre războaie). Chiar și vecinii de mahala – personaje pitorești precum nenea Mitu, cizmarul, și soția lui, tușa Zenobia, precupeața, ori madam Terzi, taxatoare la Cinematograful Expres, unde veneau și trupe de teatru etc. – concură cu toții, alături de cele două prietene și de domnișoarele Dicescu, profesoarele de la Conservator, la susținerea Mariei pentru a‑și împlini talentul muzical.
Așa se face că Maria ajunge – cu bilete de la madam Terzi și rochița adusă de mama ei de la familia burgheză la care făcea menajul – să asiste, alături de Tali, la reprezentația operei Boema, în interpretarea sopranei Lidia Lipcovschi, cântăreață de operă (1884‑1958) născută și ea în Basarabia. Iată un pasaj (cu ecouri de‑a dreptul proustiene!) în care scriitoarea surprinde fascinația pe care spectacolul de operă îl exercită asupra viitoarei celebre soprane, care va întrece cu mult faima Lidiei Lipcovschi (Maria Cebotari va debuta cu adevărat în opera Boema a lui Puccini!): „Totul era exact, începând cu lustrele scânteietoare și covoarele moi și terminând cu scena, a cărei cortină, încă tainic lăsată peste acel mare și ademenitor necunoscut, o făcu să se cutremure de nerăbdare, sau poate din cauza unui inexplicabil sentiment de teamă ce pusese pe neașteptate stăpânire pe ea. Ceea ce urma însă atunci, când în sunetele vrăjite ale muzicii această cortină se ridică încet și maiestuos, și divina Lidia Lipcovschi apăru de undeva din spate, și vocea ei umplu sala, pătrunzând în inima fiecăruia din cei adunați aici, clipa aceasta depăși tot ce ar fi putut ea să‑și imagineze. Reuși să mai rețină gândul că, în comparație cu realitatea, visurile ei erau niște palide fantezii, când tot ce o înconjura dispăru. Se făcu nevăzută, indepărtandu‑se undeva la capătul pământului, sala albă cu coloanele ei aurite ca la biserică. Păliră și se șterseră din memorie gătelile cucoanelor, pe care numai cu o clipă în urmă le admirase pe furiș. Uită de mama și de tata, de Lealea, rămasă acasă, uită de prezența prietenei, de Tali, care ședea chiar aici, alături de ea. Ea singură, mică, ghemuită în scaunul ei, împresurată de sunetele acelea miraculoase, care‑i accelerau bătăile inimii. (…) O uriașă, nemaiîncercată fericire îi umplea toată ființa, deși acele străfulgerări de durere o mai încercau ca un ecou slab. Dar cine știe? Poate că durerea făcea parte din această mare și încă necunoscută fericire?”.
Pe această antinomie fericire vs durere se situează cumva, în romanul Verei Malev – la modul simbolic, dar și literal – întregul destin al artistei dramatice, plecate din mahalaua Chișinăului pentru a cuceri scenele lumii, la Viena și Berlin, Dresda și Milano. Profesional, Maria Cebotari cunoaște succes după succes, dar în plan personal, ea se confruntă cu suferința, dorul de casă, oboseala acumulată concert după concert, filmare după filmare, pentru a nu mai pune la socoteală mariajul cu actorul austriac Gustav Diessl (care va muri de un atac de cord, la 48 de ani, cu un an înaintea ei) și cei doi copii. Și, dincolo de toate, contextul teribil al războiului, ascensiunea amenințătoare a nazismului, presiunea istoriei mari – cum se întâmplă întotdeauna – asupra destinelor individuale, fie ele și dintre cele mai strălucite, cum e cazul Mariei Cebotari. Pe lângă reconstituirea literară a unei figuri celebre din istoria culturală a Basarabiei – puterea de a‑i acorda carnație și dimensiune interioară (avem acces în carte la gândurile și emoțiile cântăreței, adesea sub forma monologului indirect liber) –, romanul Verei Malev – un roman liric, vibrant, care nu te lasă indiferent în ciuda unor stângăcii narative – vorbește despre reprezentativitatea unui destin pentru ținutul de origine, al Basarabiei.
Prețioasă mi se pare imaginea Chișinăului dintre cele două războaie mondiale, o reconstituire de epocă cu valoare de document social și istoric: centrul și periferia, străzi și cartiere, protipendada Chișinăului (din care face parte și dna Nina, mama lui Tali, probabil și părinții Rivei, dar afectați deja de manifestările antisemite), dar și oamenii simpli ai mahalalei, populația multietnică (a se vedea personaje foarte pitorești ca băcanul grec, armean, vânzătoarea de apă etc.) și în genere această imagine urbană de ansamblu a Chișinăului dintre războaie (comentatorii cărții subliniază meritul Verei Malev în redarea acestei imagini urbane, intr‑o literatură/regiune preponderent rurală). Aș dori să evoc, așa cum apare ea în roman, imaginea – memorabilă – a regilor României, regele Ferdinand și regina Maria, veniți intr‑o vizită la Chișinău (după Unirea din 1918) – un rege mic de statură și cu mers aplecat (pasionat de… vinuri), o regină înaltă, frumoasă și mândră – care participă la slujba religioasă și ascultă muzica interpretată de corul bisericii, condus de Mihail Berezovschi (un compozitor de seamă și pictor talentat al epocii, așa cum și surorile Dicescu sunt personaje reale, cele care au pus baza Conservatorului din Chișinău) și din care răzbate vocea inegalabilă a Mariei Cebotari.
Scriitoarea Vera Malev (1926‑1995) a scris romane, cărți pentru copii și publicistică; a ocupat mai multe funcții în domeniul literar, printre care aceea de redactor la mai multe reviste (Octombrie, Femeia Moldovei, Nistru). A fost laureată a Premiului de Stat al Republicii Moldova în 1996, post mortem, pentru romanul Recviem pentru Maria (probabil cel mai bun roman al său). Tradus și în limba rusă în 1991, la căderea URSS (Maria Cebotari era cunoscută și în Rusia și, așa cum povestește scriitoarea, o emisiune despre cântăreața de operă la televiziunea rusă reprezintă declanșatorul romanului), romanul Verei Malev rămâne în mod esențial o recuperare a unui destin (feminin) de excepție al Basarabiei, dar și o reconstituire atât de necesară (fiindcă ocultată în comunism) a climatului spiritual, multicultural și a istoriei Chișinăului dintre cele două războaie.
Ilustrație: Vera Malev (1972). Ulei și tempera pe pânză, 100 x 79.6 cm. Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău
