Medici-scriitori sau scriitori-medici? (5): Arthur Conan Doyle și literatura polițistă

Ați auzit de dr. Watson sau mai precis de dr. John H. Watson? A, nu, nu vă gândiți că a găsit un medicament minune sau că a luat premiul Nobel pentru o descoperire științifică revoluționară. Și totuși a fost un medic ilustru, deși nici măcar nu a existat în realitate, el fiind plăsmuit în mintea unui alt doctor, Arthur Conan Doyle. Dr. Watson era confidentul, prietenul, colegul de apartament și biograful unuia dintre cei mai celebri detectivi din literatura polițistă, nimeni altul decât Sherlock Holmes. Ajungem astfel să vorbim despre ceea este considerată uneori pe nedrept o „cenușăreasă” a literaturii, un fel de apendice destinat celor aplecați mai mult spre latura comercială, decât spre cea artistică. E vorba de literatura polițistă, fără zorzoane metaforice sau introspecții filozofice, dar atât de gustată de marele public, predispus spre aventură, enigmă, un scris mai lapidar și, de aceea, mai ușor de digerat. Dacă Edgar Allan Poe este socotit părintele literaturii polițiste, atunci Arthur Conan Doyle și Agatha Christie sunt maeștri incontestabili ai acestui gen epic.

(Sir) Arthur Ignatius Conan Doyle s-a născut pe 22 mai 1859 la Edinburgh, în Scoția. A urmat la început o școală iezuită din Anglia și din acest motiv a primit prenumele de Ignatius. Mai târziu avea să își adauge și Conan ca nume de familie. Arthur a îndurat cu greu viața dură la acest internat rigid și brutal, cu o învățătură limitată și cu pedepse fizice, lepădându-se treptat de religia catolică în care s-a născut. În 1876, el își încheie studiile liceale în Austria, tot la un colegiu iezuit.

În același an va începe cursuri de medicină la Universitatea din Edinburgh, acolo unde va fi impresionat de unul din profesorii săi, dr. Joseph Bell. Expert în observație, logică, deducție și diagnostic, doctorul Bell va servi ca model pentru crearea detectivului Sherlock Holmes. Încă din timpul studiilor medicale, Doyle se simte înclinat spre scris și concepe primele sale povestiri. Student fiind i se ivește șansa aventurii, îmbarcându-se pe o balenieră pe postul de chirurg. Nava pornește spre Cercul Polar, iar Doyle va dobândi o importantă experiență de viață. În 1881, a absolvit facultatea primind o diplomă de licență în medicină și de master în chirurgie. Peste patru ani își va trece și doctoratul cu o dizertație despre tabes dorsalis, etapă neurologică tardivă a sifilisului.

Activitatea medicală a lui Arthur Doyle începe tot pe mare, ca doctor la bordul unei alte nave, pornită spre coasta Africii de Vest. Călătoria prin mările calde nu l-a impresionat așa mult ca expediția polară astfel încât s-a întors grabnic în Anglia. Mai departe, cariera sa de doctor a fost marcată de neîmpliniri și tânărul Doyle nu pare a-și găsi locul în tagma medicală. După o experiență nefericită la Plymouth, își deschide un cabinet propriu în Portsmouth, dar la început pacienții nu se înghesuie să-i treacă pragul. Prin tenacitate și devotament reușește treptat să câștige o clientelă suficientă pentru a-și asigura un trai decent. Se arată a fi un susținător înfocat al vaccinării obligatorii, publicând articole pe această temă. Pendulează între medicină și scris, dar încă nu este decis asupra drumului de urmat. În 1885, s-a căsătorit cu Louisa Hawkins, sora unuia din pacienții săi. Timpul îi permite să scrie și în această perioadă de stagnare medicală îi apar primele romane. Încearcă și altceva în domeniul medical și pleacă la Viena în 1891 pentru a se specializa în oftalmologie, dar nu se adaptează la termenii din limba germană. Numai după trei luni se întoarce la Londra unde își deschide un nou cabinet, dar nu va acorda nicio consultație oftalmologică. O gripă puternică l-a lovit în același an și l-a adus în pragul morții. După ce și-a revenit, a reflectat îndelung asupra carierei sale și a realizat că medicina și literatura nu fac casă bună împreună, astfel încât „cu o goană sălbatică de bucurie” a hotărât să renunțe definitiv la cariera sa medicală. Totuși, doctorul Doyle va reveni în 1900 pentru scurt timp la profesia sa de bază, ca medic voluntar militar în timpul Celui de-Al Doilea Război al Burilor (1899 – 1902). Mai târziu va scrie o carte despre acest război în care va susține ca justificată intervenția Marii Britanii în Africa de Sud. Cartea îi va aduce titlul de cavaler din partea regelui Eduard al VII-lea, în 1902 și dreptul de a-și adăuga la nume particula nobiliară sir. În 1906, soția sa, Louisa, moare de tuberculoză, iar un an mai târziu Doyle se va recăsători cu Jean Elizabeth Leckie, alături de care va trăi până la sfârșitul vieții.

Deși Doyle scrisese mai multe nuvele și povestiri încă din timpul studenției, romanul care-i va aduce faima este tipărit în 1886 și se intitulează Un studiu în roșu. Facem cunoștință pentru prima dată cu Sherlock Holmes, excentricul detectiv „consultant”, cu domiciliul în 221B Baker Street, Londra, dotat cu o logică fără cusur, maestru al deghizărilor, capabil să rezolve cele mai grele cazuri bazându-se pe metoda deductivă. Holmes este însoțit de bunul său prieten, Dr. Watson, medic generalist, imaginea tipică a gentlemenului de la sfârșitul epocii victoriene, flegmatic și inteligent. Numele său provine de la James Watson, un coleg medic al lui Doyle din Portsmouth, dar nu există alte asemănări între personajul literar și cel real. Dr. Watson este și principalul narator al aventurilor lui Sherlock Holmes, excepție făcând doar patru povestiri, relatate chiar de Sherlock însuși. Profesorul Moriarty, expresie a spiritului malefic, este dușmanul de moarte al lui Holmes, dar apare doar în două din lucrările dedicate cunoscutului detectiv. Succesul asigurat de această primă apariție l-a determinat pe Doyle să continue, în 1890, cu nuvela Semnul celor patru. În total s-au adunat 4 romane și 56 de povestiri cu Sherlock Holmes și doctorul Watson, multe din povestiri apărând în revista „The Strand Magazine”. Aceste istorisiri îi vor aduce și o rețetă financiară consistentă, așa încât autorul lor remarcă mucalit că „se pot câștiga bani și altfel decât din vânzarea fiolelor”. Ilustrațiile la revistă au fost realizate de Sidney Edward Paget și putem vedea figura închipuită a detectivului: un bărbat matur, între 40 și 50 de ani, cu un început de chelie, nas ascuțit și cu o nelipsită pipă în gură.

Sherlock Holmes și dr. Watson (grafică de Sidney Paget)

În anii următori, popularitatea în creștere a personajului fictiv pare să-l strivească pe părintele său literar și Doyle constată că Sherlock Holmes devine agasant, răpindu-i din timpul necesar conceperii unor proiecte considerate mai serioase, cum ar fi romanul istoric. Mărește onorariile cerute pentru povestirile sale, dar observă cu uimire că editurile sunt dispuse să plătească sume consistente pentru a-și asigura drepturile lui de autor. Așa că în 1893 se decide să scape de el și îl „ucide” în Problema finală: Holmes și Moriarty pier împreună plonjând în cascada Reichenbach din Elveția. Drept consecință, numărul abonaților la revista „Strand” scade brusc cu 20.000. Presiunea publicului cititor este prea mare, oamenii au nevoie de un justițiar și Doyle revine la sentimente mai bune față de eroul său, astfel încât îl readuce în atenție pe Sherlock Holmes în romanul Câinele din Baskerville din 1901, dar își plasează acțiunea înaintea evenimentelor relatate în Problema finală. De-abia în 1903 îl „reînvie” în nuvela Aventura casei pustii, oferind explicații demne de literatura polițistă pentru revenirea la viață a faimosului de acum detectiv. Va continua să scrie despre Sherlock Holmes până în 1927, ajungând prin aceste lucrări unul dintre cei mai bine plătiți scriitori ai epocii sale. Aceste scrieri polițiste îl vor influența atât de mult, încât se va implica cu succes în rezolvarea, alături de Scotland Yard, a două cazuri reale din 1906 și 1912.

Arthur Conan Doyle a fost unul din precursorii literaturii science-fiction, termen necunoscut pe atunci. În anul 1912, a publicat romanul O lume dispărută, avându-l ca protagonist pe profesorul Challenger. Împreună cu tovarășii săi, oameni de știință, gazetari,  trăiesc o serie de aventuri pe un tărâm misterios din America de Sud, populat cu o faună preistorică, din care nu puteau lipsi, evident, dinozaurii. Răsunetul în rândul cititorilor a fost imens și profesorul Challenger a ajuns aproape la fel de celebru ca Sherlock Holmes, astfel încăt Doyle a fost nevoit să continue seria cu alte patru romane până în 1928.

Arthur Conan Doyle a abordat și alte specii literare: romanul istoric (Compania albă – 1891), povestiri umoristice (Aventurile brigadierului Gerard – 1903), teatru, poezie, scrieri inspirate din realitate. În nicio astfel de lucrare nu a atins măiestria din literatura polițistă. Sherlock Holmes și profesorul Challenger au ajuns eroi populari într-o sumedenie de filme, mare parte din scrierile sale avându-i ca eroi fiind ecranizate.

Ronald Howard în rolul lui Sherlock Holmes

După moartea fiului său și după ce a văzut ororile din primul război mondial, Doyle s-a simțit tot mai mult atras de spiritism și ocultism. În opinia sa, spiritismul este o „Nouă Revelație” trimisă de Dumnezeu pentru a consola sufletele îndurerate. Pare ciudat pentru noi cei de azi, dar el a crezut cu adevărat în zâne, spiriduși, fantome și alte născociri ale paranormalului. A scris și o carte în 1922, Venirea zânelor, inspirată de o fotografie în care părea a fi un grup de zâne.

Doyle a avut multe alte preocupări în afara scrisului. A practicat diverse sporturi ca fotbalul, cricketul, boxul, golful și a avut înclinații spre arhitectură, proiectând mai multe case și chiar clădiri mai importante. A fost și un călător pasionat, colindând pe toate mările și continentele lumii și adunând impresii pentru scrierile sale.

 Pe data de 7 iulie 1930, s-a stins din viață ca urmare a unui infarct miocardic. Ultimele șoapte au fost adresate soției sale: „Ești minunată”. A trăit cu frenezie și a muncit mult pentru a depăși feluritele obstacole ale vieții, pentru că „munca este cel mai bun antidot al durerii”, așa după cum îl povățuia Sherlock Holmes pe Watson.

Publicat în Cultură, LiteraturăRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *