Maria Pilchin: Exercițiul alterității este, de fapt, un exercițiu de civilizație

Poeta Maria Pilchin ne surprinde anul acesta cu un nou volum de poeme Tu ești rusul cel bun, Prut Internațional, colecția Teritorii. Cartea se bucură de un impresionant cuvânt înainte semnat de Al. Cistelecan, unul dintre cei mai buni și mai rafinați critici de poezie ai României, care reliefează detalii din intensitatea semnificativă a poemelor. Criticul analizează simbolul terorii, al traumei, menționând că poeticul, în sine „e o variantă de exorcizare a istoriei care îmbină resentimentul și fascinația, lăsând drama să transpară din chiar seninătatea – ba chiar juisanța – evocării. De regulă evocările, și cele de fond traumatizant, și cele de fond euforic, sunt marcate de voluptatea rememorării și puse într-o ecuație dezinvoltă”. Cu toate acestea, inteligența constructivă euforică a cărții „pune stările și sentimentele într-un spectacol de balet al tandreții cu memoria, dar și cu biografismele imediate”. În altă ordine de idei, Moni Stănilă remarcă într-un cuvânt de încheiere că e „o poetică a familiei, a spațiului intim, dublată de contextul socio-istoric și asumată de o voce deja afirmată și clară…”.  

La 3 august, în incinta Bibliotecii Centrale, în cadrul cenaclului Republica, a avut loc lansarea colecției Teritorii, a volumului Tu ești rusul cel bun, de Maria Pilchin, împreună cu Spiner de Artur Oleacu. La eveniment au participat Moni Stănilă, moderatoare, scriitoare și jurnalistă și invitații speciali ai cenaclului: Dumitru Crudu, scriitor și moderator al Atelierul de Scriere Creativă „Vlad Ioviță”, de la Biblioteca Municipală și subsemnata, Nadejda Ivanov, cercetătoare la Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”. 

Vă propun un dialog cu autoarea despre cartea sa.  

Nadejda Ivanov: Stimată doamna Maria Pilchin, Tu ești rusul cel bun mi se prezintă drept o nouă etapă a devenirii, în care fluidizează conciliant trăirile cele mai profunde ale eului liric. Privirea acută, antrenantă, exploratoare, intelectuală se fixează, de data aceasta, pe sinele complice din oglindă, recapitulând un imaginar al casei, al memoriei, al iubirii, al ideii romantice de unitate dintre el, rusul cel bun, și poem. Ce reprezintă această nouă carte pentru devenirea Dvs.? În ce perioadă ați scris-o? 

Maria Pilchin: Am lucrat la ea imediat după „Poeme pentru Ivan Gogh”, doar că am simțit că trebui să mai las, pentru a reveni și a tria, a arunca, a tăia. Mereu mă războiesc cu textele mele. E vorba de perioada anilor 2015-2018. Deja aveam manuscrisul parțial, atunci când a apărut „Zarathustra e femeie”, dar l-am lăsat în sertar. Am tot revenit și revizuit. Da, este o carte-oglindă în care mă privesc. Oglindirea însă scoate la iveală tot ce sunt: individ, femeie, parte a unei comunități, identitate gender, națională, regională, culturală etc. E un melanj acolo de stări poetice. E o creștere a mea acest volum, o provocare pe care am acceptat-o. 

Ne-ați putea vorbi mai detaliat, vă rog, despre construcția cărții și principiul de secționare în 3 părți a ei: Sunt femeia măritului Ceapaev, Poemele mele xenologice și, cea din urmă, Poemele mele rusești

Nu e întâmplătoare această secționare. Primul ciclu anunță o raportare feminină la trecut, prezent și chiar viitor. Este o sensibilitate poetică care e determinată de un corp fizic și mental. Ceapaev este un simbol pe care l-am preluat din folclorul feminin sovietic, pentru care armata roșie mai însemna și altceva. Dinspre fiziologic înspre marea istorie, acesta este parcursul, după cum a remarcat și Dumitru Crudu la lansare. Poemele xenologice pregătesc terenul pentru întâlnirea cu străinul, cu alteritatea. Cred că exercițiul alterității este, de fapt, un exercițiu de civilizație. Poemele mele rusești îl numesc pe Străin, îl scot afară și îl prezintă. Rusul cel bun presupune imanent și prezența altuia, a celui mai puțin bun. În carte sunt mai mulți ruși și ei converg spre un imperativ poetic – ca toți să fie mai buni, precum este cel din titlu. Și ultimul poem, din P.S. este un poem al Morții și al Vieții, un testament ludic. 

Înțelegem că fiecare imagine poetică înglobează în sine o complexitate de experiențe emoționale, intelectuale, afecte ale trecutului reconciliat cu prezentul. Suntem curioși să aflăm mai mult despre conotația lor simbolistică, semiotică etc. Impresionează tandrețea cuplului – rusul cel bun, femeia măritului ceapaev, casa noastră, oglinda, moscova etc.

Într-adevăr, cartea are o construcție simbolistică. Tropii poetici nu puteau lipsi. Cred că poezia e oricum metaforă, doar că ea nu trebuie să fie copleșită de figuri de stil uzate și datate. Nevasta lui Ceapaev este simbolul unei existențe feminine într-o lume cucerită cândva, un univers care a suferit mutații identitare. Casa, gineceul, este spațiul salvării. Oglinda este conștiința de sine, dar și reflecția unui imaginar colectiv. Moscova este poemul-încercare de a depăși sindromul Stockholm. 

Nadejda Ivanov

Publicat în Print MDRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *