Medici – scriitori sau scriitori – medici? (2): Cehov în „Livada de vișini”

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Rusia, au fost adoptate schimbări importante, începând cu abolirea iobăgiei în 1861. Marile Reforme au permis o industrializare rapidă și o trecere a țării de la feudalism la capitalism. Concomitent, au apărut noi clase sociale, burghezia și proletariatul, intrate rapid într-un conflict ce va conduce, ulterior, la mișcări revoluționare. Acestea vor culmina printr-o nouă schimbare de sistem, în urma Revoluției Socialiste din 1917. Dezvoltarea economică accelerată va rezulta și într-o înflorire culturală și artistică, în diverse domenii. Este perioada când se afirmă nume importante ca: Tolstoi, Dostoievski și Turgheniev în literatură, Ceaikovski, Rimski-Korsakov și Musorgski în muzică, Repin, Aivazovski și Șișkin în pictură, toți corifei de seamă în panteonul culturii universale. Tot în această epocă a transformărilor a trăit și a creat medicul și scriitorul Anton Pavlovici Cehov, considerat unul dintre artizanii principali ai realismului rus din veacul al XIX-lea, precum și unul dintre reprezentanții notabili ai dramaturgiei mondiale.

Anton Pavlovici Cehov s-a născut pe 29 ianuarie 1860, în localitatea Taganrog, de la Marea Azov, din gubernia Ekaterinoslav, ca fiu al unui mic băcan. A urmat cursurile liceului din orașul natal, respectând standardele școlii din acea vreme și din acele locuri, bazate mai mult pe rigoare și mai puțin pe imaginație. După terminarea studiilor liceale, se mută la Moscova în 1879, pentru a se alătura familiei sale, aflată deja aici în urma falimentării afacerii tatălui. În același an, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Moscova, pe care a absolvit-o în 1884. În perioada studenției, își începe activitatea literară publicând texte în diverse reviste umoristice, ajutându-și astfel financiar familia. După terminarea facultății, a lucrat ca medic generalist în apropierea Moscovei. În acești ani apar și primele semne ale tuberculozei, boală care-i va marca tot restul vieții.

Casa copilăriei din Taganrog

Din anul 1886, începe să colaboreze la unul din cele mai populare ziare din Sankt Petersburg, Timpuri Noi și se împrietenește cu Alexei Suvorin, patronul publicației; ulterior, el va deveni editorul lucrărilor cehoviene. Tot acum, începe să scrie nuvele și povestiri, renunțând la textele umoristice și ajunge un consacrat al prozei scurte. În 1887, întreprinde o călătorie în Ucraina, îndrăgostindu-se de frumusețea stepei, sursă de inspirație pentru nuvela Stepa.

Pentru a scăpa de apăsarea intelectuală a vieții urbane, Cehov a plecat, în 1890, într-o adevărată expediție în extremul orient al Rusiei, ajungând pe Insula Sahalin, din oceanul Pacific, loc unde, la acea vreme, se găsea o închisoare. El a cunoscut ororile de aici și le-a descris în scrisorile către sora sa, dar și într-o carte publicată în 1893. Lucrarea intitulată Insula Sahalin, cu un puternic caracter de cercetare sociologică, a militat pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale deținuților.

Revenit din aventura de pe insula Sahalin, Cehov pare să-și găsească liniștea la moșia Melihovo, situată la 80 de kilometri spre sud de Moscova. La această reședință, cumpărată cu banii obținuți din scrierile sale, și-a adus părinții și sora, Maria. Perioada de 6 ani petrecută aici a fost cea mai fertilă pentru Cehov, atât în plan medical, cât și în cel literar, pentru că acum și-a conceput principalele creații de proză scurtă, veritabile tablouri în cuvinte ale vieții rurale. Tot din perioada Melihovo datează și prima sa capodoperă dramatică, Pescărușul (1896), prost primită, inițial, de public. Cu această ocazie, l-a cunoscut pe regizorul Konstantin Stanislavski de la Teatrul de Artă din Moscova, cel care a crezut în steaua sa și l-a îndemnat să scrie mai departe.

Măcinat tot mai mult de boală, Cehov este silit să caute un climat mai blând și vinde moșia Melihovo, pentru a-și construi o vilă la Ialta, în Crimeea, unde s-a mutat în anul 1899. De acum încolo, își va petrece iernile în această stațiune sau pe Riviera franceză, rupându-se de viața culturală din marile orașe ale Rusiei, Moscova și Sankt Petersburg. În 1901, s-a căsătorit cu actrița Olga Knipper, interpreta unor roluri din piesele sale, dar cei doi au stat mai mult separați, mai ales în timpul lunilor de iarnă, întrucât soția sa a preferat să-și continue cariera actoricească la Moscova. Proza scurtă a cunoscut un declin în acești ani; în schimb, s-a impus semnificativ creația dramatică. Totuși, la Ialta, Cehov a scris una dintre cele mai cunoscute povești ale sale, Doamna și câinele.

Și-a îndeplinit cu multă conștiinciozitate activitatea medicală, mult timp după terminarea studiilor, chiar și atunci când a ajuns un scriitor consacrat; cu toate acestea, nu a obținut niciodată beneficii materiale de pe urma acestei slujbe. Cehov s-a distins în două domenii medicale: primul este medicina narativă, cu mult timp înainte ca aceasta să fi fost descrisă de către dr. Rita Charon. În medicina narativă, se pune accent pe psihicul pacientului, medicul cercetând emoțiile și trăirile intime ale acestuia, ca factori care i-ar putea determina starea de sănătate. Al doilea domeniu a fost cel al medicinei preventive și de sănătate publică, studiind influența condițiilor sociale asupra sănătății indivizilor dintr-o comunitate. Prin munca sa, ca medic, dar și ca administrator al serviciilor medicale, a contribuit la ameliorarea consecințelor cumplitei foamete dintre anii 1891-1892.

Doctorul Cehov a fost devotat pacienților săi și obișnuia să nu perceapă onorarii de la săraci ori de la prieteni. Mai mult, după ce s-a stabilit la Melihovo, îngrijindu-i cu precădere pe țăranii de acolo, a ajuns chiar să le cumpere medicamente din banii lui, ceea ce i-a prejudiciat venitul cabinetului. Era nevoit să-și întrețină cabinetul cu banii obținuți din scris, dar nu a renunțat niciodată la ajutorarea celor mai strâmtorați din punct de vedere financiar. El a afirmat că „medicina îi este soție legiuită, iar literatura, ibovnică”, numai că amanta plătea facturile soției.

Pentru o parte din povestirile sale s-a inspirat din activitatea medicală sau perioada studenției. Un astfel de student, lipsit de căldură și compasiune este eroul nuvelei Anyuka. În alte scrieri, autorul își exprimă dezaprobarea față de medicii lipsiți de umanitarism sau de profesionalism: Intrigi, Doctori de țară, Întunecare, Dușmani, O afacere incomodă. Personajul doctorului apare și în unele din dramele sale, cel mai bine portretizat fiind Mihail Astrov din Unchiul Vanea.

Activitatea literară a lui Cehov s-a desfășurat pe două planuri: proza scurtă și dramaturgia.

El a fost adeptul unui limbaj simplu, laconic și precis, refuzând procedee literare înzorzonate. A început cu schițe vesele, pentru a trece apoi la povestiri de o expresie gravă, uneori chiar tragică, așa cum este O poveste banală (1889) – sondare a minții unui bătrân profesor de medicină, muribund. A ridicat proza scurtă la rang de artă, devenind un maestru al acestui gen literar. Unele dintre acestea s-au inspirat din viața rurală, dar traiul țăranilor nu a fost înfățișat într-un mod idilic și luminos, după moda literară a vremii. Prezentarea realistă a satului rusesc i-a adus, însă multe critici. Cea mai reprezentativă lucrare din această serie este Țăranii (1897). O altă temă abordată o reprezintă lumea negustorilor sau a industriașilor, oferind o panoramă asupra vieții sociale din Rusia de la sfîrșitul veacului al XIX-lea: Împărăția femeilor (1894), Trei ani (1895). Cehov s-a dovedit a fi un perfecționist, aplecându-se cu tot mai multă migală asupra scrierilor sale, astfel încât numărul lor scade pe măsură ce renumele-i sporește.

Povestiri

Natura tumultoasă a Rusiei se oglindește și în dramaturgia cehoviană, cu generații și clase sociale aflate într-un vădit conflict material și de idei. Vechea pătură a moșierimii cedează teren, fără luptă, în fața noilor îmbogățiți, parveniți fără scrupule, recrutați de multe ori din rândul mojicilor. Ei vor forma burghezia și o altă aristocrație, gata să primenească economia și societatea rusă, ducând-o pe calea capitalismului.

Proprietarii de altădată sunt incapabili să-și păstreze domeniile și fug din calea crudei realități, realizând că nu-și mai găsesc locul în lumea nouă. Personajele lui Cehov sunt plictisite de traiul în locuri unde nu se întâmplă nimic, la moșii sau în orășele prăfuite de provincie. Viața la țară este plină de angoasă și lipsită de speranță, înecată în băutură și trândăvie. Intelectualii nu-și găsesc nici ei rostul, fiind neînțeleși de cei din jur, sufocați de aerul patriarhal, lipsit de scânteia inspirației, necesară oricărui proces creativ. Conacul rural devine temniță pentru toți acești rătăciți, incapabili să evadeze spre tărâmul făgăduinței din marile orașe. Visurile lor se îneacă în pelin, durerile sunt înăbușite în suspine, iar viața lor devine o povară, uneori, prea greu de dus. Prin dialoguri banale și perspective evazive, autorul lasă să se întrevadă zbuciumul eroilor săi, sfâșiați de contradicții și dorințe neîmplinite.

După ce a înregistrat un fiasco la premieră, Pescărușul a cunoscut, mai târziu, un succes binemeritat. Un scriitor și o tânără actriță de provincie nu reușesc să-și depășească condiția și eșuează lamentabil, cu aripile frânte, întocmai ca pescărușul împușcat de novicele condeier la începutul piesei. Personajele aleargă în căutarea unor iubiri imposibile, dar nu reușesc să vadă dragostea adevărată, aflată în preajma lor.

În Unchiul Vanea (1897), un profesor universitar ieșit la pensie se retrage la moșia proprie pentru a studia și a scrie, rupt de realitatea înconjurătoare, rănindu-i astfel pe cei dragi, inclusiv pe tânăra lui soție. Fratele primei sale soții, unchiul Vanea, este un personaj melancolic și cinic în același timp, supărat pe zădărnicia vieții sale. Angajat pe un salariu de nimic la moșia profesorului și îndrăgostit de actuala lui soție, este invidios pe reușitele cumnatului său și are un moment de răzvrătire. În final, va reveni resemnat la activitatea lui searbădă de administrator, alături de nepoata sa, Sonia, amândoi fiind predestinați unui destin cu iluzii spulberate. Cehov a creionat și imaginea unui medic, în persoana doctorului Astrov, personaj realist și muncitor, singurul luptător adevărat pentru țelul său: salvarea pădurilor și a naturii.

Și în drama Trei surori (1901), este reluată tema eliberării din lanțurile ruginite ale unui trai insipid, într-un mediu încărcat de spleen. Trei femei tinere, trei surori, dezgustate de mica lor urbe de provincie, încearcă să profite de prezența unei unități militare în oraș și să-și croiască un alt destin. Plecarea militarilor le năruie speranțele și le readuce la cenușiul unui cer fără orizonturi precise.

Miezul concepției artistice cehoviene despre societatea epocii sale este coagulat în Livada de vișini (1904), poate cea mai ilustrativă creație dramatică a sa. Piesa a fost jucată pentru prima dată cu doar câteva luni înainte de moartea scriitorului și a adus recunoașterea valorii operei sale, atât din partea criticilor, cât și din partea publicului larg. Livada este, pentru Ranevskaia, proprietara sa, un simbol al vieții și al tinereții irosite într-un trai aflat în derivă, femeia neputând să găsească propria-i cale spre eliberare. Mai este și simbolul unei generații decrepite, în anacronism cu evenimentele socio-economice din Imperiu. Ranevskaia este frivolă și delăsătoare, preferând să fugă din fața provocării și să se stabilească în străinătate. Lopahin, fiul unor țărani de pe moșie, este reprezentantul noii pături de ariviști; el cumpără livada, dar nu pentru a o salva. Sub loviturile nemiloase de topor, cad nu numai copaci, ci și destine slabe, pentru a fi înlocuite cu oameni puternici și hotărâți. Pe locul rămas liber, se va ridica o stațiune cu hoteluri și diferite atracții – imagine a unei Rusii aflate într-un proces rapid de trecere spre industrializare și capitalism.

Mormântul lui Cehov, în cimitirul Novodevici, Moscova

Tuberculoza a continuat să evolueze nemilos și Cehov a plecat să se trateze în stațiunea Badenweiler, din munții Pădurea Neagră, Germania. Pe 15 iulie 1904, s-a stins liniștit din viață, după ce a golit o cupă de șampanie, urmărit de vorbele profetice ale bătrânului servitor Firs, din Livada de vișini: „viața mea a trecut de parcă nici n-am trăit-o”.

Surse:
– istoriiregasite.wordpress.com/2014/07/02/viata-lui-cehov-i/ – Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, B-C, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 302-304;
– istoriiregasite.wordpress.com/2014/07/03/viata-lui-cehov-ii/  –  Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, B-C, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 304-305;
–   www.historia.ro/sectiune/portret/articol/viata-lui-cehov;
–   hekint.org/2018/03/20/education-doctor-chekhov/
–   en.wikipedia.org/wiki/Anton_Chekhov;
–   http://filosofie-si-literatura.blogspot.com/2013/12/a-p-cehov-unchiul-vanea-sau-cum-ne.html.

Surse foto:
–  wikipedia.org;
www.tnb.ro/ro/livada-de-visini-379;
–   jurnalspiritual.eu.

Publicat în Cultură, LiteraturăRecomandat1 recomandare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *